Avântul Periam sparge gheața pe terenul campioanei seriei

CS Avântul Periam a câștigat astăzi după-amiază pentru prima oară în acest campionat, în chiar ultima etapă a returului, timișenii impunându-se în județul Arad, tocmai pe terenul câștigătoarei seriei în ediția trecută, CS Crișul Chișineu Criș, pe care a depășit-o printr-un unic gol înscris la mijlocul reprizei I: 0-1 (0-1).

Fără punct pe teren propriu în sezonul regular, Avântul a obținut totuși două puncte în deplasare grație remizelor 1-1 la Pecica la început de septembrie, în 2021, și luna aceasta la Dudeștii Vechi, astăzi efectuând un pas înainte prin a învinge în premieră în ediția 2021-2022 a Seriei 8 în Liga 3, cu ocazia rundei finale a returului, etapa 18.

Și nu oriunde, ci pe terenul campioanei campaniei trecute, lider și în cursul sezonului regular actual, și nu fără semnificații, Crișul pierzând astfel la potou și locul 2 la finele returului, ceea ce-i știrbește din numărul meciurilor acasă în retur, de la 5 la 4, mai numeroase devenind cele în deplasare: 5.

Cât despre ”lanterna roșie”, de la 0-1 acasă săptămâna trecută cu Frontiera Curtici într-un meci direct al ultimelor clasate, la un 0-1 victorios ”în oglindă” pe terenul campioanei seriei în sezonul trecut, CS Crișul, teren, între paranteze fie spus, nu prea prietenos cu fotbalul.

A fost așadar sâmbăta sportivilor antrenați de Sorin Bălu, printre care și ex-prim-divizionarul Adrian Poparadu în premieră titular, diferența fiind făcută de golul marcat din lovitură liberă de Cosmin Mînecan, din zonă laterală, de la circa 25 de metri, la mijlocul reprizei I: 0-1.

Ex-liderul, în pierdere de turație după cedările din iarnă, a înregistrat astfel și a treia înfrângere la limită în jocurile din 2022 ale returului, după 1-2 acasă cu Frontiera Curtici și 1-0 pentru fruntașii ghirozeni pe ”Emilian Pavel” venind și acest 0-1 la Chișineu Criș, ceea ce i-a coborât pe arădeni pe locul 3, deși pentru multă vreme au dominat ierarhia seriei. Mai precis, până în 20 noiembrie 2021, când, în urma înfrângerii cu 3-1 la Pecica, preda șefia Ghirodei.

Crișul va continua în play-off, mai întâi în deplasare dat fiind clasarea pe locul 3, pe când Avântul Periam în play-out. 

Rezultatele etapei 18, ultima din retur, și clasamentul final al sezonului regular în C8, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.

*

Sorin Bălu, antrenorul principal al Avântului, a spus: ”Îmi felicit băieții, au făcut un joc extraordinar ca implicare, atitudine, determinare, dorință de victorie. Este un nou început! Gazdele au avut două ocazii de a marca la începutul jocului, însă am reușit să înscriem și ușor, ușor am echilibrat jocul. În respriza a doua, chiar dacă gazdele au dominat, nu și-au creat ocazii mari de gol. Am învins pe o bună organizare a jocului.”

CS Avântul: Rădulescu – Mager (minutul 70, Chiștrugă), Telescu, Mureșan, Bot – David, Mînecan, Poparadu, Gașpar – V. Toma (65, Siminiceanu), Popa (87, Gălățan).

Rezerve: Burtic – Petric, Viașu, Prața, Ologu, Kuhn.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: