ASU Politehnica Timişoara – Club Atletic Oradea 4-0 (2-0): FOTO + declarații

Într-o săptămână la începutul căreia ”violeții” au aflat că vor juca mai multe meciuri în deplasare decât pe teren propriu în sezonul regular al noii ediții 2021-2022 a Ligii 2, dintre care nu mai puțin de 3 afară în primele 4 etape, și anume în ordine la Cluj, Călărași și Constanța, pe când prima partidă acasă se lasă așteptată până în 14 august, cu FC Buzău, bănățenii au trecut astăzi la scor de o formație din eșalonul inferior: ASU Politehnica Timişoara – Club Atletic Oradea 4-0 (2-0). 

De la alb-violeţi au lipsit din motive medicale Bocşan şi Popeţ, în timp ce Doru Andrei se află la o acţiune a lotului naţional sub 19 ani. În schimb astăzi a fost testat portughezul Jose Esteves, un mijlocaş defensiv născut în anul 2001 și provenit de la Boavista, și cu mențiunea că Srgian Luchin nu se mai pregăteşte cu echipa, urmărind meciul din tribună.

De la ora 11, pe ”Dan Păltinişanu”, pe un teren foarte bine îngrijit, în contrast cu tribunele care se tot degradează, poliștii au reuşit o rapidă deschidere a scorului în minutul 9, când, în urma unui contraatac pe flancul stâng, Zaluschi a intrat în careu şi i-a centrat perfect în faţa porţii lui Cosmin Bîrnoi, care a reluat balonul în plasă. Cu cinci minute înainte de pauză Bîrnoi i-a returnat serviciul lui Zaluschi, care a finalizat pe jos, cu latul, din centrul careului… 2-0.

În partea secundă antrenorul Dorin Toma a introdus o nouă echipă iar jucătorul celor 45 de minute a fost Roberto Haţegan, care a reuşit două ”eurogoluri”.

Dar abia după ce în minutul 47 arbitrul a trecut cu vederea faultul comis de Haţegan în careul de 16 metri asupra numărului 30 de la vizitatorii bihoreni. A venit totuși și golul 3, în minutul 60, Hațegan şutând de la marginea careului de 16 metri lateral dreapta, în apropierea vinclului la colţul opus. Ca apoi acelaşi mijlocaş să semneze „dubla” cu o execuţie impecabilă din lovitură liberă, de la 18 metri, mingea lovind şi transversala înainte de a intra în plasă, cu 20 de minute înainte de final.

*

ASU Politehnica: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Pamfile – Ignea – Radu, Zaluschi, R. Rus, Bîrnoi – Axente.

Antrenor principal Dorin Toma.

Repriza a doua: Devenish-Meares – Jurj, Moțiu, Jose Estevez, Oanea – Gologan – Samuel Costea, Hațegan, Ehling, Manea – Serediuc.

CAO: Verdeș – Gunie, Mintaș, Letan, Ioviță – Roșu, Ardelean, Cherman, Chitaș – Cîrjan, Gheorghiță.

Antrenor principal  Florin Farcaş.

Au mai intrat: Porumb, Popa, Stan, Kovacs, Akman și Urbanowski.

Au arbitrat: Gaitin – Mihăescu şi Alimpe Velcotă.

*

La cald…

Dorin Toma„Victoria puţin mă interesează. Mă interesează aspectele jocului, mă interesează jocul nostru, pentru că încă suntem în perioada jocurilor amicale. Important va fi cum vom arăta în prima etapă şi trebuie să arătăm foarte bine, pentru că avem un început de campionat destul de greu, cu una dintre candidatele la promovare. Una peste alta a fost un antrenament bun, venim după un cantonament care s-a prelungit până sâmbătă, ieşind cu jocul din Serbia, şi încercăm să reglăm ceea ce nu ne-a ieşit inclusiv în jocul de sâmbătă, cu Ripensia.”

Florin Farcaş: ”Acelaşi scor ca şi cu Ripensia, e normal, acelaşi nivel, echipă de Liga a II-a, foarte bună, cu un antrenor bun, o echipă organizată. Suntem mulţumiţi de tot ceea ce am făcut noi, am arătat destul de bine. Cred că puţin mai bine decât la jocul cu Ripensia din punct de vedere al exprimării. Una peste alta, un joc reuşit şi un adversar pe măsura nivelului Ligii 2. Îi felicit şi le urez multă baftă.”

Tânărul mijlocaş Samuel Costea a semnat un contract pe doi ani de zile cu ASU Politehnica Timişoara. Samuel Costea s-a născut pe 13 noiembrie 2001, la Timișoara, iar postul său de bază este cel de mijlocaş stânga. A început fotbalul la CSŞ Bega Timișoara şi a mai evoluat la nivel de seniori pentru ACS Carani (Liga 4), Millenium Giarmata și CSC Ghiroda și Giarmata Vii (ambele Liga 3). În sezonul trecut a jucat meci de meci pentru ghirozeni în eşalonul al treilea, marcând de două ori în 18 apariţii stagionale: „Am început să joc fotbal în zona mea, cu prietenii, cam de la şapte ani eram de dimineaţa până seara pe teren. Când am crescut, toţi îmi spuneau să merg la o echipă. Am realizat în final că asta iubesc să fac… Şi acum a venit ceva la care nici nu m-am gândit. În primul rând mă bucur foarte mult că am şansa să fiu la acest club mare, are o galerie minunată. De mic copil mu-am dorit să realizez acest lucru, pe care lam reuşit şi cu ajutorul lui Dumnezeu îi mulţumesc că sunt sănătos şi voi reuşi să fac performanţă.Sper să mă impun şi să mă acomodez foarte repede cu tot ce înseamnă Politehnica. Îmi doresc să ajut echipa, să facem o figură frumoasă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fim cât de sus se poate. Un singur club, un singur oraş!”

Următorul joc al Politehnicii Timişoara dar şi ultimul amical înainte de startul campionatului va fi cu Ripensia sâmbătă de la ora 11 pe ”Electrica”.

Fotografii de Iosif Canea

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = sase

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: