Avântul trece la Periam şi de inăoani şi le cedează „lanterna roşie”

CS Avântul Periam a fructificat şi cel de-al doilea meci consecutiv acasă cu o grupare arădeană dintre cele mai abordabile,  penultima clasată din sezonul trecut ACS ACB Ineu, căreia i-a înscris câte un gol pe repriză în unica întâlnire de vineri din penultima etapă a turului în Liga 3 şi i-a predat în consecinţă „lanterna roşie” a Seriei 8: 2-0 (1-0).

Codaşă a seriei vestice runde în şir şi fără niciun punct după primele 6 etape, Avântul n-a mai ratat însă ocazia primirii la Periam a nou-promovatei arădene din Socodor şi a retrogradatei în liga a patra ACS ACB Ineu – reinstalată în vară în eşalonul terţ, pentru a se debarasa de ultimul loc înaintea rundei finale a turului, după ce săptămâna trecută răsturna scorul de la 0-1 la pauză şi se impunea cu 3-1, tot cu două goluri avantaj şi vineri de la ora 15, în prologul etapei a VIII-a.

Apariţii acasă pe care alb-albaştrii erau „condamnaţi” a le câştiga pentru a-şi ameliora situaţia ierarhică, mai ales că-i aşteaptă deplasări succesive la Cermei şi Pecica, în runda de la începerea returului.

Astfel, din două partide, timişenii au predat „lanterna roşie”, clasamentul aducând acum mai mult cu cel al fazei play-out de la finele ediţiei trecute, când Avântul era situat înaintea celor din Ineu şi Cermei, Gloria fiind pe-atunci chiar ultima.

Bănăţenii au dominat prima jumătate de oră, blocajul inăoanilor funcţionând însă la câteva faze fixe ale „albaştrilor” lui Răzvan Leucă, apoi şi Merşca intrându-şi în rol în urma unui alt corner, în faţa lui Baranyi – care de-astă dată a început jocul, dar şi a căpitanului localnicilor, Oancia, care-l testa cu o lovitură de cap.

În cele din urmă avea să şi scoată mingea din plasă, după ce respingea lovitura de cap a lui Baranyi în urma cornerului lui Mager, tânărul Popescu deschizând scorul în minutul 33: 1-0. 

Marcatorul n-avea a şi încheia cu bine repriza, ci pe targă în urma unei ciocniri în prelungiri cu căpitanul său, Ovidiu Oancia, aşa încât gazdele au abordat repriza a II-a cu Cochinţu, dar şi roş-negrii împrospătaţi în avanposturi, din rândurile mai subţiate ale rezervelor, în condiţiile în care Cristian Sculici n-a putut conta pe Susan şi Udrescu – suspendaţi, respectiv Spătaru, accidentat.

Avea a face schimbări şi Leucă după primul sfert de oră al părţii secunde, tot două, iar tot Avântul a marcat din nou şi în aceeaşi perioadă a reprizei a II-a, tot la intrarea în ultimul sfert de oră, profitând de o gafă individuală defensivă a arădenilor, fructificată de Andrei Viaşu – al doilea marcator din generaţia 2004 al întâlnirii de la Periam şi printre cei mai fragezi titulari ai bănăţenilor, doar Baeram şi Ştefanciuc fiind şi mai proaspeţi, din 2005: 2-0 în minutul 76.

Lovitură finală pentru vizitatorii cu 8 titulari născuţi începând din anul 2002 şi apăsaţi de recentele eşecuri în serie, cu 0-2 respectiv 0-4 acasă cu Şoimii Lipova şi FC Bihor, chiar cu 6-1 pe „Electrica” Timişoarei, roş-negrii mai sperând ceva câtă vreme deficitul era minim, mai deloc odată ce s-a majorat, deşi pentru ultimele 10 minute au mai efectuat o altă dublă modificare. 

Oaspeţii au apelat în cele din urmă la absolut toate rezervele, dar fără efect, pe când Avântul a mai făcut un pas spre reabilitare, aşa cum şi în sezonul trecut, treptat, le lăsa în urmă pe cele din Cermei, Ineu şi Dudeştii Vechi. 

Iar pe seară „albaştrii” erau „copiaţi” de tineretul „tricolor”, marcator în minutele 37 şi 80 prin Vulturar şi Baiaram, tot 1-0 la pauză şi 2-0 pe Giuleşti cu Armenia la debutul acasă în preliminariile UEFA Euro U21, după startul ratat din septembrie în Albania, cu 3-2.  

*Programul etapelor 8-9 în Seriile 7 şi 8 din Liga 3 precum şi clasamentele la zi, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.

CS Avântul Periam: Gârlea – Baeram, R. Mureşan, A. Popescu (minutul 46, Cochinţu), Mager (80, Spulber) – Oancia – cpt., Mânecan (59, Olteanu) – M. Filip (59, Gălăţan), Ştefanciuc, Viaşu – Baranyi (81, V. Toma).

Rezerve: Antonescu – Kuhn, Praţa, Dobricean. 

ACB Ineu: Merşca – Voştinar, Clipotă, Şerban, Bekono – Zdrenţan – cpt. – Ndoye (80, Ioniac), N. Călin (88, Temian), Kone (80, V. Roşu), Miculaiciuc (46, Banam) – Toure (46, F. Nica).

Rezerve: Tulcan – /. 

Cartonaşe galbene: Cochinţu (85) – Miculaiciuc (30). Arbitri: Marius Omuţ (Satu Mare) – Nistor (Zlatna / jud. Alba), Popa (Câmpeni / Alba). Observatori: Danciu (Hunedoara) şi Burtea (Reşiţa).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: