Campionatul Județean Timiș de ”Promoţie” și Campionatul Municipal Lugoj, de la nivelul eșalonului șase, au continuat în weekend în cele trei serii, în cadrul cărora s-a derulat etapa a VIII-a, respectiv a șaptea în cazul întrecerii lugojene. Iar toate partidele s-au jucat pe dreptunghiul verde, fără probleme, în schimb un meci fiind amânat iar o contestaţie depusă pentru substituire de jucător.
S-au marcat nu mai puţin de 85 de goluri iar în cele 19 jocuri gazdele au obținut 11 victorii, oaspeţii trecându-și în cont 4 succese şi 4 remize afară. Liderul Avântul Jamu Mare a înregistrat prima înfrângere, iar Unirea Tomnatic II a trecut din nou în frunte.
”Promoţie”, liga a VI-a Timiş
Seria I
Fostul lider al întrecerii, din Gelu, a coborât pe locul secund în urma rezultatului de egalitate, 1-1, înregistrat în deplasare la Pesac, cu Șoimii.
În schimb Unirea Tomnatic II a trecut din nou în fotoliul de lider prin victoria obţinută pe teren propriu, 5-2 în dauna celor de la Banatul Teremia Mare.
Iar pe locul trei se situează cei din Satchinez, cu 16 puncte, în urma succesului de pe teren propriu, 4-1 cu cei din Iecea Mare.
În această serie s-au înregistrat trei meciuri de egalitate şi 4 succese ale gazdelor.
Seria a II-a
Liderul din Jamu Mare a suferit prima înfrângere, în deplasarea efectuată la Remetea Mare, cu Meget din localitate, şi încă la scor, 4-1, dar chiar și așa rămâne în continuare lider cu 21 de puncte.
Pe locul secund este formația din Pişchia, care a învins-o la scor pe ultima clasată, cu 1-5, la Stamora Germană. Scorul rundei l-a conturat din nou acasă echipa din Niţchidorf, 8-1 în dauna celor de la Camaro Fibiş II.
Iar pe locul trei se plasează Progresul Vucova, care i-a învins acasă cu 5-1 pe cei din Partoş. Gazdele şi-au trecut în cont 4 victorii, iar oaspeţii două succese.
+
Campionatul Municipal Lugoj
AS Coşteiu este lider al întrecerii, cu 19 puncte, după cele trei adjudecate chiar în deplasare, la Ohaba Forgaci, cu 2-3. Pe locul trei se situează Bega Belinţ, care a reuşit scorul etapei, 5-0 acasă cu AS Sinersig.
În ”Municipalul” lugojean, AS Coştei şi cei din Belinţ rămân neînvinși, ultimii, cu un joc mai puţin disputat. Cât despre derbiul echipelor lugojene, Micro I – Micro II, s-a încheiat la egalitate: 2-2.
Meciul dintre Racoviţa și Pădureni a fost amânat iar la cel dintre Tomeşti și Chizătău, câştigat de gazde cu 4-1, vizitatorii au întocmit o contestație, pentru substituire de jucători.
Datele tehnice, pe coloana rezervată lor.