Andrei Artean (ACS Poli): ”Programul nostru e inuman. Dar dacă reușim evitarea retrogradării, am merita să ni se ridice o statuie”

Andrei Artean, mijlocașul prim-divizionarei ACS Poli, a prefațat astăzi după-amiază cel de-al doilea meci acasă al timișorenilor în play-out, programat marți de la ora 20,30 cu Concordia Chiajna, ca parte a unui program competițional intens în aceste zile pentru bănățeni.

7

 

”Va fi un meci foarte greu, deoarece cred că intrăm în cea mai importantă perioadă din acest sezon, în care dacă obținem 6 puncte avem mari șanse de a scăpa de la retrogradare. Însă acum 5 zile echipa a avut 120 de minute și lovituri de la 11 metri, sâmbătă a jucat în deplasare în Moldova, mâine avem din nou joc și joi mergem la Severin, ceea ce e foarte greu, e inuman aș zice. Înțeleg că vrem și avem pretenții să ajungem și noi ca și competiții în topul european, gen Anglia, dar suntem foarte departe de așa ceva!”, a spus Andrei Artean.

”Cred că mă simt mai bine decât colegii mei, ca stare de oboseală, căci am absentat în jocul de marți din Cupa României, cu prelungiri, dar tot se acumulează oboseală. Iar acum este o perioadă de totul sau nimic. Cu o victorie mâine cred că luăm o opțiune serioasă, mai ales că Chiajna este la bătaie cu noi în clasament, fiind așadar un meci important, dar toate sunt…”

Artean a încuviințat înaintea jocului din runda a patra cu ilfovenii cele tocmai spuse în cadrul conferinței de presă de antrenorul Ionuț Popa, și asupra cărora vom reveni în consemnarea următoare, în timp util: ”Tot ceea ce a spus domnul profesor acum e adevărat… Sunt 2 suspendați, Fucek are probleme medicale, Șeroni înțeleg că are ruptură, Doman și Poparadu au probleme, dar am încredere în colegii mei și putem obține maxim chiar dacă sunt aceste probleme de programări”. Suspendați sunt Soljic și Străuț – ultimul, pentru acumulare de cartonașe galbene, în vreme ce Doman a revenit de la tratamentul medical efectuat în străinătate dar nu poate intra în planurile lui Popa.

”N-am auzit până acum de faptul că clubul n-a depus licența pentru dreptul de participare în cupele europene în sezonul viitor, dar părerea mea e că la ora actuală cel mai important e să ne salvăm. Cred că pătrunderea în finala Cupei Ligii și în semifinalele Cupei României e un bonus pentru noi, însă primordială este evitarea retrogradării – iar dacă o facem, am merita să ni se ridice o statuie!”, a mai spus Artean.

”Ați văzut că nu este o favorită în meciurile actuale, oricine poate învinge pe oricine, nu e nimic sigur de la început… Noi am avut o serie bună de jocuri, avem un ascendent moral din acest punct de vedere, dar nu e nimic sigur înainte de un asemenea meci și cred că va fi foarte greu. Și George Neagu a jucat bine, și Alex a intrat bine în locul lui Fucek. Ieșenii n-au jucat Cupa la mijlocul săptămânii, erau mai proaspeți, cel puțin așa i-am simțit eu din teren, și asta a contat, nu că au ieșit Șeroni și Fucek”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: