Campionatul Național juvenil, demarat cu faza preliminară de 10 runde la U19 și U17: ACS Poli, succese în etapa I cu ASU Politehnica

Într-un nou format competițional, Campionatul Național FRF rezervat celor mai mari două categorii juvenile a pornit la drum în weekend, pe un prim tronson de zece runde, semnalând astfel startul sezonului 2017-2018 în întrecerile de fotbal ale copiilor și juniorilor, aflate de puțin înaintea debutului și la nivelul Campionatului Județean Timiș, mai întâi prin juniorii D și E.

Conform obiceiului în ultimii ani, sistemul competițional rezervat juniorilor A și B a suferit din nou modificări peste vară, de această dată apelându-se atât la categoria U19 cât și la U17 la o primă fază denumită ”Etapa preliminară”, având drept miză la capătul celor zece etape tur-retur alegerea unei câștigătoare de serie cu drept de accedere în Liga Elitelor, reunind formațiile de pe locul 1 în cele 19 serii zonale.

Ulterior, defalcate pe criterii geografice, Liga Elitelor U19 și Liga Elitelor U17 vor programa în Seria Est și Seria Vest alte 18 runde tur-retur, grupele fiind completate cu garniturile Centrului de Excelență Târgu Mureș, iar în cele din urmă faza finală, cu penultimul și ultimul act, pentru desemnarea campioanelor naționale.

Până atunci însă, un prim pas sub forma rundei inaugurale a ”Etapei preliminare”, programată în weekend, în care echipele înscrise la juniori A și B de ACS Poli, ASU Politehnica, LPS Banatul și Ripensia au debutat în Seria 12 iar CSȘ Lugoj în Seria 11.

Vor fi în total câte zece asemenea pași în prima fază a competiției, runde tur-retur între cele câte 6 formații implicate în seriile vestice, laolaltă cu echipele timișorenelor mai evoluând CS CFR Simeria și CSM Dacia Orăștie 2010, pe când lugojenii au fost repartizați într-un sextet în comparație răsfirat pe o semnificativă arie geografică, alături de cărășenele CSM Școlar Reșița și CSȘ Caransebeș, trupele severinene ACS Luceafărul și CSȘ Drobeta respectiv Pandurii Târgu Jiu.

Runda inaugurală a programat în Seria 12 și un duel local, ACS Poli – ASU Politehnica, tranșat sâmbătă după-amiază de la ora 16 de gazdele din pepiniera clubului din Liga 1, 8-2 în Etapa preliminară U19 respectiv 2-1 la juniori B, cu mențiunea că în această nouă ediție în numele lui ASU Politehnica vor rula proaspeții juniori B de 2002, în primul lor an la categoria U17, din lotul crescut peste ani de Cristi Petcu la LPS Banatul.

ACS Poli a îmbinat în formula de start a juniorilor A exponenți ai generațiilor 1999 și 2000, Victor Collins bazându-se pe Trifon (născut în 1999) – Iovanovici (46, Cochințu), Demenescu, Dorobanțu (n. 1999), Podină (n. 1999) – Andreici – Bonda (73, Găvrilă), Ochea – 1999 (73, Rafan), Iseini, Ursu – Sevici – 1999 (55, Sîrbu), iar rezerve rămânând Popeț și Mihai.

De cealaltă parte, Petcu a apelat la juniori B de 2002, dintre finaliștii medaliați cu argint în iunie ai Campionatului Național FRF la categoria U15, rezervată juniorilor C

ACS Poli s-a desprins sâmbătă după-amiază încă din primele minute, prin deschiderea de scor semnată de Ochea în minutul 2, după care Podină a înscris cu capul în urma unui corner executat în minutul 7, 2-0 la care ASU Politehnica a redus din handicap.

Bonda a redesprins gazdele cu un stâng în vinclu de la distanță, la pauză intrându-se cu 5-1 iar în cele din urmă consemnându-se un 8-2 cu mulți componenți ai gazdelor pe lista marcatorilor.

ACS Poli a câștigat și jocul juniorilor B, din etapa I a Seriei 12 în Etapa Preliminară U17, Alin Paleacu axându-se la debut pe Mosoarcă – Foca, David – cpt., Bain, Codrea (75, Buga) – Românu (70, Grosu), Tașcă (41, Chiriac), Toboșaru, Țârțău (70, Periat), Keckeș și Dobrincu (60, Vereș), în vreme ce Daminescu și Anas au rămas pe bancă.

Învingătorii, care s-au desprins prin reușita lui Dobrincu și un autogol, 1-0 la pauză, 2-1 final, ASU Politehnica reducând din handicap spre final, au apelat în general la juniori din generația 2002, cu completări din 2001, pe când vizitatorii au rulat tot juniori de 2002 crescuți la LPS Banatul pe care Petcu nu îi introdusese în jocul categoriei U19.

În Seria 12 s-a jucat însă nu doar în Timișoara, ci și în județul Hunedoara, în Etapa preliminară U19 CS CFR Simeria – LPS Banatul 1-0 și CSM Dacia 2010 Orăștie – Ripensia 1-1, iar la categoria U17: CS CFR Simeria – LPS Banatul 0-2 și CSM Dacia 2010 Orăștie – Ripensia 3-7 (1-3).

Una dintre victoriile în deplasare a fost semnată de juniorii de 2001 îndrumați de Flavius Nastor și ”repatriați” la LPS Banatul după ce în sezonul trecut au jucat tot la nivelul U17 sub formă de împrumut în numele lui ASU Politehnica, timișorenii impunându-se cu 0-2 în alcătuirea de start Ruxanda – Ilinca, Rusu, Plută, Volosciuc – Pițuc, Rochian, Lungu, Mutașcu – Mihociu, Mazilu și cu Vasian – Andrieș, Ciontoș, Popa și Axinte intrați pe parcurs, fără alte rezerve.

LPS Banatul a marcat la Simeria în minutul 10 prin Mutașcu, cu un șut de la 16 metri, respectiv prin Mazilu la începutul părții secunde, după driblinguri și un șut din careu la colțul lung.

În Seria 11, sud-vestică, CSM Lugoj a debutat prin a ceda la Caransebeș lui CSȘ cu 3-1 în runda inaugurală din Etapa preliminară U19 și cu 5-1 la juniori B, U17.

Competițiile continuă așadar cu alte 9 etape din faza de calificare, la capătul cărora doar prima clasată va lua calea Ligii Elitelor, propunând apoi alte 18 runde. Etapa secundă, în weekend, pe când mijlocul săptămânii viitoare va propune runda a III-a, intermediară.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: