Biled și Cocoșul înving cu 4 goluri marcate, Mașloc e ajuns din urmă pe final la ”satelitul” Lugojului

Gazdele rundei a III-a în liga a patra timișeană s-au oprit la același număr de goluri marcate precum în etapa inaugurală, mai exact 29, cu mențiunea că un joc a fost amânat pentru prima decadă a lunii septembrie.

Dar iată câteva amănunte de la meciurile disputate astăzi în Divizia D Timiș, dintre care câte unul a revenit gazdelor și oaspeților respectiv s-a încheiat la egalitate, așa încât bilanțul provizoriu al rundei este 8 5-2-1 29-10, după ce în primele două etape a fost 9 7-1-1 29-16 și 9 4-1-4 19-22.

Ultimele trei jocuri din cadrul etapei a III-a s-au disputat în această duminică, două de la ora 11 şi un meci de la ora 18, iar ACS Dumbrăviţa – ACS Ghiroda a fost amânat pentru 6 septembrie de la ora 17. Dumbrăvițenii sunt singurii care n-au pierdut încă nici un punct în noua stagiune, dar din numai două jocuri, pe când alte 5 formații n-au simțit încă gustul înfrângerii și tot cinci nu și-au trecut nici un punct în cont.

Rămași datori cu autorii reușitelor nou-promovatei din Banloc, învingătoare la scor sâmbătă, cu 7-0, revenim prin a enumera marcatorii și minutele golurilor din succesul Unirii contra jimbolienilor, și anume Raul Iţu (min. 5, 45, 56), Cristian Pantiş (min. 41), Florin Natanticu (min. 65) și Constantin Găină (min. 69 şi 81).

Iată rezultatele şi marcatorii duminicii:

CSM Lugoj II – Voinţa Maşloc 2-2 (0-0).

Au marcat: Gigi Popa (min. 90) şi Claudiu Ardelean (min. 92) respectiv Ovidiu Glodean (min. 70) şi Alexandru Rus (min. 92).

Oaspeţii s-au văzut egalaţi de trupa antrenorului-jucător Lucian Stoica în finalul jocului şi rămân în continuare neînvinşi după 270 de minute, acumulând 7 puncte din 9 posibile în cele trei etape scurse până în prezent.

De menţionat că în minutul 46 tânărul arbitru Daniel Vărzan, recent transferat în colegiul Timiş, venit din Caraş-Severin, a fost înştiinţat de observatorul de joc că un brancardier a avut o altercație verbală cu un jucător de la vizitatori, fiind trimis după gard în partea secundă a jocului.

Biled

Voinţa Biled (foto – dreapta) – Progresul Ciacova 4-1 (1-0).

Au marcat: Cornel Mihalache (min. 24), Claudiu Iordache (min. 44), Gabriel Drăguşi (min. 79) şi Dragan Paulevici (min. 92) respectiv cu golul de onoare Flavius Ion (min. 71).

Antrenorul Iulian Tăut a folosit urmîtorul unsprezece: Nicuşor Bogdan – Drăguşi, Paulevici, Bud, Brustureanu, Tomescu, Adrian Marincu, Bobu, Mihalache, Nemiţeanu, Iordache.

Au mai intrat: Alex Marincu, Chiricescu, Costândana şi Stroe.

Cu această victorie, echipa din Biled ocupă locul secund, la egalitate de puncte cu alte trei formații, despărţite la golaveraj.

AS Seceani – Cocoşul Orţişoara 2-4 (1-3).

Au marcat: Alexandru Moricz (min. 11), Adrian Neagoie (min. 23 şi 30) și Alexandru Radovan (85) respectiv Laurenţiu Berar (min. 9) și Sorin Pop.

Gazdele au deschis repede scorul dar bucuria a fost de scurtă durată, căci trupa lui Ghiţă Chimiuc s-a trezit repede şi până la pauză a reuşit să întoarcă rezultatul, ba chiar să plece la cabine la pauză cu două goluri diferenţă.

În mitanul secund, Sorin Pop a redus din diferenţă în minutul 75, dar cu cinci minute înainte de final Alexandru Radovan, noul transfer pentru cei de la Cocoşul, care în prima etapă a reuşit un hat-trick pentru Banloc, a închis tabela şi trupa din Orțișoara a obţinut prima victorie.

Cocoşul: Stoianov – Solomon, Secotă, Viţan, Buliga, Râmneanţu, Opriş, Mirciov, Neagoie, Moricz, Radovan.

Antrenor: Ghiuţă Chimiuc.

Rezerve: Gânju, Chelbu, Sobolu, Arghiliean şi Resteman.

Următoarea etapă, de la mijlocul săptămânii pe punctul de a începe, se va disputa pe 30 şi 31 august de la ora 18, înaintea căreia vom reveni cu programul şi arbitrii intermediarei.

* Rezultatele complete, clasamentul și programul viitor, pe coloana dreaptă, laolaltă cu datele tehnice din Liga 1, Liga 2, ”Județ” și ”Promoție”, plus cu programul primei etape în Liga 3 și Superliga feminină. În curând, pe aceeași coloană, și etapa I în Campionatul Municipal Timișoara respectiv Lugoj.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: