Copiii din generaţia 2000 a Liceului cu Program Sportiv Banatul, prezenţi luna trecută la turneul Mundialito, al cărui deznodământ s-a consumat în urmă cu 3 săptămâni, Benfica dispunând cu 3-2 de Real Madrid în finala grupei de vârstă 1999-2000, Sevilla cu 6-2 de Ajax la 2001-´02 iar Sporting Lisabona de Espanyol cu 3-2 la 2003-´04, au pierdut duminică după-amiază pe terenul de iarbă din incinta liceului finala Zonei 4 a Campionatului Naţional de juniori E, găzduită în acest weekend de Timişoara, 1-3 (0-0) cu Atletico Arad.
Remus Luchian a fost autorul golului timişorean, la scorul de 0-3, toate reuşitele fiind înregistrate spre sfârşitul finalei constând în două reprize a câte 25 de minute. „A fost o finală echilibrată în care, odată cu trecerea timpului, devenea clar faptul că autoarea primului gol se va impune. La acest nivel este mai greu să revii, pe fondul unei căderi fizice în partea a doua, datorată oboselii”, a explicat profesorul Sorin Badea, antrenor al generaţiei 2000 la LPS Banatul.
Juniorii E timişoreni, aliniaţi în premieră în competiţia incipientă ca vârstă a Campionatului Naţional, sub egida FRF, se impuseseră în semifinala disputată cu 5 ore înainte, duminică de la ora 10, cu 8-3 în dauna lui CSS Drobeta Turnu Severin, marcatori fiind Prodana, Trif de două ori, Peter, Ciurescu, Luchian, cu o „dublă”, şi Rafan. Ca o recomandare vitală, antrenorul îşi instruise juniorii să se odihnească prin somn între semifinala şi finala de duminică, explicând faptul că odihna, vitaminizarea, alimentaţia, recuperarea, sunt esenţiale pe finalul unui sezon implicând numeroase jocuri la competiţii de diferite facturi, uneori la mari distanţe.
Doar arădenii, ca învingători ai Zonei 4, una dintre cele şapte la nivel naţional, au acces la faza următoare a întrecerii, LPS Banatul rămânând cu satisfacţia a două zile pline de fotbal, dintre care în prima, sâmbătă, a dispus la zero în grupa sa de calificare de CSM Şcolar Reşiţa, scor 3-0, prin reuşitele lui Piţigoi, Peter şi Trif , respectiv CS Real Sport Deva, cu 5-0, graţie golurilor lui Trif, două, Peter şi Ciurescu, plus un autogol.
Sorin Badea a utilizat formula de echipă Rus (Barbu) – Ţieranu, Popa – Bonda, Prodana, Trip – Piţigoi, Peter. Echipa întoarsă cu 4 succese şi tot atâtea eşecuri de la Mundialito, unde s-a clasat pe locurile 25-32 dintr-un total de 64 echipe la categoria de vârstă 1999-2000, va pune punct sezonului oficial sâmbătă pe terenul „Electrica”, de la ora 1, unde se va disputa ultima etapă din competiţia Interliga.
Ulterior, pentru perioada de vară, profesorul Badea va cântări opţiunile existente în urma invitaţiilor primite de la diverşi organizatori de turnee, printre care „Lisboa Cup” pe plan extern, în 26 iunie – 1 iulie, deloc o surpriză după buna figură făcută e copiii timişoreni la turneul mondial din Portugalia, dar şi Braşov Cup 2011, unde la precedenta ediţie de vară această echipă juca finala competiţiei.