Campioana seriei preia conducerea în fiecare parte: Periam – Lipova 1-2 (0-1)

Multă lume la acest ultim meci al alb-albaștrilor în 2021, peste 150 de spectatori trăgând nădejde la o surpriză, dar și aplaudându-i pe favoriții lor pentru strădanie, insuficientă în fața campioanei la zi a seriei, echipă de podium care a preluat conducerea în fiecare repriză a jocului de la ora 13: CS Avântul Periam – CS Şoimii Lipova 1-2 (0-1).

Sorin Bălu: antrenor CS Avântul

A venit și încheierea sezonului de toamnă în Seria 8 din Liga 3, în această sâmbătă, cu ocazia etapei a XV-a, încă 3 runde din retur rămânând de disputat în primăvara lui 2022, iar codașa timișeană tot fără victorie în actuala ediție din C8 a rămas, greu de adjudecat în dauna campioanei seriei, în revenire în a doua jumătate a toamnei.

Iar oaspeţii arădeni au și deschis scorul pe ”Comunalul” Periamului deja în minutul 16, după ce Gavrilă a executat o lovitură liberă din afara careului, şut centrare la Popa, care a recentrat în faţa porţii, la colţul opus, unde M´Hammed Sahli a finalizat cu capul din careul mic: 0-1.

Gazdele nu s-au împăcat cu acest scor, trecând pe lângă egalare prin Andrei Chistrugă, în minutul 34, când şutul din afara careului mare a fost respins de portarul Iliescu în corner.

Izbutită în partea a doua, în primele câteva minute (50), după o acţiune pe flancul drept, purtată de Raul Gălăţan, pasă în adâncime către Gaşpar, care i-a trimis scurt lui Andrei Chistrugă – şut pe jos de la 10 metri, la colţul lung: bară-gol, 1-1. Iar zece minute mai târziu putea fi chiar 2-1, dar şutul lui Gaşpar de la 12 metri a fost respins în extremis de portarul Iliescu în lateral, faza răcindu-se, corner rămas fără rezultat…

Şi totuşi, oaspeţii au dejucat presingul elevilor lui Bălu şi în minutul 70 au dat lovitura decisivă, mingea şutată din afara careului de 16 metri de Filimon fiind deviată de un fundaș în calea lui Bogdan Bozian, o formalitate cu latul din șase metri: 1-2.

La final, chiar dacă a pierdut, echipa gazdă a fost aplaudată de cei peste 150 de spectatori prezenţi în tribună.

Rezultatele etapei a XV-a în C8, pe coloana clasamentelor la zi în secțiunea Fotbal.

+

Sorin Bălu ne-a spus că ”atâta timp cat ne-au ţinut balamalele, am încercat şi reuşit să ne ridicăm la nivelul celor de la Lipova, o echipă bună, o echipă antrenată. Iar după minutul 70, au marcat golul doi şi au meritat victoria. Nouă nu ne rămâne decât să ne organizăm total la nivel administrativ, tehnic şi cu jucătorii, și să încercăm să facem o echipă bună şi să bucurăm oamenii din Periam.”

*

Avântul Periam: Bîlc – Buzdugan (min. 65, Olteanu), Mureșan, Petric, Mager (min. 80, Toma) – Mînecan, Poparadu – Gașpar, Viașu (min. 65, Răzvan Dan), Gălățan – Andrei Chistrugă (min. 80, Ologu).

Antrenor principal: Sorin Bălu.

Pe bancă: Holca – Tamaș, Periat, D. Dan. A lipsit Artimon, accidentat.

Şoimii Lipova: Iliescu – Polgar, Nicolescu, A. Popa, Suslak – Brad, Gavrilă, Sahli, Gherasim – Filimon, Trabalka.

Antrenor principal: Flavius Sabău.

Rezerve la start: Buta, Bozian, Simion, Bodri, Aldan, Stoin, Hațegan, Ban, Sabău.

Au arbitrat: Pavel (Olt) – Zifceac (Aleșd) şi Andrei (Oradea). Observator de arbitri: Danciu (Hunedoara); delegat de joc, Bălpi (Târgu Jiu).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: