Avântul egalează în prelungiri la Pecica

CS Avântul Periam nu pare a se dezminți nici la debutul noii ediții de campionat în Seria 8 din Liga 3, cel puțin prin prisma primelor două apariții oficiale din tur, oarecum copiind momentan parcursul din sezonul trecut, cu reprezentații mai puțin reușite pe teren propriu, în căutarea victoriei, dar în schimb cu puncte adjudecate în deplasare. Prima ieșire din noua campanie în C8, primul punct în cont, smuls în prelungiri: ACS Progresul Pecica – CS Avântul Periam 1-1 (1-0).

Spulberați acasă în runda inaugurală, 0-6 (0-3) cu CSC Dumbrăvița, timișenii din Periam păreau a contabiliza și a doua înfrângere în deplasarea din runda secundă în județul Arad, programată astăzi de la ora 17 la Pecica, unde însă au marcat primul lor gol în campionatul în curs din Seria 8, suficient pentru obținerea primului punct, încurcând astfel planurile Progresului, până în prelungiri încă fără gol încasat în 180 de minute, dat fiind și remiza albă din etapa I la nou-promovata din Curtici.

Se pare așadar că Avântul rămâne fidelă prestațiilor mai eficiente în deplasare, care au dus-o la liman în campionatul trecut, rămânând acum de văzut dacă ”albaștrii” Periamului vor juca totuși acasă sâmbăta viitoare, în etapa a III-a, când ar trebui în principiu să primească vizita lui ACS Poli. 

Astăzi, după prima pauză de hidratare a meciului, gazdele arădene au deschis scorul în minutul 16 prin juniorul din generația 2004 Dan Vasilică Răchită, şutând de la 10 metri, în urma unei centrări de pe dreapta a lui Capătă. Iar cu acest minim avantaj s-a încheiat prima repriză: 1-0.

În partea a doua ambele formații au jucat cu ”garda jos”, Progresul trecând pe lângă majorarea scorului dar ratând cu seninătate, pe când oaspeţii s-au apărat ermetic şi au contraatacat periculos, cum s-a întâmplat în minutele 83 şi 88, prin Gălăţan şi Trandu.

Iar în prelungiri, în minutul 90+3, la o degajare din propriul teren a lui Artimon, in faţa careului de 16 metri, lateral dreapta, mingea a fost preluată de Trandu, care i-a aşezat balonul aproape de punctul de la 11 metri lui Răzvan Dan, marcator cu latul pe lângă portarul Zamfir: 1-1. Și mare bucurie în tabăra oaspeţilor.

Avântul a râs la urmă și a râs mai bine, stopând Progresul, pe care o așteaptă o deplasare la Dumbrăvița. Și o primă remarcă: timișenele nu mai sunt tocmai prăzi ușoare în județul Arad, câștigând prin ghirozeni în etapa I și semnând astăzi două remize în runda secundă…

Rezultatele etapei și programul viitor, pe coloana clasamentelor.

*

Cosmin Mânecan a declarat: ”Până la urmă sunt mulţumit de rezultat, după ce în urmă cu o săptămână am pierdut ruşinos. Sincer vă spun că ultimele 10 minute le-am dominat, chiar am avut 4 cornere consecutive şi am ratat de puţin golul care a plutit în aer. În ultimul minut din prelungiri am avut şansa de a egala, lucru pe care l-am şi reuşit. Totuşi, la cum a decurs jocul, este un rezultat echitabil. Astăzi băieţii noştri au luptat pentru acest punct mare pentru noi. Am întâlnit o echipă bine lucrată, îl cunosc pe profesorul Sorin Bălu şi le urez multă baftă în continuare!”

 *

Progresul Pecica: Zamfir – Wild, Telescu, Podină – Ţugulescu, Oancia, Gabor (min. 70, Saizu), Ovidiu Bănățan (min. 25, Onişor) – Răchită – Ștefan, Capătă.

Antrenor principal: Sorin Bălu

Rezerve: Iosub – Arsene, Moraru, Saizu, Tambor, L. Bănățan.

Avântul Periam:  Iordache – Dan, Artimon, Mureșan, Mager – Poparadu (min. 60, Gălăţan), Gaşpar – Buzdugan (min. 75, Viaşu), Trandu, Periat (min. 75, Toma) – Ologu (min.60, Olteanu).

Antrenor principal Cosmin Mânecan.

Rezerve: Bilc – Tamaş, Mânecan, Chistrugă.

Au arbitrat: Norbert Kemenes (Baia Mare) – Alexandru Turian (Zalău), şi Lazăr Seiche (Sălaj). Observator de arbitrii: Dorin Voina (Reşiţa), delegat de joc Vasile Marian Meşinschi (Anina).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: