Federaţia Belgiană de Fotbal îl „pescuia” pare-se pe tânărul Domenico Tedesco acum nici 2 ani de la RB Leipzig doar pentru a avea de unde să-l dea afară, la cei 39 de ani ai italo-germanului, ceea ce s-a întâmplat astăzi, eliberând postul cu un bilanţ totuşi pozitiv, 12 6 6, dar negativ de-a binelea odată cu debutul la turneul final UEFA Euro 2024, mai exact 10 2 2 6, ceea ce i-a decis soarta.
De fapt, „Dracii roşii” s-au mai impus în ultima jumătate de an şi ceva numai şi numai în faţa României, cu 2-0 la Koln în faza grupelor „Europenelor”, şi a celor de la Tel Aviv, cu 3-1 (1-1) la 6 septembrie la Debrecen la startul „Ligii A” a UEFA Nations League, însă toamna le-a adus 3 eşecuri la rând, la Bruxelles cu Franţa şi Italia, cu 1-2 şi 0-1, iar la Budapesta acum două luni cu 0-1 în returul cu „albaştrii” implantului genocidal din Asia Mică, minimum abisal al roş-galben-negrilor, de a fi învinşi până şi de rătăciţii în restrişte de pe locul 76 mondial în ierarhia FIFA, ceea ce, iată!, a pus capacul.
Belgia încheind astfel pe locul 3 în patrulaterul din Liga Naţiunilor, după ce tot pe 3 încheia şi-n grupa adjudecată în Germania de România, „Dracii roşii” fiind eliminaţi apoi din optimi, de către Franţa, cu 1-0, după ce nu izbutise a marca Slovaciei, care o taxa tot cu 1-0, respectiv Ucrainei, într-un 0-0.
Încât Tedesco n-a mai apucat aniversarea în februarie a 2 ani la cârma „Dracilor roşii”, pe care-i ghida iniţial spre 13 apariţii fără eşec după preluarea timonei de la Roberto Martinez, care nu reuşise trecerea de faza grupelor la 2022 World Cup, în Qatar, într-un recul evident după primele reuşite ale spaniolului învestit în 2016, şi-anume de-a cuceri „bronzul” cu De Bruyne & Co la „Mondialul” din 2018 din Rusia, iar apoi şi locul 4 în 2022 în Liga Naţiunilor, în urma disputării sferturilor de finală la „Europenele” din 2021.
Şi totuşi, parcursul lui Martinez (80 56 13 11) a fost semnificativ mai bun, ca înlocuitor al unui selecţioner belgian, Marc Wilmots, cu care „Dracii roşii” semnau în acei 4 ani sferturi de finală la „Mondiale” şi „Europene”, decât cel vremelnic întrerupt al lui Tedesco.
Care, încă din fazele iniţiale, avea a intra în contradicţie cu Thibaut Courtois, care sublinia că nu va mai apăra poarta Belgiei câtă vreme Tedesco va fi pe banca tehnică, iar cum o naţională solidă se clădeşte tocmai „din spate”, nici „Dracii roşii” n-au avut tocmai temeliile pe care să se bazeze când conta mai mult, la „Europene”.
Unde doar „tricolorii” României le-au căzut în capcană.
Întărind senzaţia că foarte mândra naţiune fotbalistică, bogată în istorie, trăsese o mână riscantă prin a-i încredinţa cârma unui selecţioner pe-atunci debutant la doar 37 de ani.
Şi care nici n-a mai avut a se prezenta luna trecută la tragerea la sorţi a grupelor preliminare în vederea 2026 World Cup, ceea ce sugera deja destule, presa belgiană speculând în ultimele zile în privinţa unui posibil succesor chiar şi în persoana lui Thierry Henry, fost asistent pentru o vreme al lui Martinez.
Ceea ce semnalează că forul de la Bruxelles şi-ar călca la o adică totalmente pe mândrie în raport cu tradiţiile de altădată, conform cărora înşiruia 14 numiri cu începere din 1958 a unor selecţioneri strict belgieni, cu unica excepţie confirmând regula, a olandezului Advocaat, ales între 2009 şi 2010 înaintea învestirii lui Leekens într-un al doilea mandat.
Duse sunt aşadar vremile în care „bătrânul” Guy Thys ţinea frâiele între 1976 şi 1989, apoi şi-n 1990-1991, şi nu fără succes, Belgia devenind vicecampioană a Europei în 1980 şi semifinalistă a „Mondialului mexican” din 1986, încât s-a ajuns în ultimii nici 10 ani ca ultimii 2 selecţioneri să fie strict non-belgieni, ceea ce nu mai era pus la cale din anii imediat postbelici, când englezul Gormlie şi scoţianul Livingstone deveneau tot în succesiune chiar primii tehnicieni învestiţi de forul de la Bruxelles la cârma „Diavolilor roşii” după cel de-al doilea război mondial.
După o conflagraţie, mai era de înţeles, dar de dată recentă, oarecum bizar pentru un fotbal care a dat lumii nu doar un Van Himst ori Scifo.
Cât despre vecini francezi, RBFA chiar n-a numit vreodată, deşi a mai dat încredere unor străini, iniţial câtorva scoţieni şi englezi, pe parcurs şi unui austriac şi la vreo 2 maghiari.
În tot cazul, a opta clasată în ierarhia FIFA, chiar prima într-o a doua perioadă în această onorantă postură, din septembrie 2018 până-n martie 2022, are un blazon de apărat, iar tot mai apropiata dublă din 20-23 martie din play-off-ul Ligii Naţiunilor, cu galben-albaştrii teritoriilor statului bananier de la nord de România, a indus luarea unei decizii, şi în perspectiva debutului la 6 iunie în preliminariile „Mondialului”, în deplasare în Macedonia, ca parte a unei grupe accesibile, şi cu Ţara Galilor, Kazakhstan şi Liechtenstein.
Iar nici asistenţii lui Tedesco nu erau belgieni, fiind vorba despre neamţul Hinckel şi englezul Benstead, pe când un alt antrenor, cel de portari, era tot german, în contrast cu normele de altădată ale forului de la Bruxelles, cadrate odată cu finele anilor 50 prin numirea ca selecţioner a lui Constant Vanden Stock, unul dintre antrenorii cu care a colaborat în respectivii 10 ani în rol, Raymond Goethals, şi preluând complet frâiele din 1968, vreme de 8 ani, până la învestirea şi mai longevivului Thys.
Altfel, în Jupiler Pro League, Genk şi Club Brugge au 10-11 puncte avans în frunte faţă de Union Saint Gilloise, aceasta cu încă unul avans tot din 21 de apariţii în faţa lui Antwerp şi Anderlecht, respectiv 3 faţă de Gent, sextet fruntaş din totalul celor 16 protagoniste.
