Campionatul Județean Timiș, liga a V-a: rezultate, marcatori, detalii. Unirea Jimbolia, primele puncte pierdute, 3-3 la Gelu – locul 3 în Seria I. Bazoș, 5-0 acasă, al 8-lea succes la rând în Seria 3. Și o retragere…

S-a completat și cea de-a doua treime a turului Campionatului Județean Timiș, care a propus runda cu numărul 10, fără a aduce nici o modificare în fruntea clasamentelor ligii a V-a. De menţionat că la toate jocurile de seniori disputate în acest weekend, înainte de meci, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost arbitru şi observator, Ioan Lazăr, din Lugoj, care a plecat în ceruri la 67 de ani.

Liderii celor trei serii de ”Județ” îşi păstrează așadar în continuare prima poziţie, Unirea Jimbolia cu un avans minim, de un punct, după primul semieşec, un punct față de cei din Variaș – victorioși, Juventus Pişchia cu un avans de 5 puncte, chiar dacă a stat, iar cei din Moşniţa Nouă tot cu un punct avans în Seria a III-a în faţa lui AS FC Bazoşu Vechi, venită tare din urmă cu opt succese consecutive; iar pe locul trei, CSC Făget cu 25 de puncte.

În urma caronaşelor roşii încasate în etapa care a trecut, au fost suspendaţi următorii jucători: Emanuel Nicola (AS Dedy Viitorul Iecea Mare) pe două etape şi penalizat cu 400 de lei; Florin Daian Jivan (Unirea Cerneteaz) pe două etape şi 400 de lei; Gabriel Vizer (Cenad), Alin Vlaicu (Autoliv Lugoj), Andrei Backa (Viitorul Bencec), Grigore Moroşan (Şandra), Dănuţ Colţiş (Progresul Ieca Mare) şi Gabriel Voicu (Variaş) – câte o etapă fiecare.

Meciul Petroman – United Bencecu de Sus s-a omologat cu 3-0 pentru gazde, dat fiind că oaspeţii nu s-au prezentat la joc, fiind amendaţi cu suma de 700 de lei. Porumbelul voiajor a aflat că gruparea din Bencecu de Sus s-ar fi retras din campionat, dar cu toate acestea onorata AJFT nu a menționat acest aspect pe siteul asociaţiei, în ciuda faptului că respectivul club a depus o cerere de retragere din campionat în ziua de marţi 12 octombrie.

În Seria I, lider este AS FC Unirea Jimbolia, cu 28 puncte, urmat de Steaua Roşie Variaş cu 27 de puncte; iar pe locul trei, AS Gelu, cu 21 de puncte.

O etapă a gazdelor, cu 5 victorii acasă și două în deplasare, rezultatul de egalitate fiind înregistrat de lider, în deplasare. Așadar două grupări de pe podium au remizat în duelul direct… AS Gelu – AS FC Unirea Jimbolia 3-3 (2-3): Vasile Palkovacs (min. 35) și Cristian Berbece (min. 40 şi 85), respectiv Daniel Cioată (min. 1 și 4) şi Robert Anton (min. 11).

Mult nu a lipsit ca liderul să cedeze toate cele trei puncte după ce în minutul 11 conducea cu 0-3. În final s-a mulţumit cu remiza – prim semieşec din actualul campionat.

AS Mureşul Cenad – Voinţa Valcani 3-0 (1-0). 

Victorie la zero pentru elevii lui Cosmin Sîntean, prin golurile maracte de Bogdan Wilheim (min. 18, 53) şi Daniel Coporea (min. 68). Gazdele şi-au permis să rateze şi o lovitură de la 11 metri prin Gabriel Harkai.

AS Tricoul 1 Iunie Timişoara – AS Spartak Gottlob 6-1 (1-0): Cosmin Ciublea (min. 48, 71), Cristian Stiopu (min. 20), Lucian Gheorgheoiu (min. 60) și Bogdan Preda (min. 66 şi 90+2), oaspeţii înscriind în minutul 75.

CS Unirea Sânnicolau Mare 2 – AS Avântul Bobda 2-3 (1-1): Marian Câmpan – autogol (min. 24) şi Tomas Cozma (min. 50), respectiv pentru învingători Loredan Marcov (min. 40), Darco Niculescu (min. 78) și Liviu Zahorneanu (min. 83).

În minutul 88, autorul primului gol al oaspeţilor a ratat o lovitură de la 11 metri. De menţionat că vizitatorii s-au prezentat la teren numai cu 11 jucători.

În celelalte jocuri ale etapei a X-a în Seria I: Steaua Roşie Variaş – CS Sânandrei 6-2, Chinejana Chinezul Satchinez – Dedy Mid  Viitorul Iecea Mare.1-2, Biled – Şandra 3-1 și Plavii Delia Sânpetru Mare – Dacia Cărpiniş 2-1.

*

În Seria a II-a, AS Juventus Pișchia se menține ca lider chiar dacă în această etapă a stat, cu 25 de puncte. Iar pe podium și Unirea Cerneteaz cu 20 puncte respectiv AS Viitorul Bencec cu 19 puncte.

AS Juventus Pişchia, în continuare lider, chiar dacă n-a jucat în această etapă, întrucât gruparea AS United Bencecu de Sus s-a retras din campionat iar toate rezultatele cu această echipă vor fi anulate.

Și tot cinci victorii ale gazdelor și două ale oaspeților și în această serie.

AS Unirea Cerneteaz – AS Utvin 4-0 (2-0): Ştefan Rusu (minutele 20, 28 și 88) şi Adrian Jivan (77). Întreaga echipă a dedicat victoria celui care a marcat trei goluri, astăzi sărbătorindu-și ziua de naştere la frumoasa vârstă de 22 de ani.

CS Timişul Şag 2 –AS Camaro Fibiş 6-2 (4-1): Constantin Buruiană, Paul Cojocaru (din 11 metri), Cristian Rusu, Ionuţ Gîtofeţ, Alexandru Beltechi şi Bogdan Costea, respectiv Ovidiu Covaci (din 11 metri) și Alexandru Lupulescu.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii 2 – CSC Deta II 2-0 (1-0): Adorian Mihai (min. 32) şi Adrian Dobra (min. 55).

AS Galaxy Timişoara – Viitorul Bencec 3-7.

În celelalte meciuri, Uivar – Bulgăruş 5-1, Progresul Iecea Mare – Petroman 2-3 și CSC Dudeştii Noi – Unirea Banloc 5-3.

*

În Seria a III-a, lider este AS Gloria Moşniţa Nouă, cu 27 de puncte, urmat de AS FC Bazoşu Vechi cu 26 de puncte. Iar pe locul 3 CSO Făget cu 25 de puncte.

Cinci victorii ale gazdelor și în runda din weekend a Seriei a III-a, respectiv două remize și un succes în deplasare. 

AS Recaş – CSC Bega Belinț 1-1 (1-1).

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 43 prin Viorel iar gazdele au egalat în minutul 45+1 din lovitură de la 11 metri, transformată de Armando Stoian.

CSC Făget – AS Berini 4-2 (3-1): Horea Onae (min. 30), Ionuţ Baranka (min. 36), Mihai Rădac (min. 43) și Alexandru Stoica (min. 90+1, din lovitură de la 11 metri), respectiv Alexandru Bogdan (min. 18) şi golgheterul echipei, cu 12 goluri marcate în această editie de campionat, Şerban Darius Jorj (min. 90+3, din lovitură de la 11 metri).

AS Gloria Moşniţa Nouă – Electrica 1929 Timişoara 2-0 (1-0): Dan Roman (min. 31, din lovitură de la 11 metri) şi Bogdan Andriucă din lovitură liberă de la 23 de metri în minutul 56.

AS FC Bazoşu Vechi – AS Olimpia Bucovăţ 5-0 (1-0).

Cristian Radu, jucător al meciului, cu 4 goluri înscrise în poarta adversarilor, Sorin Tomoş marcând din lovitură de la 11 metri.

Iar cei din Bazoș rămân și în continuare singurii neînvinși în această serie, după ce în primele două etape semnau două rezultate de egalitate. Au urmat însă opt victorii consecutive iar elevii lui Flavius Buţă au urcat pe locul secund, la un punct față de liderul din Moşniţa Nouă.

AS Timişul Hitiaş – AS Vucova 4-1 (0-0): Dorian Chişiţă (min. 57) şi Beniamin Adam de trei ori consecutiv, hat-trick în minutele 50, 70 și 87, respectiv Răzvan Vişan (min. 52).

În minutul 87, jucătorul Ioan Barbălată a fost eliminat de la vizitatori pentru atitudine nesportivă fată de arbitrul de centru Cosmin Ripan, căruia i-a adresat vorbele ”vă f** în gură pe toţi trei!” Și a văzut cartonaşul roşu.

În rest, AS Tormac – Autoliv Lugoj 4-7, CS Buziaş 2 – AS Bacova 3-3 și AS Boldur – Meget Remetea Mare 4-1.

Rezultatele tehnice și programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi a secțiunii Fotbal.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: