Alb-violeții n-au avut la sfârșitul turului mai mult timp la dispoziție pentru a savura urcarea cu două locuri pe poziția a cincea în Liga 2, ci doar perioada clasică între două etape de campionat în weekend-uri consecutive, însă pe de altă parte clasamentul le face cu ochiul să bată fierul cât e cald, iar dat fiind și buna formă sportivă a elevilor lui Bogdan Andone, ASU Politehnica de-abia așteaptă startul în retur, programat sâmbătă, ocazie cu care, de la ora 11, timișorenii dispută ultimul meci acasă din 2017.

ASU Politehnica, înaintea celui de-al 10-lea meci acasă din Liga 2 2017/8, la startul returului
Într-adevăr, ASU Politehnica a săltat tocmai la încheierea turului în Liga 2 pe cea mai înaltă treaptă deținută într-o jumătate secundă a primei părți a campionatului în care s-a aflat necontenit de la locul 9 în sus, odată cu deplasarea adjudecată cu 0-2 la Satu Mare în etapa a XI-a, la puține zile după calificarea izbutită miercurea în Cupa României la Biled.
Așa cum semnala referitor la roadele culese de ”violeți” în partea a doua a turului și antrenorul principal Bogdan Andone astăzi în prefațarea reprezentației finale acasă din 2017, de sâmbătă, cu vizitatorii brăileni, rezultatele obținute după eșecul de pe 30 septembrie pe ”Dan Păltinișanu” vorbesc de la sine, ASU Politehnica strângând în octombrie și noiembrie 6 victorii și două remize, cu o singură înfrângere, pe ”orezăria” de la Ghermănești, golaveraj 15-5, toate în urma acelui 0-1 cu Dunărea în etapa ce marca mijlocul primei jumătăți a campionatului.
Încheiată cu brio de timișoreni, pe locul 5, dar chiar cu posibilitatea de a-și îmbunătăți rapid și mai mult situația, depinzând de obținerea victoriei într-o rară apariție sâmbăta de la ora 11 într-un meci pe ”Știința”, dar și de rezultatele partidelor CS Afumați – CS Mioveni și UTA – Chindia. Mai precis, dacă bănățenii ar confirma calculele hârtiei iar ilfovenii nu s-ar impune acasă în partida de la ora 12 și cu argeșenii, atunci ASU Politehnica ar putea urca și pe locul 4 înaintea deplasării finale din 2017, la Pitești, iar dacă și UTA se va redresa duminică de la 11,30 acasă cu învinsa sa la Târgoviște din debutul campionatului, atunci ”violeții” de pe Bega s-ar putea găsi la numai 3 puncte în urma grupării de pe podium, după 20 de runde din campania în curs.
În cazul unei sâmbete favorabile pe două fronturi, ASU Politehnica și-ar egala cea mai înaltă clasare din actuala campanie, cu încă două prezențe pe locul 4 în primele 6 etape. Nu foarte mulți ar fi putut anticipa această ascensiune, deși căpitanul Ioan Mera efectua exerciții de imaginație după victoria cu UTA prin a pomeni despre năzuința de a trage la ultimul loc pe podium, însă timișorenii sunt primii care conștientizează aspectul că nici un meci nu este dinainte câștigat, mai ales dacă se anunță a fi în condiții speciale, cum pare a se contura duelul de sâmbătă cu dunărenii, dat fiind ploile căzute necontenit în ultimele ore în Banat, pe fondul unui gazon oricum moale pe ”Știința” în victoria de sâmbătă cu 3-0 cu ASA.
În contrast cu bănățenii de la care fundașii Taub și Bilia întâmpină probleme medicale la spate, brăilenii au luat-o pe tobogan în jos tocmai în jumătatea a doua a turului, după cea de-a patra și ultima lor victorie, 2-1 acasă cu Metaloglobus în etapa a X-a, pe 30 septembrie.
Pe hârtie, o confruntare a ocupantelor locurilor 5 și 15 conferă prima șansă gazdelor autoare a recordului personal la zi de 3 victorii consecutive în Liga 2, toate la zero, cu atât mai mult cu cât Dacia Unirea are a treia cea mai penetrabilă apărare, cu o medie de peste două goluri încasate pe meci în tur, depășită doar de codașele CS Știința Miroslava și Foresta, însă brăilenii vor căuta să-și vândă cât mai scump pielea, dat fiind poziția amenințătoare în clasament.
Pe treapta a 11-a la finalul sezonului trecut, în urcare cu două poziții față de clasarea după cele 19 runde din turul ediției anterioare, gruparea din Brăila s-a numărat în această toamnă printre cele cu mari și chiar foarte mari dificultăți financiare, ceea ce nu i-a știrbit totuși din stilul imprevizibil pe alte terenuri, prin care a adunat 17 goluri marcate în nouă deplasări, dintre care însă doar una câștigată, cu 3-4 de la 2-0 la pauză la Oradea în etapa a IV-a, în Bihor lăsându-se apoi cu mare cântec, respectiv două remizate, 4-4 la Iași în runda secundă cu nou-promovata Știința Miroslava și 3-3 chiar sâmbăta trecută la Motru, unde dunărenii au stopat așadar o serie de 6 eșecuri afară.
Anul acesta, în după-amiaza de 4 martie, poliștii n-au izbutit să se revanșeze în primul meci acasă din 2017 pentru eșecul cu 4-1 (1-1) din vara lui 2016 de la Brăila, unde cedau pasul după pauză, mulțumindu-se în schimb cu un draw, 1-1 (1-1), reușita lui Bădăuță din minutul 8 fiind anihilată de vizitatorii de pe ”Știința” în minutul 43. De astă dată, ASU Politehnica se va alinia cu ascendentul moral al triumfului din tur, cu 2-3 (1-3) la malul Dunării, unde ”dubla” lui Bădăuță și completarea lui Taub din intervalul minutelor 22-31 au împins scorul la 0-3, conferind impulsul unui foarte bun parcurs inițial pentru timișoreni, pe poziția a cincea după deplasarea la debut și chiar pe 4 în urma rundei secunde. Ulterior, poliștii se clasau pe rând pe locurile 6, 12, din nou 6, chiar și iarăși 4 în urma triumfului acasă cu 1-0 cu CS Mioveni, 7, 8, 10, 11, 9, 7, 8, tot 8, 6, 7, din nou șapte, iarăși șapte și în cele din urmă cinci.
Și din nou patru? Depinde, în funcție și de întâlnirea CS Afumați – CS Mioveni, cu un grad ușor aparte dat fiind implicarea ambelor formații în meciurile eliminatorii din optimile Cupei României, pierdute acasă, marți de către ilfoveni după prelungiri, 2-3 cu craiovenii, miercuri de argeșeni cu 0-1 cu Gaz Metan Mediaș.
În tot cazul, ASU Politehnica poate spera la mai bine după primul meci găzduit în acest campionat la matineu pe ”Știința” de la 11, precedentele partide ținute sâmbăta pe mica arenă începând de la ora 17, de două ori de la 16 iar în ultimele două rânduri de la ora 14, iar năzuințele se leagă și de faptul că goal-keeper-ul Dur-Bozoancă n-a mai fost nevoit să scoată balonul din plasa propriei porți de nu mai puțin de 287 de minute, lucru cu care nu se pot mândri în același răstimp ocupantele podiumului, iar nici atât brăilenii, ”înțepați” de 11 ori în același interval.
Rămâne însă de văzut ce va fi în unul dintre cele 6 meciuri ale etapei a XX-a programate sâmbătă de la 11, printre care și Foresta – Ripensia, la Suceava, de la 12 urmând Dunărea – Academica Clinceni și CS Afumați – CS Mioveni, iar duminică de la 11,30 UTA – Chindia și de la 12 CS Balotești – AFC Hermannstadt. Iar dat fiind că unora le-a venit totuși din nou mintea la cap în privința menținerii programului competițional stabilit inițial în vară și Comitetul Executiv FRF a votat ieri în unanimitate disputarea rundelor 20 și 21 în decembrie, conform planului din start, ASU Politehnica va mai juca și după aniversarea pe 4 decembrie a sportului studențesc alb-violet în Timișoara într-un duel tocmai… ”violet”, pe 9 decembrie, în Trivale, cu piteștenii, la căderea cortinei peste 2017.
Până atunci, spusele antrenorului Bogdan Andone astăzi de la 10,30: „Ne așteaptă un meci dificil, din cauza faptului că starea terenului, după aceste zile ploioase, nu cred că va fi în cele mai bune condiții. Întâlnim o echipă foarte ofensivă, cu jucători de calitate în atac. Sper ca la ora meciului să ajungem motivați, pentru că avem mare nevoie de cele trei puncte. E ultimul meci pe teren propriu din această toamnă și e important să terminăm anul cu o victorie în fața propriilor suporteri. Brăila e o echipă ofensivă, au un atacant bun, Alexandru Pop, iar Sorin Frunză e un jucător cu mare experiență, de ultimă pasă. Sunt mulți jucători foarte tineri, aflați și în vizorul loturilor de juniori. Au o viteză mare pe faza pe atac, un lucru foarte periculos, mai ales pentru o echipă care joacă în deplasare. Cum am spus și la începutul sezonului, am avut fluctuații, cu meciuri bune și rezultate mai puțin bune. Am încercat să formăm un grup, au venit foarte mulți jucători noi. Aveam nevoie de timp și mă bucur că s-a văzut în partea a doua a turului această omogenizare a echipei, a lotului, jucătorii au început să se cunoască între ei. Tot meritul este al lor, merită mult mai mult, din toate punctele de vedere!”
Programul etapei 20 și clasamentul, pe coloana datelor tehnice. AFC Hermannstadt, acasă astăzi de la ora 14 cu Juventus București, și Chindia Târgoviște, tot pe teren propriu de la ora 18,30 cu Astra, sunt ultimele două secund-divizionare implicate în actuala ediție a Cupei României, în care pentru sferturi s-au calificat deja grupările din elită ACSM Politehnica Iași, CS U Craiova, AFC Botoșani, Gaz Metan și Dinamo, ultima la lovituri de departajare în fief-ul alb-negrilor universitari clujeni din Liga 3.