Campionatul Judeţean Timiş, ultima etapă: de două ori Progresul, Gătaia şi Racoviţa, progresează în Divizia D Timiş. Unde va cînta şi Cocoşul Orţişoara

Concluzia ediţiei 2012-2013 a Campionatului Judeţean Timiş, liga a V-a, ar fi că în Divizia D Timiş au promovat Cocoşul Orţişoara, Progresul Gătaia şi Progresul Racoviţa. Rezultatele şi ierarhiile finale, pe coloana dreaptă a secţiunii Fotbal. Mai jos, succinte amănunte dar şi loturile nou-promovatelor precum şi numele retrogradatelor în „Promoţie”…

Echipa Cocoșul Orțișoara, campioana Seriei I în Campionatul Judeţean Timiş, la ultimul ei meci acasă înaintea promovării în Divizia D Timiș

 

Chiar dacă a fost ultima etapă, echipa din Topolovăţu Mare nu s-a abţinut să nu denigreze această competiţie, folosind jucători de la alte echipe în meciul disputat în deplasare la Giarmata Vii. Şi te mai miri de ce se fac scandaluri  şi contestaţii… Iar cum ultima impresie contează…

În rest, toate jocurile s-au încheiat fără incidente, iar în această după-amiază cel mai interesant a fost acela de la Ghilad, între Unirea din localitate şi Diniaş, scor 5-2 (1-1). Cu această înfrîngere, suferită de oaspeţi, respectivii au retrogradat.

În această etapă am consemnat o singură neprezentare, în Seria a treia, a echipei din Nădrag, care nu s-a deplasat la Urseni şi va pierde sigur cu 3-0 la masa verde.

Aşadar odată cu ultima etapă, disputată în ultimele 3 zile, s-a încheiat şi liga a V-a, cele trei echipe cunoscute de ceva vreme în privinţa accederii în eşalonul IV urmînd a avea o misiune mult mai grea de îndeplinit în D.

În Seria I, Cocoşul Orţişoara a încheiat pe prima poziţie cu un avans de 12 puncte, antrenorul Lucian Belenceanu beneficiind de următorul lot de jucători: Constantin Ulmet, Alin Carlaonţ – Sorin Pop, Claudiu Ciceo, Lucian Ivănescu, Sorin Traian, Ştefan Biru, Alexandru Moisa, Mircea Colf, Adrian Roman, Claudiu Balint, Alexandru Topor, Alexandru Dudă, Alin Poali, Cristi Resteman, Cornea Vlad, Florin Valea, Bogdan Moisă, Cătălin Crişan, Claudiu Dida.

Locul secund este ocupat de  Unirea Giroc (antrenor Orlando Trandu). În această serie au retrogradat Voinţa Biled, Voinţa Şandra şi Mureşul Igriş.

Progresul Gătaia, campioană a Seriei a II-a în Campionatul Județean Timiș

 

În Seria a II-a, Progresul Gătaia a încheiat pe primul loc cu un avans de 27 de puncte faţă de urmăritoarea sa. Antrenorul-jucător Brian Filimon, Emanuel Roşu şi Mihai Racz au avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Mihai Boşca, Claudiu Timiş – Marius Hort, Claudiu Ionesi, Lucian Gavriluţă, Claudiu Apro, Alxandru Marco, Sebastian Bucure, Levente Parvany, George Boldor, Florin Roman, Remus Moga, Carmin Lungu, Octavian Jude, Alexandru Olar, Florin Mandache, Alin Arimiea, George Boldor, Alin Hajdu.

AS Murani s-a clasat pe locul secund, avîndu-l ca manager pe Cornel Briciu şi antrenor Raul Costescu. Echipele care au retrogradat, Diniaş şi Viitorul Pădureni, vor juca în Promoţie, iar Juventus Jebel s-a retras din campionat.

Seria a treia a fost şi cea mai disputată, în care campioana s-a cunoscut abia pe final, cu două etape înainte de… sosire, aceasta fiind Progresul Racoviţa. Preşedintele clubului este Ioan Nanu, iar antrenorul-jucător Arpad Laczko a beneficiat de următorii jucători: Sorin Sfetescu, Viorel Sfetescu – Lucian Ignat, Cristian Puiu, Cătălin Ion, Cristian Ignea, Radu Mărcuţ, Horia Onae (din retur), Mircea Şchiopu, Alin Nanu, Caius Marta, Adrian Fodor, Ciprian Palade, Caius Ciorei, Mirel Şerbănoiu şi Sebastian Filip.

Echipa Progresul Racoviţa, campioană pe 2012-2013 a Judeţului în Timiş, Seria a III-a

 

Locul secund a fost ocupat de ASU Politehnica Timişoara, cu antrenorii Antonio Foale şi Paul Codrea, violeţii cedând primul loc la mustaţă. Iar din această serie au picat Meget Remetea Mare, Gran Plaz Liebling respectiv AS Juventus  Pişchia, care s-a retras de la startul campionatului.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Campionatul Judeţean Timiş, ultima etapă: de două ori Progresul, Gătaia şi Racoviţa, progresează în Divizia D Timiş. Unde va cînta şi Cocoşul Orţişoara

  1. eu spune:

    nadrag este la a doua neprezentare, a mai avut in tur o neprezentare la ictar budinț, mai mult ca sigur vor fi exclusi din campionat si remetea mare va ramane in judet si apropo si lecusesti ar trebui exclusi din campionat pentru ca nici pana in ziua de astazi nu au achitat baremul de arbitraj de la jocul cu chizatau.

  2. observator spune:

    Pentru EU dacă cei de la Nădrag aveau 2 neprezentări consecutive atuncea zburau afară, aşa stai liniştit că nu le face nimic trebuia să mai câştige şi URSENI un meci că acela din deplasarea trecută de la Topolovăţ au cumpărat punctele pe o ladă de bere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: