Alb-violeții Timișoarei au abordat în această seară ultimul meci acasă din play-off cu șansa în plus de accedere la baraj conferită de rezultatul primului joc al zilei, de după-amiază, Dunărea – Csikszereda 0-2 (0-0) la Călărași, un râvnit triumf bănățean cu CS Mioveni apropiind-o pe ASU Politehnica la două puncte de argeșeni și la unul singur de dunărenii lui Pustai înaintea rundei finale de sâmbătă, însă ceea ce au reușit oaspeții lui Alexandru Pelici în prima repriză au izbutit apoi și în minutul 76 după un corner prin înaltul Garutti, intrat la pauză, și anume să egaleze, lăsându-i pe Mera și compania pe ultimul loc în 1-6: 2-2 (1-1). Gazdele au fost așadar în graficul celui de-al treilea succes consecutiv cu 2-1 pe ”Dan Păltinișanu” însă nu i-au depășit în cele din urmă pe galben-verzi nici la a treia încercare în acest campionat al Ligii 2, remizând de două ori pe Bega, ceea ce a asigurat matematic Mioveniului prezența la baraj, chit că i-a retezat complet șansele promovării directe în Liga 1, în favoarea Rapidului…
Nici un sfert de oră nu i-a despărțit pe timișoreni de apropierea la un punct de Dunărea, dar n-au profitat de rezultatul de la Călărași, ASU Politehnica înregistrând prima remiză acasă în play-off și fiind prima eliminată din cursa promovării, fără alte șanse la baraj, adjudecate de ciucani la Dunăre, AFK Csikszereda acumulând 41 de puncte și primind sâmbătă la matineu vizita alb-violeților, pe când a patra clasată, trupa galben-albastru a lui Cristi Pustai, cu 43 de puncte, va juca la promovata în Liga 1 din Craiova.
”Violeții” lui Dan Alexa au deschis scorul încă după primul sfert de oră al jocului de la 18:30 prin Petre Ivanovici, din lovitură liberă, avantaj care-i apropia la numai două puncte de oaspeții argeșeni, dar au fost egalați tot dintr-o lovitură liberă după numai 10 minute, în cea de-a doua repriză înscriind deja în primul sfert de oră, prin Alin Ignea, intrat la pauză, dar fiind din nou egalați tot după mijlocul mitanului, în urma unei lovituri de colț, autor cu capul fiind celălalt jucător intrat de la pauză, brazilianul Garutti: 2-2.
Când au înscris pe ”Dan Păltinișanu” în play-off-ul Ligii 2, poliștii au făcut-o primii, și cu Rapid dar și în victoriile cu Dunărea și FC U Craiova 1948, însă, precum în meciul cu giuleștenii, nici în această seară n-au izbutit menținerea în avantaj, decisiv de astă dată în cursa promovării. Capăt de linie.
Promovarea nu s-a pierdut însă astăzi, la urma urmei fiind al 14-lea meci direct din acest campionat al Ligii 2 în compania adversarelor din play-off, dintre care 9 acasă, dar cifra victoriilor rămânând la un insuficient 2. Față de cele 7 înfrângeri și cinci remize, ultima – astă-seară…
Când lovitura de începere au avut-o ”galbenii” lui Pelici prin Rusu, alb-violeții aliniindu-se prin reapariția lui Mera, dar și a lui Radunovic. Iar timișorenii n-au avut mult de insistat pentru a savura deschiderea scorului, Petre Ivanovici fructificând spectaculos o lovitură liberă de la peste 25 de metri, din zonă centrală, peste zid, aproape în vinclul din stânga lui Iustin Popescu: 1-0.
Avantaj la adăpostul căruia lipsa ocaziilor nu s-a făcut neapărat resimțită, mai ales că lipseau cu desăvârşire și din partea vizitatorilor. Și totuși, o altă lovitură liberă a restabilit egalitatea deja în minutul 26, când Măr a centrat de la 30 de metri lateral dreapta, mingea fiind deviată în careu în calea lui Vereş, care a întors un polist și a șutat din doi paşi, de la 10 metri lateral stânga la colţul lung… 1-1.
Doar câte un şut pe spaţiul porţii până la pauză, din faze fixe, a adus golurile reprizei I, 1-1, reamintind că argeșenii veneau tot după remize cu goluri, 2-2 la Miercurea Ciuc și 1-1 săptămâna trecută acasă cu Dunărea. De fapt, CS Mioveni nu mai simțise gustul victoriei din 19 aprilie, de la acel 4-0 cu ASU Politehnica…
2-0 în schimb la cartonașe galbene, căci la opt minute după egalare Codrea a fost prea ușor sancționat pentru un fault de joc iar Scutaru l-a văzut iar în minutul 45.
Pauza, cu înlocuiri, Alin Ignea revenind în cadru, în vreme ce Garutti l-a schimbat pe fundașul central căpitan Gherghe. Și tocmai Ignea a preluat din nou conducerea pentru alb-violeți, și tot destul de rapid, 2-1 în minutul 55.
După o acţiune pe partea stângă, purtată de Jurj, care a ridicat mingea în careul mic, Radunovic trimițând cu capul în bara din stânga, jos, de unde a ricoșat la Ignea, care, din întoarcere, de la numai 4 metri, a şutat puternic sub transversală. Mare bucurie în tabăra gazdelor!
Și începea o ploaie torențială, terenul devenind tot mai greu.
Pelici n-a stat însă pe gânduri și în minutul 63 a efectuat o dublă schimbare, apelând și la Massaro respectiv Rădescu, Dan Alexa reacționând prin introducerea lui Plazonja pentru Radunovic, dar și timișoreanul de pe banca argeșenilor printr-o înlocuire în atac, Ivan din minutul 71.
Iar oaspeţii au reuşit pentru a doua oară egalarea în minutul 76, la un corner perfect executat de Massaro de pe partea dreaptă, în fata porţii, la prima bară, unde înaltul Guilherme Garutti a manifestat detentă și a reluat cu capul în stânga portarului… 2-2. Din nou 2-2 în deplasare. La care Pelici l-a introdus și pe Chindriș, Alexa forțând cu o triplă schimbare pentru ultimele 10 minute, prin Axente dar și Sofran și Andrei.
Se indicau trei minute de prelungiri iar în primul Ivanovici s-a demarcat pe flancul stâng și a intrat în careu, centrând în fata porţii dar și asistentul Soponar ridicând stegulețul. Curios… În cel de-al treilea tot Ivanovici a executat o lovitură liberă de la 18 metri lateral stânga, direct la colţul lung, în stânga portarului Popescu, care a prins mingea de lângă bară. Se fluiera finalul meciului și mare era dezamăgirea bănățenilor.
Cu 40 de puncte, prea departe de cele 45 ale Mioveniului, Dunărea având 43 iar cei din Miercurea Ciuc 41. Care s-au impus la Călărași prin autogolul din minutul 51 al căpitanului gazdelor, Șandru, și prin Rotar, imediat înlocuit în minutul 62, când Csikszereda își retrăgea în bloc 3 jucători, și cu gândul la căderea cortinei, de sâmbătă…
Seara târziu, la Buftea, duelul la vârf al promovatelor în Liga 1 a adus a treia victorie a oltenilor în dauna giuleștenilor, cu 1-3 (0-1) prin golurile lui Claudiu Bălan din minutele 20, 45 și, 68, Adrian Bălan reducând din handicap în minutul 62, din lovitură de la 11 metri. Bucureștenii au rămas astfel la 49 de puncte, FC U Craiova devenind campioana Ligii 2, cu 53 de puncte, o altă nou-promovată din Liga 3 care a urcat după numai un sezon în elită. Ceea ce mai izbuteau de când cu seria unică și ”violeții” în cadru în 2016 și Juventus București cu Sepsi în 2017 respectiv Hermannstadt cu Pelici la cârmă în 2018.
ASU Politehnica va juca sâmbătă la Miercurea Ciuc în ultima etapă a play-off-ului (a X-a), pe terenul celor de la AFK Csikszereda. Dan Alexa a spus după remiză că “Nu mai avem nicio şansă la baraj, îmi pare rău, pentru că am făcut un meci bun. A fost un meci bun, şi din partea noastră şi din partea celor de la Mioveni, pe un teren greu. Din păcate am luat două goluri din două momente fixe. Dar una peste alta mi-am felicitat jucătorii, pentru că astăzi au depus un efort şi cred că au făcut un meci bun. Mioveni e o echipă foarte organizată, nu întâmplător până acum trei etape erau pe locul 2. Sunt dezamăgit că nu ne-am îndeplinit obiectivul, dar sunt bucuros pentru cei de la Rapid, fotbalul românesc avea nevoie de Rapid în prima ligă. Am arătat bine în acest play-off, paradoxal, mult mai bine decât în campionatul regular, am avut multe meciuri foarte bune, execptându-l pe cel de la Mioveni… Am avut o perioadă bună, am jucat de la egal la egal, chiar mai bine decât Dunărea la Călăraşi, am avut Rapidul în mână aici, am jucat bine la Buftea cu Rapid, ştiţi foarte bine istoricul meciului… Nu trebuia să ajungem în situaţii limită, dar în marea majoritate a acestui play-off am arătat că merităm să jucăm în play-off, am arătat că suntem una dintre echipele care poate să bată pe oricine. Micile detalii au făcut diferenţa… Bara lui Manea de la Călăraşi, eliminarea lui Bocşan în minutul 17 şi tot cu Rapid am avut 1-0 în minutul 87. Şi cu un punct am fi fost mai în faţă, dar cred că cele două, Rapid şi Craiova, meritau să promoveze… Noi am fost ăia mai mici, care, faţă de ei, am investit foarte puţin. Dar mi-am felicitat jucătorii, pentru că am reuşit o semiperformanţă, din păcate nu ne-am îndeplinit obiectivul şi sunt dezamăgit din punctul ăsta de vedere…”
*
ASU Politehnica Timişoara – CS Mioveni 2-2 (1-1)
ASU Politehnica: Păduraru – Jurj (minutul 81, Sofran), Scutaru, Mera – cpt. (81, Axente), Pamfile – D. Radu (81, Andrei), Coadă, Codrea, Ivanovici – Munteanu (46, Ignea), Radunovic (65, Plazonja).
Pe bancă: Cuzmanovici – Casado, S. Popovici, Rus.
Antrenor: Dan Alexa; secunzi: Cristian Gălan, Antonio Foale.
CS Mioveni: Popescu – Oancea, Iacob, Gherghe – cpt. (minutul 46, Garutti), Şerbănică (63, Massaro) – Coşereanu (63, Rădescu), Vereş (78, Chindriş), M. Şerban, Măr – Blănaru, Rusu (71, Ivan).
Pe bancă: Ducan – Panait, A. Şerban, Coman.
Antrenor: Alexandru Pelici; secunzi, Mihai Olteanu şi Iordan Eftimie.
Au arbitrat: Barbu (Braşov) – Bobe (Teleorman) şi Soponar (Baia Mare). Arbitru de rezervă Mircea Ardelean (Arad). Observator de arbitri Teodora Albon (Cluj), delegat de joc Daniel Sabou (Zalău). Obsevatorul de arbitri Teodora Albon a câştigat săptămâna trecută alegerile la funcția de președinte AJF Cluj, prima femeie în această capacitate.
AFK Csikszereda, gazdă a timișorenilor sâmbătă 22 mai la încheierea play-off-ului, a câștigat la zero în deplasare în 1-6 și la Călărași, precum la Timișoara, astăzi în alcătuirea Gyenge – Takacs, Kelemen – cpt., Apro, Bor – Savin, Casiadi (minutul 87, Suciu) – Pinter (62, Palmeș), Bauza (87, Csonka), Schieb (62, Bara) – Rotar (62, Meszaros), rezerve neutilizate în efectivul lui Valentin Suciu fiind portarul Karacsony și Csuros.
Tot sâmbătă încep și barajele tur-retur pentru promovarea în Liga 2. În manșa I…