Brîndescu: „Sunt necesare 7-8 Academii ca a lui Hagi”

Cu Sorin Brîndescu, timişoreanul antrenor federal ca secund al selecţionatei României sub 18 ani, în exclusivitate pentru www.sporttim.ro, despre calificarea tocmai reuşită în Suedia la Turneul de Elită, secondată de Italia lui Sacchi, dar şi despre lacunele de instruire din sistemul juvenil românesc şi necesitatea promovării juniorilor în fotbalul divizionar, despre lipsa unei Academii la Timişoara, despre buna strategie a profesorului Petcu de a-şi răspândi generaţia ´94 pe la cluburi sau de ce au ratat junii polişti violeţi selecţionarea. Căci da, Popovici, Filip şi Vaştag, calificaţi zilele trecute, au fost lansaţi în 2011 de… LPS Banatul.

Sorin Brîndescu a explicat că prezenţa unor juniori ca titulari în fotbalul divizionar de seniori i-a propulsat în turneul de calificare

„Sinceri să fim, ne aşteptam să avem parte de meciuri mult mai grele în Suedia, şi să zicem că am avut şi şansă în prima partidă, cu golul victorios marcat în prelungiri împotriva Italiei”, a recunoscut din start profesorul Sorin Brîndescu, mâna dreaptă a selecţionerului Ovidiu Stângă pentru România U18, care marţea trecută confirma cucerirea de fapt înainte de limită a Grupei 3 de calificare la Turneul de Elită din 2012, ultimă sită înaintea celei de-a XI-a ediţii a Campionatului European sub 19 ani, din luna iulie, în Estonia.

Iar când te califici de pe primul loc, deja înaintea ultimului joc din grupă, şi încă – o raritate – învingând Italia şi lăsând acasă gazda Suedia, n-ai cum să nu remarci o evidenţă depăşind cu mult sfera hazardului. Să vină totuşi „ceva din urmă”?

„Am surprins Italia cu un joc organizat, compact. Am stat bine în teren şi chiar n-au avut spaţii prin care să pătrundă, dar totodată am şi dominat teritorial perioade din joc şi am avut momente când am atacat, dând impresia că vom reuşi să înscriem. De fapt golul primit la mijlocul primei reprize a survenit pe dominarea noastră, în urma unei greşeli, soldată cu un corner pentru Italia, din care au marcat”, a explicat profesorul Brîndescu, antrenor secund al reprezentativei U18, pe marginea jocului de debut, în care dinamovistul Stănescu a egalat în minutul 45 iar nouarul Cristian Gavra a adus victoria în cel de-al treilea minut de prelungiri: 1-2.

Iar pe-atunci în teren se aflau atât Andrei Vaştag, intrat în minutul 71 în locul lui Ene, cât şi Sergiu Cristian Popovici, care l-a substituit în minutul 87 pe Bumba. Întrebându-l ce i-a propulsat pe tinerii născuţi în 1994 respectiv ´93 în lotul de 18 pentru Suedia, Brîndescu a explicat semnificaţia jocurilor în picioare la echipe de seniori: „Au şi valoare dar, foarte important, şi joacă la echipele lor de club, în formaţiile de seniori. Cu două zile înainte de plecare s-a întâmplat ca mijlocaşul la închidere Ovidiu Mihai, care joacă în Spania, să devină indisponibil, şi a contat foarte mult în ceea ce priveşte alegerea înlocuitorului său faptul că Andrei Vaştag a jucat constant ca titular la Săgeata Năvodari, în liga a doua. Pe Andrei îl ştiam încă de aici, din Timişoara, şi chiar este într-un real progres odată cu pasul făcut în fotbalul divizionar”.

Contra Italiei a fost 2-1 dar şi 7-6 la şuturi la poartă şi 4-3 pe poartă, 2-8 la cornere respectiv cu 13 faulturi şi 4 cartonaşe galbene în contul românilor, faţă de cele 12 cu două pentru bobocii Squadra Azzurra.

După succesul cu peninsularii, remarcabil, junii „tricolori” cu 7 jucători de ´94 într-un lot dominat de generaţia 1993 n-au repetat meteahna din pregătiri ci, după cum explică antrenorul secund, „am dominat categoric jocul cu Azerbaijan, şi 7-0 n-ar fi fost un scor exagerat după numărul oportunităţilor create, chiar dacă golurile lui Gavra au venit în ultimele 25 de minute. Chiar ne puneam problema să nu-i ţină pe azeri norocul aşa cum îi ţinuse în primul meci, câştigat cu Suedia. Prin prisma evoluţiei echipelor, nu s-a pus însă nici o clipă problema învingătoarei”, a rememorat Brîndescu un 3-0 în care Vaştag, integralist, Filip, până în ultimele minute, şi Popovici, până la pauză, au fost cu toţii titulari pentru U18: acelaşi 11-3 la şuturi la şi pe poartă respectiv 10-1 la cornere!

„Am plecat în Suedia puţin cu semne de întrebare dar faptul că am câştigat primul meci, contra Italiei, i-a unit pe băieţi, i-a făcut încrezători în forţele proprii. Problema de abordare şi atitudine cu care ne confruntasem în pregătiri era că după un prim joc bun, urma invariabil unul mai modest. Am avut duble amicale cu Israel şi Macedonia, şi tiparul  a fost acelaşi. Primul meci, bun, iar în al doilea ne mulţumeam cu mai puţin, părând chiar obosiţi sau cu o neimplicare totală. Comparativ, am fost surprinşi în bine cu Azerbaijan, deşi ne temeam să nu fie prea euforici după jocul cu Italia. Ne întrebam dacă putem să îi capacităm total pentru cel de-al doilea meci dar s-au dovedit a fi foarte concentraţi”, a mai spus Sorin Brîndescu, remarcând că România a aliniat în Suedia „o echipă echilibrată în ceea ce priveşte caracteristicile sale fizice, statura şi alura, cu fundaşi înalţi, puternici, masivi, dar şi cu jucători mai mici, iuţi şi tehnici, cum a fost cazul cu extremele şi cei doi mijlocaşi ofensivi Stănescu şi Ioniţă (n.n.: care în 14 decembrie va împlini 17 ani, fiind aşadar de la capătul „tânăr” al generaţiei ´94), într-un sistem 4-3-3. În faţă am avut însă şi talie, prin Gavra”.

Sorin Brîndescu a explicat faptul că fără aportul cluburilor, naţionalele de juniori nu pot prospera

În fine, 0-0 în ultimul joc, cu gazda Suedia, care a rămas astfel acasă: „Să spun nu cu rezervele dar cu unii dintre cei mai puţin utilizaţi în primele două meciuri, plus că am fost mai relaxaţi, nu cu foarte multă ardoare, deşi am încercat să-i motivăm în aceeaşi măsură… Dar mentalitatea noastră a ieşit la iveală şi ne-a jucat festa. Puteam să şi pierdem dar să şi învingem, chiar în ultimul minut de joc, cu doi ţâşniţi singuri de la mijloc, dar Stănescu a şutat în portar”. A fost al doilea meci la rând fără gol primit, cu Filip şi Popovici integralişti iar Vaştag din minutul 79, în locul lui Marc, caseta tehnică fiind cu 5-4 la şuturi la poartă şi 2-2 pe cardul porţii…

În ansamblu, şeptarul Filip, care în primul joc a fost doar rezervă, după ce în prealabil, pentru câteva zile, avusese o pauză în pregătire, „a intrat binişor în joc în meciul doi, ca titular, şi a evoluat foarte bine. Popovici a intrat pe final în primul joc şi a reuşit lucruri bune, dar apoi s-a dovedit foarte timid. I-a fost poate frică, pentru că altfel, în plan fizic, la capacitatea sa de efort, anunţa un serios potenţial. A fost disciplinat, a făcut faza de apărare, dar putea să-şi demonstreze mai dezinvolt viteza şi tehnica bună pe atac, pe care le deţine în jocul său. S-a achitat de sarcinile sale, dar ne aşteptam totuşi să se ducă peste adversar, să iniţieze nişte acţiuni”.

Sugerându-i că poate nivelul la care a evoluat după lansarea sa din juniorat, în martie 2011, jucând cu Flacăra Făget un retur în Divizia D Timiş şi apoi până în etapa a VI-a din C5, nu neapărat câte 90 de minute, Brîndescu a punctat că „ei trebuie totuşi să se adapteze mai repede pentru că iată, acesta este ritmul competiţional”.

Apropo de care se naşte întrebarea: ce urmează? „Mai nimeni nu spera cu adevărat că noi o să ne calificăm, aşa încât tatonăm planificarea unui test până la iarnă cu una dintre echipele calificate la Turneul de Elită, problema fiind că nu toate grupele şi-au desemnat deja calificatele. Urmează şi să concepem programul de primăvară, pentru pregătirea Turneului de Elită, a cărui dată nu este încă stabilită. Italienii ziceau că ar fi prin mai dar, aşa cum s-a văzut anul acesta cu echipa sub 17 ani a României, a jucat în martie”, a explicat Brîndescu.

În plan personal, profesorul timişorean s-a declarat încântat de respirarea aerului mai rarefiat de la un asemenea turneu european, sesizând faptul că atunci „când lucrezi la acest nivel ai parte de o altă ambianţă. Pot remarca de exemplu că directorul tehnic al selecţionatei Italiei, Arrigo Sacchi, ne saluta foarte firesc şi natural de fiecare dată, cu o oarecare umilinţă. <Bună seara>, <bună dimineaţa!>, era jovial, prietenos… Modul cum se comportă oamenii este mult mai civilizat…” Fostul selecţioner al Squadrei Azzurra, cândva în două rânduri pe la AC Parma sau AC Milan, plus la ambele madrilene, îşi făcea şi dumnealui cu chibzuinţă calculele de Signor la 65 de ani că depindea pe undeva, în ultima marţi, de rezultatele României… Da, Italia s-a calificat în… prelungiri în dauna azerilor!

Întrebându-l dacă reuşita din Suedia poate fi excepţia care confirmă regula că România fotbalistică are mari dificultăţi în arena internaţională, Brîndescu a atras atenţia că „dacă la nivelul fotbalului nostru de club nu se lucrează într-un mod serios, constant, metodic, ani la rând, atunci n-avem nici o şansă, şi din păcate din ce în ce mai puţine cluburi, numărate poate pe degetele de la o mână, sunt cele care aplică întocmai ceea ce s-ar cuveni. N-avem cum să obţinem rezultate fără aportul semnificativ al activităţii cluburilor, indiferent de ceea ce încercăm noi să aplicăm aici. Dacă juniorii sosesc cu lacune mari de la formaţiile lor, unde se pregătesc, atunci nu poţi să-i faci performanţi peste noapte”.

Sorin Brîndescu a pus punctul pe i în privinţa subţierii valorice a generaţiilor, de la an la an: „Au lacune mari, să fim corecţi şi să admitem acest fapt. N-au continuitate, iar cauzele sunt multiple şi cu un motiv suplimentar la categoria noastră de vârstă, prin faptul că nepromovarea la nivelul seniorilor le îngreunează progresul. Chiar îl felicit pe profesorul Cristi Petcu pentru că, înafară de instruirea pe care a acordat-o generaţiei 1994, a avut viziunea şi puterea să-i lase să ajungă la cluburi divizionare de seniori. Sunt şi alte cazuri, de exemplu al lui Claudiu Bumba, care a marcat deja două goluri, are 3 etape ca titular, ceea ce se vede şi se simte la lot”.

Comparativ şi gândindu-ne că poliştii violeţi au pus medalii la gât cu generaţia 1993, exact cea implicată în Suedia, unde însă n-a făcut deplasarea nici un junior al clubului timişorean, dar 3 lansaţi de vecina LPS Banatul, Brîndescu a explicat: „Contrar cu acest lucru bun, din păcate, referindu-ne la Poli, din generaţia de 1993 am avut în vizor câţiva jucători, au fost pe la lot, au jucat, dar nu au corespuns necesităţilor, şi există o explicaţie în faptul că sunt menţinuţi şi folosiţi tot la competiţiile de juniori, unde nivelul este diluat, şi în seria noastră vestică. N-au cum să progreseze, indiferent cât ar fi de buni, dacă tot la juniori evoluează şi la 17-18 ani. N-au cum să evolueze… Imediat cresc dacă sunt implicaţi în echipe de seniori, şi se vede în cazul altora…”

Sorin Brîndescu a sesizat totodată în cazul arădeanului Cristian Gavra, care şi-a ales drumul la Academia cu cele 9 terenuri de antrenament ale sale din Dobrogea, şi care a marcat patru goluri pentru calificare într-un an în care s-a aliniat şi la nivelul U19, că „până nici el nu face pasul la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi spre fotbalul divizionar, nu ştim de ce, dar în schimb la Hagi juniorii sunt foarte bine instruiţi din toate punctele de vedere, şi asta se reflectă în faptul că noi nu-i surprindem cu nimic la antrenamentele care sunt la un nivel mai ridicat decât cele de la echipele de club. Pe cei de la Academia lui Hagi nu-i surprindem chiar cu nimic”.

În fine, ca timişorean activând în slujba unei selecţionate naţionale de sub umbrela FRF, Brîndescu şi-a deşertat oful firesc: „Mi-aş fi dorit să văd punându-se bazele unei asemenea Academii şi la Timişoara, ceea ce n-ar fi fost imposibil, ca una dintre cele 6-7-8 academii ca a lui Hagi care ar trebui să existe la nivel naţional pentru a fi competitivi, performanţi. Şi nu doar una… În Timişoara s-ar fi putut crea o Academie, mai ales că la un moment dat au fost şi fonduri să concurăm cu cea a lui Hagi. Însă trebuie oameni competenţi şi care să dorească să pună mâna pentru acest lucru!”