Bogdan Andone, 1-0 ASU: ”Mă bucur că n-am primit gol, căci e greu joc de joc să înscrii câte 3 pentru a învinge. Sperăm să fim o grupare de prima jumătate și să încheiem cât mai sus”

ASU Politehnica a izbutit pentru a doua oară în noul campionat să învingă de două ori la rând, și tot în succesiunea deplasare-acasă, de această dată și cu premiera de a nu primi nici un gol, cu atât mai apreciabil cu cât învinsa de pe ”Știința” a fost nimeni alta decât CS Mioveni, a patra în sezonul trecut și dublă câștigătoare atunci în dauna ”violeților”.

Andone

La mijlocul unei perioade de suspendare de 3 etape, antrenorul principal Bogdan Andone nu și-a ascuns bucuria pentru cel de-al doilea triumf polist acasă în această primă treime a turului, spunând că ”am câștigat 3 puncte foarte importante, toate sunt foarte importante, toate meciurile sunt foarte importante, după cum observați, cu jocuri foarte echilibrate. Mă repet, astăzi am câștigat în fața unei foarte, foarte puternice formații a campionatului Ligii 2, una dintre contra… una dintre candidatele la promovare, cu jucători foarte buni, o echipă grea, care pierde foarte, foarte greu, dovedind astăzi că respectivul 0-4 a fost un accident, cu sportivi cu jocuri în Liga 1, foarte buni individual, un antrenor cu mare experiență, căutând să scoată maxim”.

Andone a ținut să se facă pe deplin înțeles, explicând: ”M-am corectat după cum ați observat, nu e o contracandidată a noastră, este una din candidatele la promovare. Căci noi trebuie să luăm totul meci cu meci, să încercăm să scoatem maxim din fiecare, dar mai avem multe de pus la punct, și din toate punctele de vedere – e mult de lucru, dar muncim zi de zi și sperăm să fim una dintre grupările de prima parte a ierarhiei și să terminăm cât mai sus”.

Bogdan Andone a mai remarcat: ”Mă bucură reușita extraordinară a băieților și faptul că am reușit să nu primim nici un gol, ceea ce aștept de la fiecare partidă, să fim mai pragmatici, ca joc, ca experiență fotbalistică, căci este greu ca meci de meci să înscrii câte 3 goluri pentru ca să poți să câștigi. Îi felicit pentru atitudinea extraordinară și pentru modul cum au gestionat jocul, foarte bine! Spre final a fost mai dificil, presiunea a fost într-adevăr mai mare, dar noi analizasem bine adversarul, punctele sale forte, iar băieții au înțeles foarte bine lucrurile și îi felicit pentru victorie”.

În plan individual, s-a referit și la cel care a marcat golul victoriei în ultimele două partide, pentru 2-3 la Clinceni și 1-0 (1-0) astăzi în minutul 31, tânărul Sorescu: ”Avem și jucători cu o calitate foarte bună, Sorescu se dedică meci de meci pentru echipă, apoi și pentru el, este foarte muncitor, trage mult la antrenamente, își dorește foarte mult, și s-au văzut rezultatele muncii lui!”

Andone a salutat totodată și debutul de bun augur al portarului Dur-Bozoancă, abia sosit de la Ovidiu: ”Este un tânăr portar bun, se vede că a acumulat 7 ani la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, unde a avut foarte multe de învățat, iar prin evoluția lui de azi și-a dovedit valoarea, calitatea, și cred că e capabil să facă meciuri la fel de bune!”

Antrenorul violeților a avut o remarcă pozitivă și pentru veteranul Crișanov, introdus pe final de partidă: ”Alin cred că era singurul component încă nefolosit din lotul de bază, și am apelat la el pentru că nu prea aveam soluții, el având posibilitatea de a se găsi foarte bine, i-a și crescut mult capacitatea de efort în ultima perioadă, este un sportiv de apreciat și mă bucur că am avut șansa să-i ofer câteva minute de final”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 24

 


Alte articole legate de acest subiect: