Astra Giurgiu, campioană a Ligii 1 înainte de termen

Astra Giurgiu a devenit în premieră campioană a României la fotbal, chiar înaintea penultimei sale apariții din actuala ediție a Ligii 1, programată luni seară acasă cu Dinamo, după ce FCSB a remizat duminică seară 1-1 pe Arena Națională cu Pandurii Târgu Jiu în jocul inaugural al etapei a IX-a în play-out.

Mereu pe poziții fruntașe în primul eșalon după mutarea echipei de la Ploiești la Giurgiu, Astra s-a clasat pe locul 4 la încheierea campaniilor 2012/3 și 2014/5 respectiv pe 2 în urmă cu doi ani, în 2014, reușind însă un pas în față în această ediție 2015/6, pe care a dominat-o la vârf prin a se instala pe primul loc după un 2-1 în deplasare la FC Voluntari pe 16 august, în runda a șaptea, după care n-a mai cedat șefia nici în sezonul regular, nici în play-off.

Noua campioană Astra, cu Șumudică pe bancă, trecea cu succes și pe la Timișoara, 3-1 (1-0) în etapa a V-a, Enache - din penalty, Boldrin și Roșu marcând în minutele 35, 67 și 90 ale unui joc de tristă amintire pentru Pap

Noua campioană Astra, cu Șumudică pe bancă, trecea cu succes și pe la Timișoara, 3-1 (1-0) în etapa a V-a, Enache – din penalty, Boldrin și Roșu marcând în minutele 35, 67 și 90 ale unui joc de tristă amintire pentru Pap

 

 

Formația antrenată de Marius Șumudică dispunea tur-retur la zero în sezonul regular de campioana la zi FCSB și încheia parcursul primelor 26 de etape cu 3 puncte avans față de Dinamo respectiv 4 de Pandurii, după care a înregistrat un singur eșec în prima grupă valorică a locurilor 1-6, 2-0 la Pitești în fața roș-albaștrilor bucureșteni, pe 13 martie, revanșându-se însă din nou la zero în returul fazei play-off, ca parte a unei serii de 3 triumfuri consecutive de la cel puțin două goluri diferență în sus, serie ce le-a apropiat adjudecarea înainte de termen a titlului național. Precum în cazul bucureștenei FCSB, prima pe țară în precedentele ediții secondată fiind pe rând de Pandurii, Astra și ASA, gruparea din Giurgiu a cucerit trofeul în campionatul național în condițiile în care patronul Niculae se găsește în spatele gratiilor, fapt valabil în ediții anterioare pentru Becali, conducător al celor din capitală.

Astra a pierdut în Liga 1 2015/6 doar în compania unor campioane sau vicecampioane în ultimele ediții, cedând tur-retur târg-mureșenilor, cu 1-5 la Dunăre în etapa a doua și 2-0 în Ardeal, precum și cu 1-2 la Giurgiu în jocul cu Pandurii. În ultimul sezon în care activa sub denumirea Astra Ploiești, gruparea în alb-negru încheia pe locul 12 sezonul 2011/2, adjudecat de CFR Cluj, urmată atunci pe podium de FC Vaslui și Steaua. În prealabil, ca trupă prahoveană, Astra sfârșea în zona locurilor 11-14 în Liga 1 în urma promovării izbutite în 2009 de pe locul 2 în Seria I, cu denumirea CSM Ploiești.

Duminică seară, golgheterul ediției, Hora, de la Pandurii, a deschis scorul pe Arena Națională în minutul 60, puțin mai apoi egalând, în minutul 66, fostul mijlocaș al Astrei, Enache, care trecea în iarnă la bucureșteni, tot pe-atunci părăsind clubul giurgiuvean și căpitanul Budescu, cel care egala din penalty în minutul 86 al deplasării lui ACS Poli în etapa a XVIII-a la Dunăre, 2-2, Zicu și Artean preluând atunci de fiecare dată conducerea pentru timișoreni, în minutele 10 și 67.

Restul penultimei runde în play-off se derulează astăzi, FC Viitorul – ASA de la ora 18 și Astra – Dinamo de la 20,30, iar conform programului de pe coloana dreaptă, etapa finală va avea loc în week-end, vineri de la ora 20,30 Dinamo – FC Viitorul, Pandurii – Astra sâmbătă de la ora 21 iar duminică (ora 21), ASA – FCSB, bucureștenii deținând mari șanse de a încheia pe 2.

În play-out, grație unui 2-0 conturat duminică încă din prima repriză acasă cu Concordia Chiajna, în minutele 17 și 23 ale ultimului joc din etapa a IX-a, SC CS U Craiova SA a devenit prima formație din zona valorică 7-14 care să acumuleze 5 victorii în aceste 9 runde, copiind-o pe CFR Cluj ca număr de puncte adjudecate de la continuarea campionatului pe grupe, 16. Iar cei din Bănie sunt tocmai viitori vizitatori ai Timișoarei, lunea viitoare la ora 20,30, în cadrul etapei a X-a.

Concordia avea cele mai multe puncte câștigate în play-out înaintea rundei încheiate duminică, 15, de cei din Chiajna apropiindu-se la acest capitol FC Botoșani, cu 14, respectiv CSMS Iași, cu 13. Între cele mai risipitoare în 7-14, FC Voluntari, cu 10 puncte, codașa Petrolul, cu opt, iar ultima ACS Poli, cu numai șase din 27 posibile, lipsă de formă ce o dă drept pasibilă cu retrogradarea.

Nou-promovata de pe Bega ar avea nevoie de cucerirea a 4 puncte în plus în cele 5 etape rămase față de FC Voluntari pentru evitarea căderii directe, dat fiind că, spre deosebire de trupa lui Ganea, beneficia de o rotunjire în sus a punctajului înjumătățit după sezonul regular, respectiv a 6 puncte față de Concordia, pentru evitarea barajului din 8 și 12 iunie.

Ultimele rezultate din play-off și play-out plus din play-off-ul din B2, precum și ierarhiile la zi și programul rundei viitoare, pe coloana dreaptă, a clasamentelor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: