Căpitanul Bărbuţ aduce Timişului a doua victorie la limită

9. Cristian Bărbuţ: căpitan cu gol joi

Nouarul Cristian Bărbuţ (în foto), de la grupele Şcolii de Fotbal Flonta Giroc, a înseninat şi la propriu şi la figurat atmosfera de la jocul selecţionatelor sub 16 ani ale Timişului şi Gorjului, disputat joi după-amiază pe un vânt copios, uneori dublat de ploaie în rafale, pe terenul Calor din preajma termocentralei Colterm de pe Calea Şagului. Mignonul căpitan a pătruns decis în careu pe flancul drept, şutând precis la firul ierbii – ca unică modalitate de expediere propice a balonului deseori purtat de vânt – şi înscriind la colţul lung: 1-0 în minutul 27. Faza a doua a Campionatului Naţional rezervat selecţionatelor judeţene cu juniori născuţi în ´95 şi-a intrat astfel serios în drepturi, consumându-se o treime din jocurile acestei serii a cincea: două etape din 6, deja bifate…

Timiş U-16 s-a aliniat pentru al doilea succes din două jocuri, ambele acasă, după 2-1 cu Caraş

Juniorii timişeni, selecţionaţi şi antrenaţi de Cristian Contescu şi Romeo Malac, şi care câştigaseră joia trecută în dauna Caraşului cu 2-1 prin „dubla” lui Dorin Rotariu, neconvocat de această dată datorită unei accidentări suferite în partida de campionat din weekend, au atacat în prima repriză cu vântul, spre poarta dinspre termocentrală a frumoasei baze de agrement cu gazon excelent şi tribună cu opt rânduri de locuri, insistând constant pe parcursul mitanului întâi, în încercarea de a profita de avantajul dat de condiţiile de joc. Pe lângă Rotariu, comparativ cu joia trecută n-au mai fost titularizaţi acum mijlocaşii Popa şi Lob, antrenorul Contescu apelând în schimb la mijlocaşul Petrică Mocanu (LPS Banatul) şi la o nouă linie de atac, cu Dionisie Hârdău, introdus contra cărăşenilor după pauză, şi cu Petru Adrian Stoichescu, care şi-a reluat pregătirile săptămâna trecută, după o accidentare, marcând două goluri în sfertul de oră jucat duminică de Poli 2002 juniori II.

„Numai la firul ierbii, aceasta este unica opţiune în asemenea condiţii”, le-a specificat şi Gheorghe Chimiuc, antrenor federal de zonă în cadrul acestei competiţii a Campionatului Naţional rezervat selecţionatelor judeţene sub 16 ani, celor doi componenţi ai Timişului, doiarul Roberto Artimon şi cărăşanul Stoichescu, ce se pregăteau să iasă de la vestiare, pentru a înfrunta vântul cu atât mai puternic în câmp deschis.

Profitând de vânt, mijlocaşul stânga al Electricii, Jichici, a executat în minutul 12 un corner în gura porţii gorjene, respins de pe linie, aceasta fiind prima oportunitate reală a jocului. Tot Petrişor Jichici a fost la pupitru şi în minutul 20, din altă fază fixă, lovitura liberă obţinută de Cristian Bocşan printr-o pătrundere pe flancul drept fiind bine executată dar Mihai Scheau reluând de la 8 metri peste poartă.

Timişenii au continuat să insiste, în special pe flancul drept, iar după ce Stoichescu a reluat şi el din apropiere, în minutul 25, sub bară, portarul gorjean deturnând cu palmele după ce respinsese iniţial în calea atacantului polist, Cristian Bărbuţ n-a mai iertat peste circa 150 de secunde: 1-0. Şi ca un făcut, pentru câteva minute, vântul s-a domolit, la fel şi ploaia, înseninându-se niţel…

Până la pauză, fundaşii laterali Rareş Mureşan şi Roberto Artimon au încercat să-l surprindă cu şuturi de la distanţă pe portarul Novacinschi, ca ultime oportunităţi de a profita de vântul „din pânze”.

Vorba unuia dintre puţinii spectatori din tribună, mai ales părinţi ai juniorilor, care a nădăjduit că Domnul va fi cu gazdele timişene şi vântul va sufla mai cumpătat după pauză, aşa a şi fost, mitanul secund nefiind influenţat în aceeaşi măsură de vreme.

Şi la reluare juniorii Timişului au fost mai penetranţi tot pe dreapta, o fluentă acţiune pornită de Scheau şi continuată cu centrare de optarul Stoichescu nefiind însă fructificată în minutul 54 cu capul de Dionisie Hârdău, care „a intrat sub minge”. Trei minute mai târziu, decarul din atac, Hârdău, şi aripa Jichici erau substituiţi de Flavius Oberşterescu şi Claudiu Sturza, la rândul său marcator duminică.

Şi tot timişenii… Şutul zilei a fost expediat împotriva vântului, în minutul 64, de doiarul Roberto Artimon, exterior curat, de la 25 metri, dintr-o bucată, razant cu gazonul, mingea lovind bara din stânga lui Novacinschi aproape de rădăcină şi ricoşând în spatele portarului, de unde a deviat în lateral. Doar finalul a fost cu adevărat tensionat pentru gazde, în cele 4 minute de prelungire decarul gorjean Dănăricu încercând să-l surprindă pe Victor Gârlea cu un lob dus de vânt din preajma centrului terenului, pentru o clipită iluzia optică lăsând impresia unui gol egalizator. A rămas 1-0…

Finish, 1-0... Din frig şi vânt tare în câmp, juniorii se retrag în vestiarele de la baza Coltermului

Timiş U 16: 1. Gârlea – 2. Artimon, 15. Bocşan, 3. Todorov, 6. Rareş Mureşan – 9. Bărbuţ, 20. Scheau (65, 16. Popa), 18. Mocanu (72, 7. Albeanu), 17. Jichici (57, 11. Sturza)  – 10. Hârdău (57, 17. Flavius Oberşterescu), 8. Stoichescu (76, 5. Torok).

Pe bancă: 12. Petrar – 19. Lob.

Gorj U 16: 1. Novacinschi – 6. Mălăescu, 3. Gruescu, 2. Negrescu, 4. Scânteie – 8. Cherciu – 9. Velea, 17. Piţian (66, Pârvulescu), 11. Moroşanu (58, 11. Muicu) – 10. Dănăricu, 7. Cocină (40, 15. Munteanu).

Pe bancă: 12. Morna – 18. Gruică, 20. Florian.

Cartonaşe galbene: Oberşterescu (74) – Dănăricu (45).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 0

 


Alte articole legate de acest subiect: