CS Avântul Periam s-a redresat sâmbătă după-amiază la Lupeni în ultima reprezentaţie a lunii septembrie, remizând din nou 1-1, precum la Ghiroda în runda inaugurală a Ligii a III-a, şi trecând peste eşecurile legate la două-trei goluri din ultimele etape.
Timişenii s-au aliniat de la ora 17 în Valea Jiului în urma înfrângerilor cu oponenţi din propriul judeţ, cu 4-1 la Şag în ciuda faptului că erau în avantaj la pauză, şi cu 0-2 acasă runda trecută cu CSC Peciu Nou, însă au încurcat planurile hunedorenilor încă neînvinşi, care se bucurau de victorii legate, cu 4-2 la Lupeni în dauna ghirozenilor, şi 1-0 săptămâna trecută la Şag.
Şi se părea că roş-negrii care n-au obţinut de fapt promovarea pe teren la barajul de accedere din Divizia D, depăşiţi fiind în dubla manşă din iunie cu 3-0 şi 0-0 de Viitorul Arad, dar şi invitaţi fiind ulterior de către FRF a completa la număr participantele, vor continua şirul reuşitelor în Seria 9, odată ce o combinaţie instinctivă a atacanţilor lor de culoare a desfăcut lacătul „albaştrilor” din Periam, 1-0 în minutul 26.
După o aruncare de la margine care nu anunţa neapărat mare lucru, chit că era efectuată din preajma colţului terenului. Însă repunerea de pe dreapta, până puţin în interiorul careului timişenilor, în apropierea liniei de fund, a fost reluată nestingherit cu capul pe spate de Moses Baido, fără a fi talonat pe fondul unui marcaj larg, iar mai tânărul său partener de atac Abraham Ayemantey a urmărit mingea în traiectorie spre careul mic, unde s-a desprins din marcajul aproximativ şi a „înţepat-o” cu vârful bocancului spre bara de la colţul lung, portarul bănăţenilor rămânând pironit: 1-0 după mijlocul primei reprize.
Minerul, cu apetit de goluri la primele apariţii acasă în noua ediţie din C9, 2-2 (1-1) cu SSU Politehnica Timişoara şi chiar 4-2 (2-2) acum două săptămâni cu ghirozenii campioni ai Seriei 7, arătându-se a fi „în grafic”, la conducere acasă în faţa unor vizitatori nu precum ei, din prima jumătate ierarhică, ci din zona play-out a grupei vestice.
Şi totuşi, manifestând spirit de luptă şi agăţându-se de fiecare minge, „albaştrii comunali” s-au menţinut în joc prin a păstra minimul deficit până la pauză, la capătul unui mitan dominat de hunedoreni şi prelungit aproape 7 minute.
Avântul înscria până la pauză atât la Ghiroda cât şi la Şag, în ieşirile anterioare, iar doar runda trecută sfârşise prin a nu marca, dar odată ce a scăpat cu faţa curată în minutul 49 la o altă fază fixă, corner de pe stânga, reluarea cu capul a jucătorului de culoare, nestingerit în careul mic şi trimiţând de puţin pe lângă colţul lung, a reuşit încet, încet a absorbi presiunea roş-negrilor, insistenţi ofensiv dar fără mare incisivitate.
Din minutul 55 cu Olteanu în locul mezinului Jurj, ieşit şchiopătând, elevii lui Răzvan Leucă (foto, pagina I) au mai rezistat şi altor cornere ale localnicilor, pe care i-au surprins taxându-i peste exact 10 minute, cu o minge degajată din preajma propriului careu până în cercul de la centrul terenului, buna preluare fiind urmată de pe linia de centru de angajarea frontală a lui Ovidiu Praţa (18 ani), ţâşnit uşor pe dreapta la limita ofsaidului şi pătruns în careu, unde l-a fentat pe fundaşul Minerului şi a trimis cu stângul, din apropierea careului mic, imparabil la colţul lung: 1-1 în minutul 66.
Galeria gazdelor devenind încet şi sigur mai degrabă impacientată decât plină de vervă, precum îşi încurajase în prealabil favoriţii, insistând în căutarea redesprinderii dar tot mai pripiţi pe fondul trecerii timpului.
Roş-negrii au căutat să construiască atac după atac, adesea poziţional şi fără ruperi de ritm, contracarate fiind de blocul defensiv al bănăţenilor, tot mai aproape de conturarea surprizei.
Şi apelând spre final, din minutul 84, la forţe proaspete, juniorul din generaţia 2008 Elias Smalbergher în locul însuşi marcatorului Praţa iar Filip la schimb cu Baeram, totul în speranţa conservării punctului.
Pentru care timişenii au alergat cu stăruinţă, manifestând o capacitate deosebită de efort şi combativitate, surprinzătoare pentru hunedorenii tot mai ţinuţi în frâu.
Sperând la rândul lor cât le-a permis şi arbitrul sibian Şuvar, în baza semnalizării a 5 minute adiţionale, în cele din urmă peste 6 până la ultimul fluier, izbăvitor pentru Avântul, înfrânându-i pe „minerii” favoriţi ai calculelor hârtiei înaintea partidei din etapa a V-a.
Abordată de Aurel Moldovan cu căpitanul Raţ, Toma, Daniel Creciunesc, Dulap, Doboş, Prem, Marinca, Petea, Eshun, Baido şi Ayemantey.
Şi totuşi, roş-negrii „pe val” după victorii succesive n-au fructificat avantajul terenului în faţa arţăgoşilor bănăţeni bătându-se pentru fiecare minge după eşecurile suferite în compania partenerilor de întrecere din propriul judeţ, de astă dată la prima lor ieşire în afara Timişului.
Ocazie cu care Leuca a apelat la Antonescu – Baeram, Rosuş, Rareş Mureşan, Ştefanciuc, Mager, căpitanul Oancia, Gaşpar, Jurj, Cristea şi Praţa, al doilea cel mai fraged titular al „albaştrilor”, pe bancă la start cu Secoşan – Dobricean, Filip, Clipotă, Olteanu, Giurici, Szabo şi Elias respectiv David Smalberger.
Nefiind deplasare în noul campionat în care „albaştrii” să nu fi marcat.
Oaspeţii din a doua jumătate ierarhică egalându-i după înfrângeri succesive pe localnicii aliniaţi după reuşite la rând şi vizând podiumul Seriei 9.
Clasamentul actualizat în urma unei sâmbete în care gazdele n-au avut deloc câştig de cauză, pe coloana rezultatelor şi programului din secţiunea Fotbal în Sporttim.
Avântul pregătindu-se acum de primirea vineri de la ora 15 a poliştilor la Periam, „violeţii” revenind pe final în minutele 85 şi 86 în deplasarea la Peciu Nou, 2-2, înainte ca „albaştrii” Periamului să ia calea Pecicăi vecine, unde Progresul a sucombat de la ora 17, 0-1 (0-0) cu Timişul Şag, arădenii urmând acum a juca la rândul lor în Valea Jiului, sâmbăta viitoare la Lupeni.