Arsenal Flacăra Făget, veritabila, cu ”copii” în marea lor majoritate din cel mai estic oraș al Timișului și împrejurimi, nu doar că a reușit al 3-lea succes la rînd respectiv al patrulea consecutiv acasă, dar a pricinuit echipei momentului, CS Chișoda, abia urcată miercuri pe podium, primul eșec după aproape 8 luni, de la un 2-1 pe 22 septembrie, la Real Dragșina, venit după 21 de meciuri fără înfrângere! Făget – Chișoda 1-0 (0-0)…

Narcis Laurenţiu, de la LPS Banatul, cu care cîştiga în 2011 titlul naţional de juniori B, acum la Arsenal Flacăra Făget, este primul portar care nu scoate mingea din plasă în fața Chișodei de la 29 septembrie încoace, atunci fiind vorba de jimbolieni
Disputat astăzi de la ora 18 la solicitarea oaspetei CS Chișoda, care din considerente legate de transport nu putea efectua deplasarea sîmbătă, și care și-ar fi dorit de fapt să evolueze miercuri 22 mai, jocul inaugural din etapa a 30-a a Diviziei D Timiș a fost decis de o fază din minutul 60, cînd Oprea a fost faultat în careu de Abu Lebda, același Țofei, care aducea tot din penalty succesul de miercuri din Freidorf, în prelungiri, 2-1 cu Auto, marcînd de la 11 metri, deși Sîrbu a fost pe minge.
Fără Jivan, Felea și Tomoș, dar cu inimoși tineri localnici, plus cu un șef de gară la redebut, Magheț, intrat în minutul 50 în locul lui Moroaică, Arsenal Flacăra s-a impus acasă la finele unui alt joc bun pe care l-a reușit în acest recent reviriment, și în care și-a creat cîteva ocazii mari, după 1-0 chiar singură cu portarul.
Jocul avea să înceapă într-o ușoară dominare a Chișodei, Magdaș fiind însă deposedat în ultimă instanță de un oponent, iar șutul lui Vereșteanu, cu dreptul, fiind respins. Ulterior, Ganea, singur cu portarul, n-a găsit cheia succesului.
Aflată la cel de-al patrulea joc în 10 zile, Chișoda a căutat victoria și la reluare, avînd două bare prin Udrea, din lovituri libere, dar planurile fruntașei au fost dejucate de făgețeni, care au ajuns astfel la 45 de puncte, ca și jimbolienii. Pe final putea fi 1-1, mai echitabil în opinia oaspeților antrenați de Adrian Șețu, Magdaș fiind intuit de portar, care a deturnat în corner…
”Băieții au jucat bine și astăzi, au muncit mult, și au învins meritat”, a spus antrenorul jucător Adrian Brazovan, remarcînd numărul mare de jucători localnici și juniori din componența Făgetului.
+
Arsenal Flacăra Făget: Laurențiu – Stănilă, Căliman, Moroaică (Magheț), Papuc – Sergiu Benescu (Răzvan Benescu), Brazovan, Nechita, Țofei (Lupulescu) – Neagu, Oprea.
Pe bancă: Manzur – Gheban, Pamfiloiu, Stoica.
Chișoda: Sîrbu – Vasîncă (Ilcău), Abu Lebda, Vițan – cpt., Berceanu – Udrea, Glodean, Gherman, Vereșteanu (Golea) – Ganea, Magdaș.
Pe bancă: Sava, Mladin.