Campionatul Judeţean Timiș: penultima etapă

Cu o etapă înaintea încheierii campionatului ligii a cincea județene se cunosc cele trei echipe promovate, care vor juca din vară în Divizia D Timiș, și anume Unirea Tomnatic, ASO Deta şi FC Bazoşu Vechi, dar și unele echipele retrogradate în eşalonul inferior, de ”Promoție”, cu excepția celor din Seria 1. A fost o penultimă rundă liniştită, în care totuși un meci s-a încheiat înainte de limită, fiind întrerupt în minutul 16: Viitorul Sacoşu Turcesc – Autoliv Lugoj…

Seria I

Liderul acestei serii, Unirea Tomnatic, este prima echipă din Timiş care și-a asigurat promovarea din ”Județ” înainte de termen, cu mult timp în urmă, mai rapid în raport cu celelalte fruntaşe din seriile a doua respectiv a treia. De fapt, în ultimul deceniu sau chiar și mai mult nu s-a întâmplat ca un lider să se distanțeze într-atât de mult, avantajul fiind foarte mare, de 27 de puncte faţă de ocupanta locului secund, Unirea dominând campionatul de la un capăt la altul. În schimb tot în această serie lupta pentru evitarea retrogradării este foarte strânsă, intrând în horă şi Unirea Jimbolia, în urma înfrângerii suferite în această etapă pe propriul teren. Mai sunt implicați cei din Carani, Comloşu Mare şi Dudeştii Vechi, iar din aceste patru grupări enumerate, două se vor alătura celor de la Unirea Grabaţ.

Fază de joc de la Saravale, în Voința – Unirea  Tomnatic 0-6 (0-3)

Voinţa Sarafoleana Saravale – Unirea Tomnatic 0-6 (0-3). Cele şase goluri pentru liderul acestei serii au fost marcate de: Alin Grigor (min. 4), Raul Oros (min. 14, 59, 63), Marius Postolache (min. 40) şi Daniel Tulcan (min. 75).

Voinţa Valcani – Tricoul 1 Iunie 4-2 (1-0). Au marcat: Emanuel Michi (min. 37), Rafael Mirciov (min. 55, 81) şi Marius Pîs (min. 75), respectiv Răzvan Baciu (min. 63) şi Ionuţ Mitran (min. 89).

Unirea Sânnicolau Mare II – Dacia Cărpiniş 9-1 (4-0). Au marcat: Tomas Cozma (min. 10, 55), Angelo Olteanu (min. 14, 50), Andrei Manoliu (min. 27), Andrei Cărpinişan (min. 42), Bogdan Pînzariu (min. 63 şi 80) și Ovidiu Oancia (min. 75), respectiv Ciprian Manolache. Cu această victorie, trupa lui Flavius Sitaru va evolua și în continuare în această ligă.

Unirea Grabaţ – Plavii Delia Sîmpetru Mare 0-7 (0-3). Cele şapte goluri au fost marcate de Sorin Mihoc – un hat-trick, Marius Teca, Vlad Hozan, Răzvan Vicia şi Alexandru Curelea.

Pobeda Dudeştii Vechi II – Mureşul Cenad 4-0 (4-0). Cele patru goluri pentru trupa lui Petru Romanov au fost marcate de Daniel Galea (min. 20) şi Adelin Oboroceanu (min. 22, 30 şi 51).

Mureşul Igriş – AS Carani 1-5 (0-4). Au marcat: Florin Jivan (min. 75), respectiv pentru învingători Vasile Palkovacs (min. 6, 45), Lucian Olaru (min. 15, 51) şi David Mihăilescu (min. 21). Cu această victorie, elevii lui Florin Trif mai au speranţe la evitarea retrogradării, dacă vor câştiga în ultima etapă acasă cu Voinţa Valcani. De menţionat că în urma cartonaşelor roşii primite de cei patru jucători de la Mureşul Igriş în etapa trecută la meciul disputat cu Tricoul 1 Iunie, Constantin Buruiană a fost suspendat de Comisia de Disciplină a AJF Timiș pe o etapă, Bogdan Costea şi Dan Munteanu pe câte trei etape şi 150 de lei amendă, iar Ciprian Bara 4 etape de suspendare şi 150 de lei.

Seria a II-a

Millenium Giarmata II – ASO Deta 2-4 (0-2). Au marcat: Sebastian Stoica (min. 60) şi Florin Olariu (min. 68), respectiv pentru învingători George Marcu (min. 5), Adrian Horț (min. 17), Tiberiu Popoviciu (min. 52 – din lovitură de la 11 metri) şi Remus Barburescu (min. 59). Cu această victorie, finalista Cupei României în faza judeţeană Timiș este matematic promovată în liga a IV-a, cu o etapă înainte de final, când va întâlni pe teren propriu ocupanta locului secund, Flacăra Parţa.

Meciul a început cu o întârziere de 15 minute întrucât gazdele nu au avut trei copii pe lângă legitimaţiile de jucător dar le-au furnizat totuși în timp util iar arbitrii au dat ”undă verde” la meci.

AS Gloria Uivar – Atletico Liebling 2-0 (2-0). Gazdele au reuşit două goluri în prima repriză și şi-au asigurat victoria prin golurile marcate de Albert Marc (min. 10) şi Daniel Bolde (min. 21).

Timişul Urseni – FC Jebel 3-0 (1-0). Cele trei goluri pentru gazde au fost reuşite de Petrică Cădărean (min. 16) şi Daniel Jurcuţ în minutele 55 şi 75. Localnicii au început meciul în 9 jucători, după cum urmează: Stanciu – Petrică Cădărean, Jurcuţ, Daniel Legradi, Sadovean, Florin Cădărean, Cruceriu, Speriat şi Ilieş. Lor li s-au mai alăturat din minutul 20 alţi doi jucători, Mihali şi Uglea, iar până la final au mai reuşit două goluri, câştigând la un scor de neprezentare. ”Cu greu s-au adunat 11 jucători”, ne-a declarat antrenorul Marius Jurcuţ, adăugând că ”jucătorii mei au intrat mai repede în vacanţă şi trebuia să-i sun, repede, repede să vină la teren, că nu vreau să pierd acest joc. Trebuia să ne luăm revanşa din meciul tur, unde am suferit foarte mult… Se cunoaşte ce scandal am avut la acel meci, pe care l-am pierdut prin mijloace neortodoxe!”

AS Utvin – Unirea Ghilad 5-3 (2-0). Au marcat: Sebastian Smochină – 3, Marius Tănăsie şi Ionel Porumbel, respectiv Florin Văcărescu, Alin Gîrz şi Ovidiu Sabac, din lovitură de la 11 metri. Arbitrul Graţian Todorescu a eliminat doi jucători de la oaspeţi, pe Florin Văcărescu (min. 65) şi Valentin Danci (min. 70), ambii pentru acumulare de cartonaşe galbene.

Ripensia Primavera II – AS Corneşti 7-2 (4-0 ). Au marcat: Denis Dan (min. 19, 62, 70, 90), Marius Semeniuc (min. 17), Alexandru Laver (min. 35) și Andrei Nechifor (min. 44), respectiv Valentin Bobuţ (min. 59) şi Raul Muntea (min. 67).

Flacăra Parţa a câştigat la ”masa verde” meciul cu cei din Covaci, care s-au retras din campionat la începutul returului, iar echipa lui Adrian Gabor, Unirea Cerneteaz, a stat în această etapă.

Seria a III-a

În această serie, liderul din Bazoş a reuşit o victorie cu 6-2 în faţa retrogradatei Avântul Topolovăţu Mare, căreia i se mai alătură şi Gavojdia respectiv Dragşina.

Viitorul Sacoşu Turcesc – Autoliv Lugoj 3-0. Meciul a durat numai 16 minute, întrucât oaspeţii s-au prezentat numai cu 7 jucători la teren. Restul nu au efectuat deplasarea, întrucât erau fie accidentaţi, fie la serviciu.

Au marcat: Paul Guda (min. 6), Foul Abou (min. 9) şi Denis Petru (min. 16). Iar după acest gol arbitrul de centru Claudiu Matiş a pus capăt meciului, întrucât vizitatorii au rămas în 6 jucători. De la oaspeţi au fost accidentaţi Alexandru Turtă, Tică Miculaiciuc, Emanuel Stănilă, Cosmin Ripan, Ciprian Mihăescu și Valentin Coţolan, în vreme ce portarul Marian Popa a fost plecat la un botez, Cristian Sîrbu şi Andi Jupan la servici. ”Chiar o echipă întreagă!” ne-a spus antrenorul Florin Grozoni, ”dar totuşi ne-am prezentat, pentru a nu denatura competiţia. Dacă am fi fost cu toţii apţi de joc, sigur am fi plecat de la Sacoş cu toate cele trei puncte”.

Voinţa Iosifalău – AS Coşteiu 8-3 (3-2). Au marcat: Augustin Tudor (min. 11), Ilie Codruţ (min. 25), Alexandru Cătană (min. 35, 67), Armin Schultz (min. 52), Marius Duşcă (min. 72), Marius Chira (min. 79) şi Flavius Ciorei (min. 88), respectiv Valentin Pogăciaș (min. 6, 27) şi Robert Vlaicu (min. 81). Trupa lui Ovidiu Rad nu s-a speriat de vizitatorii care au deschis scorul, dorința de victorie a gazdelor împingându-le spre succes, lucru pe care l-au reuşit până la urmă la un scor care elimină alte comentarii.

AS Viitorul Tormac – Gloria Moşniţa Nouă 1-2 (0-0). Au marcat: Daniel Fandea (min. 66) respectiv Andrei Şerban (min. 47) şi Răzvan Plopeanu (min. 79). Cu această victorie, trupa lui Cristian Anghel a urcat pe locul 4 în clasament, la egalitate de puncte cu învinsa de astăzi, Tormac, și anume 52.

AS Bacova – Real Dragşina s-a omologat cu 3-0, întrucât Dragşina s-a retras din campionat în etapa 19.

Rezultatele rundei a 29-a, clasamentele la zi și programul etapei finale, din weekend-ul viitor, pe coloana dreaptă.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: