Campionatul Municipal Timişoara, etapa a VIII-a: ASU Politehnica II, 14-0, revine şi ea în fruntea ierarhiei

După ce aseară am consemnat că Primavera Ripensia a revenit în fruntea clasamentului Seriei a II-a a ligii a şasea locale, astăzi notăm că şi ASU Politehnica II s-a întors pe piscul Seriei I, după ce a realizat scorul unei runde a opta în care Sârbianca nu s-a prezentat la Electrometal…

Seria I

Capul de afiş al etapei a fost ţinut pe arena din Freidorf de echipele Avîntul Bobda şi Electrica, care a cedat fotoliul de lider în urma înfrângerii suferite cu 7-4. Chiar dacă meciul s-a ridicat peste nivelul eşalonului, arbitrajul prestat de Claudiu Gaitin a lăsat de dorit.

După o primă repriză egală la trei, gazdele au învins în final prin golurile marcate de Bela Leleczi (min. 5, 12), Ovidiu Ignea (min. 18, 53, 80 – din 11 metri),Pavel Popa (min. 74) şi Marius Anghelescu (min. 88 – din 11 metri), respectiv Daniel Baban (min. 3), Răzvan (min. 22), Narcis Mihai (min. 24) şi Beniamin Pătru, în minutul 70.

ASU Politehnica II a reuşit scorul etapei, 14-0, în faţa junilor de la CSŞ Bega, performerul etapei fiind Ionuţ Vucea, cu 6 goluri. Au mai înscris Adrian Neagoe şi Dorin Codrea, câte o „dublă”, Sebastian Novovici (debut, cu primul său gol), Alexandru Florea, Claudiu Lazăr şi Ovidiu Huşanu. Cu această victorie, „violeţii” au trecut din nou în fruntea clasamentului.

CFR II – LPS Banatul 3-2 (1-2). Trupa lui Adrian Brazovan şi-a revenit după pauză, reuşind să întoarcă rezultatul în favoarea sa şi câştigând meritat. Au marcat: Cristian Chiriac (min. 7), Claudiu Matiş (min. 62, din 11 metri) şi Denis Negoiţă (min. 94), respectiv Ionuţ Mărgan (min. 23) şi David Greu (min. 29, din lovitură liberă de la circa 30 de metri).

Seria a II-a

Şi în această serie s-au întâlnit ocupantele primelor două locuri, Ripensia Primavera şi CS FC Chişoda, care, după un joc foarte frumos, cu mult peste acest nivel, au dus lupta şi cu ploaia care a căzut pe tot parcursul jocului. Cu acest succes, trupa lui Cosmin Stan a preluat şefia clasamentului, prin golurile reuşite de Remus Barburescu (min. 25, 26 şi 32), Bogdan Uţă (min. 80) şi Cosmin Stan, din lovitură liberă de la 17 metri, în minutul 88, respectiv Ciprian Gherman (min. 44) şi Daniel Rupa (min. 60). În minutul 65, Romulus Buia a nimerit transversala cu o torpilă de la 20 de metri.

Timişul Albina

 

Timişul Albina – Astra Timişoara 5-1. Cele cinci goluri pentru trupa lui Vasile Popaluca au fost marcate de Raia, Crainic şi veteranul Roşu, ambii cu câte o „dublă”. Antrenorul Vasile Stoica a folosit următorii jucători: Marius Fâşcu, Răzvan Popaluca, Marius Purcaru, Sorin Stoica, Raul Crainic, Gabriel Raia, Cosmin Aroxandrei, Emil Dolomeţ, Daniel Lazăr, Darius Marcu, Silviu Ilieş. A mai intrat Luigi Ştefănescu, unicul jucător de rezervă.

Ultimul joc al etapei, meci care trebuia să se dispute azi de la ora 16, pe terenul II de lângă liceul sportiv „Banatul”, între Electrometal şi Sârbianca, n-a mai avut loc, deoarece oaspeţii nu s-au prezentat la teren.

Două jocuri restanţă, Agronomia- Frontiera 6-1 şi Agronomia – Albina 3-1, care s-au disputat în această săptămână.

Marţi 28 noiembrie se va disputa restanţa din etapa a V-a dintre Ripensia Primavera şi Agronomia, de la ora 15.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 6 =

 


Alte articole legate de acest subiect: