Ca în tur: Ripensia Timişoara – Termo Timişoara 3-0 (1-0)

Puţini spectatori s-au încumetat să o vadă la treabă vineri seară pe Ripensia, cu două etape înainte de final. Liderul s-a impus în faţa celor din Calea Șagului cu același scor reușit și în tur, Ripensia Timişoara – Termo Timişoara 3-0 (1-0).

Primul gol a venit abia în minutul 31, când şutul lui Cristian Radu de la circa 25 de metri lateral, la colţul lung, l-a surprins pe portarul Bota, rămas spectator. După numai 4 minute Michi trimitea mingea în stâlpul porţii, cu un şut de la 16 metri. Şi oaspeţii au replicat în minutul 41, prin Butnăraşu, cu un lob de la 40 de metri, văzându-l pe portarul Iacob ieşit, acesta, cu un ultim efort, reuşind să respingă din vinclul porţii, în corner.

În mitanul secund, elevii pregătiţi de Ovidiu Olariu și Radu Suciu și-au triplat avantajul în minutele 63 şi 65, prin Boghian respectiv Mureşan, din lovitură de la 11 metri.

În minutul 80, oaspeţii puteau să înscrie golul de onoare, dar la şutul expediat de la 16 metri, din lovitură liberă, de acelaşi Nicolae Butnăraşu, mingea a fost respinsă de portarul Ionuţ Iacob. De remarcat arbitrajul foarte bun prestat de Sorin Tarcea.

Ripensia: Iacob – Boghian, Hoţa, Radu, Michi, Popa, Uzun, Păscăleanu, Petrişor, Mureşan, Costândana.

Au mai intrat: Ungur, Mogoş, Mihai, Boangheş.

Antrenor: Ovidiu Olariu.

Pe bancă: Dudău, Olar, Chindea.

Termo: Bota – Laurenţiu Ignea, Butnăraşu, Fuculea, Fl. Bătrânu, Lucian Ignea, Munteanu, Butaru, Rotaru, Crişan şi Tudor.

Au mai jucat: Macedolean, R. Avram.

Antrenor: Ionel Bolog.

Pe bancă: F. Popa, Tărăbaş, Iovan.

Arbitri: Sorin Tarcea – Dan Gabriel şi Paia Pecarov. Observator: Alexandru Onaca.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Ca în tur: Ripensia Timişoara – Termo Timişoara 3-0 (1-0)

  1. micos spune:

    Jos palaria fatza de Ripensia! Ar fi minunat ca aceasta echipa cu un nume imens,sa aiba parte si de un stadion mai ca lumea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + cinci =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: