Arsenal Flacăra Făget trece de CFR Timişoara în minutul 90: 2-1

Arsenal Flacăra Făget şi-a spălat păcatele pentru un al treilea foarte usturător eşec stagional, trecînd la mustaţă de CFR Timişoara, pe care a împins-o la 4 jocuri fără victorie: 2-1 (0-1).

Arsenal Flacăra Făget: Ulmet – Stănilă, Căliman, Moroaică, Benescu, Ionescu, Mihai, Nechita, Ţofei, Oprea, Neagu.

Au mai jucat: Brazovan, Magheţ, Ursulescu şi Jivan. Pe bancă: Ţuchiluş şi Gheban.

CFR: Rain, Livădaru, Oberşterescu, Hriţcan, Parfenie, Crişan, Baidoc, Neamţu, Berar, Iorgovan, Vântură.

Pe bancă: Vlad, Popa, Mărcuţ, Şuleap, Ciobanu, Domşa.

Au marcat: Vântură pentru oaspeţi, în minutul 15, Ţofei (min. 70), după ce portarul a respins în prima fază şutul acestuia din lovitură de la 11 metri, şi Ursulescu (min.90).

Lazăr (Făget): „Pe fondul domninării noastre, am primit primul gol şi ni s-a refuzat un penalty clar, neacordat de arbitru. În repriza secundă băieţii au jucat mai bine iar în final am obţinut victoria. Sunt mulţumit de rezultat”.

Andrei Pobega (CFR): „Am avut o primă repriză bună, pe lângă cele 5 ocazii clare pe care le-am creat, am reuşit să înscriem odată. În repriza a doua am jucat mai slab şi ocaziile s-au răzbunat, nereuşind să repetăm jocul din prima repriză. Sperăm că în următorul meci să revenim cu picioarele pe pământ şi să obţinem puncte, căci nu este de glumit”.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: