Campionatul Județean Timiș, liga a V-a: rezultate, marcatori. Liderul jimbolian preia de 4 ori conducerea în Timișoara

Detalii succinte pe marginea etapei a opta în liga a V-a a Campionatului Județean Timiș, așadar la mijlocul turului. Mai jos, rezultatele și unii marcatori, clasamentele la zi și programul viitor fiind enumerate pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.

În Seria I, lider este AS FC Unirea Jimbolia, cu 24 puncte, urmat de Steaua Roşie Variaş cu 21 de puncte iar pe locul trei AS Gelu cu 20 de puncte.

AS Tricoul 1 Iunie Timişoara – AS FC Unirea Jimbolia 3-4 (1-2).

Liderul a deschis scorul în minutul 14 prin Mihai Gaşpar, ca apoi timişorenii să egaleze în minutul 37, prin Alexandru Cozma. Vizitatorii au preluat conducerea în minutul 44, prin Raul Dumitru. La reluare, gazdele au egalat din nou prin Ciublea, dar din nou oaspeții au trecut în față prin Daniel Cioată, Lucian Gheorghevici egalând la trei. Acelaşi Daniel Cioată semna ”dubla”, fruntașii preluând de 4 ori conducerea.

Altfel, suspiciuni de ofsaid la golurile 2 și 4, pe partea steagului ținut de Roxana Cismaș-Malac, fundaşii ridicând mâna în văzul tuturor. Și a venit lume la meci, o echipă pretendentă la primele locuri primind vizita liderului. Duel care impunea poate delegarea unei alte brigăzi de arbitri, eventual divizionară, centralul Claudiu Gaitin fiind de exemplu cel mai în formă arbitru timişean. În minutul 26, asistentul 1, Răzvan Bobora, se accidenta călcând strâmb, astfel încât cu patru minute înainte de pauză a sosit un înlocuitor echipat, în persoana lui Vasile Diac. jucător activ la echipa din Variaş, componentă a aceleiaşi serii de campionat. AJFT, ca nuca-n perete.

Mureşul Cenad – Plavii Delia Sânpetru Mare 1-0 (0-0).

Prima repriză a fost echilibrată şi mult nu a lipsit ca oaspeţii să deschidă scorul în minutul 23, când fundaşul gazdelor, Vasile Miron, vrând să degajeze mingea din careul mic, a ochit propria… transversală. În mitanul secund și Cosmin Radu a nimerit stâlpul porţii, în minutul 63. Iar cu 10 minute înainte de final Bogdan Vilheim a adus golul aşteptat şi victoria echipei sale. De menţionat că fostul antrenor Iosif Harkai a fost la meci, bucurându-se de succesul Mureșului. Antrernor al echipei de la începutul campionatului este Cosmin Sîntean.

CS Unirea Sânnicolau Mare 2 – Dacia Carpiniș 7-2 (4-0): Tomas Cozma – 6 goluri şi Razvan Banu, respectiv Alexandru Benea şi Daniel Filip – din lovitură de la 11 metri. În minutul 60 oaspeţii au ratat o lovitură de la 11 metri prin Denis Bondor.

Antrenorul principal Daniel Viaşu a folosit următorii jucători: Vlascici – Topciov, Dima, Pirlageanu, Mesaros, Moldovan, Pinzaru, Manoliu, Banu, Cozma, Pirghie. Au mai jucat: Hiticaş, Zoicaş, Covaci, Chirilă și Boldan.

Celelalte rezultate: Steaua Roşie Variaş – Spartak Gottlob 13-0, Chinezul Chinejana Satchinez – AS Voinţa Şandra 2-1, CS Sânandrei – Dedy Mid Iecea Mare 3-5, AS Gelu – AS Avântul Bobda 3-1, Voinţa Biled – Voinţa Valcani 3-1.

În Seria a II-a lider este AS Juventus Pişchia cu 22 de puncte, iar pe podium și CS Timişul Şag II cu 18 puncte respectiv AS Viitorul Bencec cu 16 puncte.

CS Timişul Şag 2 – AS Petroman 4-2 (1-1).

Au marcat: Cristian Rusu două goluri, Gabriel Rus şi Aleksandar Radovan, respectiv Ovidiu Rusanda două goluri.

AS Galaxy Timişoara – AS Juventus Pișchia 1-1 (0-0).  

Gazdele au deschis scorul în minutul 64 prin Bogdan Mihuţ, iar cu 14 minute înainte de final liderul a evitat eșecul, mulţumindu-se cu o remiză.  

AS United Bencecu de Sus – Unirea Cerneteaz 0-3 (0-2). Pe un teren greu, trupa lui Adrian Gabor s-a impus la un scor de neprezentare prin ”dubla” reuşită de Ionuţ Niţă (min. 41 și 44) şi Ştefan Toc (min. 72).

Alte rezultate: Gloria Uivar – Camaro Fibiş 6-0, Progresul Iecea Mare – AS Utvin 0-0, Ghiroda și Giarmata Vii 2 – Viitorul Bencec 2-2, CSC Dudeştii Noi – Bulgăruş 0-3 și Banloc – Deta II 9-2.

CSC Dudeștii Noi – Bulgăruș 0-3

În Seria a III-a, lider este AS Gloria Moşniţa Nouă, urmat de CSC Belinţ, ambele cu 21 puncte. Iar pe locul trei AS FC Bazoşu Vechi, cu 20 de puncte.

AS Recaş – AS Progresul Vucova 9-1 (5-0).  

Victorie la scor obţinută de elevii pregătiţi de Sorin Micşa prin golurile marcate de Marius Tutunaru’în minutele 32, 43 și 60, Flavius Lazea (min. 24 și 41), Alexandru Rotariu (min. 63 și 89), Alex Voicu (min. 28) şi Raul Hantea (min. 90). Golul de onoare pentru oaspeţi a fost marcat cu două minute înainte de final prin Darius Galeriu.

AS Gloria Moşniţa Nouă – AS Berini 8-0 (5-0).

Liderul nu s-a dezminţit şi nu a iertat, reuşind o victorie la scor prin golurile marcate de: Dan Roman şi Bogdan Andriucă – ambii cu câte trei, Petrea Sîcă şi Andrei Şerban. 

Jucătorul Dan Roman, care a reuşit un hat-trick, a dedicat golurie părintelui său, Octavian Roman, care şi-a aniversat ziua de naştere, împlinind 59 de primăveri.

CSC Făget – Autoliv Lugoj 2-0 (2-0). Victorie pecetluită în primele şase minute de joc prin ”dubla” reuşită de Mihai Radac în minutele 2 şi 6.  

AS FC Bazoşu Vechi – Meget Remetea Mare 9-0 (3-0).

O nouă victorie la zero pentru elevii lui Flavius Buţă prin golurile marcate de Florin Bolgea – 3, Cristian Radu și Eugen Pistriţu câte două goluri, Emil Burlacu şi Sorinel Vamvu.

Cel mai spectaculos gol a fost marcat de Burlacu din propriul teren, de la 60 de metri, surprinzându-l pe portarul oaspeţilor ieşit mult dintre buturi.

CS Phoenix Buziaş 2 – CSC Belinţ 1-2. Meci cu scântei şi cu trei jucători eliminaţi de pe teren, unul de la gazde şi 2 de la oaspeţi.

Celelalte rezultate: AS Boldur – Electrica Timişoara 0-0, Olimpia Bucovăţ – AS Bacova 3-1, Timişul Hitiaş – AS Tormac 8-0.

Au început să curgă la AJF Timiş suspendările şi amenzile… 

După meciurile cu scandal Boldur – Sânpetru Mare şi, cu o etapă înainte, United Bencecu de Sus – Utvin, când arbitrul a fost lovit de un jucător, în vreme ce la Petroman oaspeţii au contestat dimensiunile terenului de joc, s-au dictat următoarele omologări şi sancţiuni…

Spartak Gottlob – CS Sânandrei, pe teren 1-1, a fost omologat cu 0-3 pentru oaspeţi, un jucător al gazdelor fiind contestat pentru substituire. Iar echipa în culpă a fost depunctată cu 6 puncte şi penalizată cu 300 de lei.

Juucătorul Marian Găinaru (Bencecu de Sus) a fost suspendat 16 etape şi amendat cu 2.000 de lei. George Paul Iuhasz (Bucovăţ) a fost suspendat pe 3 etape şi penalizat cu 400 de lei, Alin Heber (Meget Remetea Mare) pe 3 etape si  400 de lei, Ioan Dumbravă 3 etape si 200 de lei, Bogdan Cozma (Bacova) pe două etape si 400 de lei, Amadeo Ilcău (Autoliv Lugoj) tot pe două etape si penalizat 400 de lei, iar David Szabo (Autoliv Lugoj) pe două etape şi 400 de lei,

Clubul Autoliv Lugoj a primit un ultim avertisment pentru lipsă de organizare şi a fost amendat cu 400 de lei.

Au mai primit câte două etape de suspendare Otiniel Filip (Bulgăruş) şi Liviu Zahorneanu (Bobda), penalizați cu câte 400 de lei. Au scăpat cu o singură etapă următorii jucători: Darius Coată (Bobda), Cristian Todea (Tricoul 1 Iunie Timişoara), Răzvan Iorga (Gottlob), Emerich Gorbe (Camaro Fibiş) și Silviu Staicu (Berini).

Meciurile Petroman – Galaxy 4-3 şi Camaro Fibiş – Ghiroda 2 1-1 au fost omologate cu rezultatele de pe teren  Contestațiile nu au fost luate în considerare deoarece cele două echipe contestatare, Galaxy şi Fibiş, nu au achitat taxa de contestație, primind totodată un avertisment. Interesant în cazul contestaţiei depuse de cei de la Galaxy, care au luat în vizor dimensiunile terenului de joc, însă Comisia forului județean nu s-a sesizat din oficiu, în ciuda faptului că o filmare în acest sens de la fața locului a oferit dovezi care să susțină cele semnalate de timișoreni, filmare postată pe reţelele de socializare. Iar observatorul de joc nu a ştiut ce să facă într-un asemenea caz. Hmmm…

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 7 = doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: