ASU Politehnica, lider în Liga 2, calificare în play-off: încă o remiză în deplasare, acum la codașă

ASU Politehnica și-a asigurat înainte de termen calificarea în faza play-off a campionatului Ligii 2, prima formație din eșalonul secund cu biletele acontate încă de astăzi pentru cele 10 meciuri din grupa I valorică a locurilor 1-6 cu acces la promovarea în elită, atingerea obiectivului fiind completată de urcarea în fotoliul de lider, și totul grație unui străveziu 1-1 (1-1) pe terenul ”lanternei roșii” CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu. 

Neînvinși și fără gol primit în precedentele 3 apariții oficiale din 2021, două câștigate acasă și una remizată alb la Slobozia, alb-violeții s-au aliniat pe ”Municipalul” de pe malurile Jiului pe de-o parte într-o componență ceva mai ofensivă prin titularizarea lui Axente laolaltă de exemplu cu Plazonja precum și Ivanovici ori Munteanu, dar pe de altă parte și cu gândul oarecum precaut al jocului la rezultat, indus de dorința atingerii obiectivului încă de la această penultimă apariție în sezonul regular, astfel încât deplasarea din runda finală a turului, de peste două săptămâni, la Chiajna, să fie doar pregătitoare în perspectiva debutului în play-off, și nu decisivă pentru atingerea dezideratului, în condițiile în care timișorenii vor sta etapa viitoare.   

Garnitura mai ofensivă nu le-a adus poliștilor victoria, bifând în schimb cea de-a patra remiză consecutivă în deplasările din Liga 2, 3-3 la Recea, 2-2 la Bacău, 0-0 anul acesta în Ialomița și 1-1 astăzi de la ora 11 în Gorj, dar le-a asigurat încă de-acum liniștea pentru următoarele două săptămâni, obiectiv intermediar atins, neliniștitor putând fi jocul inconsistent practicat de fruntași pe terenul ultimei clasate, depășită cu 0-4 în precedenta partidă acasă.   

Din nou fără a convinge, așa cum și-a obișnuit susținătorii și în celelalte meciuri de campionat jucate de dată recentă, ASU Politehnica a avut în schimb, dintr-o rutină a experienței, capacitatea pragmatică de a-și asigura punctele sau punctul necesar, unul singur fiind suficient în orașul Coloanei Infinitului atât pentru preluarea șefiei de la craioveni cât și mai ales pentru calificarea în play-off. Iar când fie și pe fondul unor evoluții mai șterse se reușește totuși asigurarea rezultatelor necesare pentru atingerea țelului, înseamnă că echipa e pe culoarul care-o poate scoate la liman.   

Majoritatea titularilor de astăzi sunt încărcați de experiența fotbalului prim-divizionar, atu al experienței care cântărește greu în competiția diluată valoric a Ligii 2, în care plusul de rutină competițională îți poate apropia rezultatele dorite chiar și pe fondul unor prestații nedorite. 

De care ”violeții” vor uita mai repede, în amintire urmând a dăinui reușita calificării înainte de termen în grupa I valorică, deziderat din agenda atâtor contracandidate, măcar alte zece, care vor avea parte și de nu mai puțin de 8 întâlniri directe în aceste ultime runde ale turului, a 19-a – încă în desfășurare, dar și următoarele două, distribuire a punctelor care convine de minune poliștilor, astfel asigurați de locul lor sub soarele fazei play-off. E drept, timișorenii n-ar fi urcat în fotoliul de lider dacă nou-promovata din Craiova n-ar fi sucombat săptămâna aceasta, acasă cu CS Mioveni și ieri la Cluj, însă rocada la vârf evidențiază că ASU Politehnica a fructificat la maxim vântul favorabil din spate, croindu-și din aproape în aproape făgașul spre șefia clasamentului, cu foarte puține sincope, 2-0 pentru AFK Csikszereda la Miercurea Ciuc și 0-2 de Moș Nicolae acasă cu Rapid. Grupări care mai au de tras pentru a da piept cu bănățenii în play-off…

Ce i-ar putea îngrijora în schimb pe alb-violeți în perspectiva celor 5 deplasări din grupa I valorică e că și-au cam pierdut obiceiul de a triumfa pe terenuri adverse în Liga 2, miercuri urmând a se împlini 5 luni de la ultima ispravă de acest tip, 0-1 tocmai la Târgu Jiu în miez de octombrie 2020 în dauna urmașei lui ACS Șirineasa, dar minicampionatul viitor poate aduce pe undeva și cu un fel de finale care pe care cu ocazia fiecărui meci în parte, așadar aidoma unor dispute eliminatorii, amintirile pe marginea unor evenimente de acest gen fiind mai plăcute, 1-3 și calificare pe ”Ion Oblemenco” în Cupa României în dauna liderului secund-divizionar tocmai detronat.

Din nou în Oltenia, dar de această dată și cu sufletul cernit la plecarea în ceruri a unui simbol al vieții cultural artistice timișorene, regretatul muzician Adrian Bărar, chitarist fondator al cunoscutei formații Cargo, cântând de-acum în înalturi. O altă victimă a tot mai evidentei tiranii pseudo-medicale care atentează la sănătatea omenirii, un omagiu adus renumitului concitadin și de coechipierii alb-violeți ai Politehnicii, ca de la o grupare sportivă la liderul unei trupe muzicale, fotbaliști în tricouri negre cu textul „Alături de voi” şi portretul chitaristului, fotbaliști desfășurând un banner cu mesajul „Cu o mână cânt la chitară / Cu o mână ţin steagul Timişoarei!” 

Despre jocul în sine nu s-ar putea spune mai nimic, și asta pentru că a fost mai mult decât modest, în special cu gândul la puncte, foamea gorjenilor fiind inițial mai mare, deschidere de scor înaintea mijlocului primei reprize, 1-0 în minutul 19 grație loviturii de cap a lui Felipe Acosta de la 7 metri în urma unei faze fixe, corner executat de pe dreapta de ex-timișoreanul Velcotă, care tot el obținea lovitura de colț.

Apetit curmat rapid de replica favoritei fruntașe, egalare semnată de Dorin Codrea cu un șut pe jos din careu, servit fiind de Ivanovici după un ricoșeu din bară în urma centrării lui Sofran, 1-1 în minutul 26, tarabă închisă… Scor convenabil timișorenilor, suficient pentru a justifica scopul deplasării pe Jiu. Iar în lipsa fotbalului, oricum cu pipeta în devalorizata Liga 2, proteste de pe margine, Dan Alexa fiind expediat în tribună, omologul său din fotbalul bănățean, Călin Cojocaru, recipient al unui cartonaș galben. 

Iar Cojocaru a fost primul care a și schimbat, încă de la pauză, Alexa răspunzând de două ori în prima jumătate a părții secunde, în încercarea de a impulsiona jocul ofensiv, prin introducerea noii achiziții Romario Rus în locul lui Axente dar apoi și a lui Sergiu Popovici pentru Ivanovici, însă fără efectul scontat, fără a fi culese oarece roade. 

Din contră, jocul a trenat și în continuare, ultime încercări pe final, alte câte două modificări de ambele părți, dar tot fără efect. ASU avea sacii în căruță, gorjenii erau prea apăsați de condiția mai modestă din subsol…

Rezultatele etapei a 19-a în Liga 2 și programul rundelor 19-20, pe coloana clasamentelor.

*

La final, antrenorul principal al noului lider, Dan Alexa, a spus: „M-am aşteptat la o asemenea replică. Ce pot să spun, un joc pe care l-am controlat, din păcate am luat gol, apoi am ratat încă două-trei situaţii foarte mari, nu am reuşit să înscriem şi plecăm cu un punct, din păcate prea puţin pentru jocul de azi (…) Pandurii e o echipă care are foarte mulţi jucători străini, jucători de forţă, s-au întărit foarte bine iarna asta, au jucători care joacă pentru a pleca. Probabil au fost foarte motivaţi şi ştiam că ne aşteaptă un meci greu. Din păcate nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut şi am luat gol pe o fază fixă, acolo unde noi stăteam foarte bine.”

Alexa a fost eliminat de centralul clujean Dreve pe finalul primei reprize: „La faza eliminării i-am reproşat lui Călin Cojocaru ceva, comparativ cu jocul cu Petrolul, unde nu au jucat nu ştiu câţi titulari… Cu Petrolul au avut o altă formulă de echipă… Asta i-am reproşat şi m-au deranjat foarte mult urletele lui înainte de meci, înjura Timişoara. Nu înţeleg, el – care locuieşte în Timişoara, asta i-am reproşat şi nimic mai mult”.

Alexa opinează că disputa pentru ocuparea unui loc în play-off s-a complicat: „Şansele au scăzut foarte mult; realistic vorbind, trebuie să mergem la Chiajna să obţinem minimum un punct.”

*

Pandurii – ASU Politehnica 1-1 (1-1)

CS Pandurii Lignitul: Aldescu – Pleaşcă, Diau, Moisie (minutul 86, Corduneanu), Filip – Sylla, Acosta – Velcotă (86, Habet), Cotolan, Dodoi (90+3, Răchişan) – Goma (46, Bunga).

Pe bancă: Opriţa – Pleşa, Rasoveanu, Zaborowski, R. Cojocaru.

Antrenor: Călin Cojocaru.

Politehnica Timişoara: Hindrich – Sofran, Mera – cpt., Scutaru, Pamfile – Munteanu (80, D. Andrei), Cioinac, Codrea, Ivanovici (67, S. Popovici) – Axente (57, Rus), Plazonja (80, Radunovic).

Pe bancă: Păduraru – Radu, Bocşan, Ignea, Casado. 

Antrenor: Dan Alexa.

Arbitri: Dreve (Cluj); Antal (Cluj), Suciu (Câmpia Turzii); rezervă: Belega (Câmpulung Muscel); Observatori: Ion (Craiova) și Petrean (Hunedoara).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × 2 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: