Egipteanul Sam Morsy, veteranul căpitan mijlocaş al nou-promovatei engleze Ipswich Town, a avut tăria de a rămâne fidel „crezurilor sale religioase” şi de a face astfel opinie separată prin a nu purta banderola „curcubeului” într-o repetitivă campanie de susţinere din partea Premier League a „incluziunii” în sport a celor din LGBTQ+ prin intermediul cluburilor sale afiliate, sustrăgându-se sâmbătă „acţiunii şireturile curcubeului”, în care toţi fotbaliştii implicaţi în meciul de la Nottingham, câştigat de Forest cu 1-0, s-au înfăţişat cu respectivul însemn întru sprijinirea iniţiativei organizaţiei caritabile de profil Stonewall, cunoscută în Marea Britanie în această speţă.
Extradordinar că mai poate totuşi evada măcar câte-un supus acestor demersuri ale corectitudinii politice din chingile tendinţelor de-acest gen ce-au luat cu asalt şi învăluit societăţile secularizate vestice, însă de ce-ar fi totuşi mai valide doar crezurile unora, în acest caz egipteanul Morsy, şi nu şi ale celorlalţi fotbalişti cărora li s-a solicitat ralierea la „acţiune”!?
Sau crezurile creştinilor nu mai cântăresc la fel de greu, ori nu şi le mai manifestă şi exprimă din temerile de a-şi atrage judecata şi eventualul oprobiu al altora, sau pur şi simplu nici nu mai sunt credincioşi, cu o educaţie religioasă care să-i determine să facă alegeri în cunoştinţă de cauză.
Cert e că în timp ce internaţionalul egiptean Morsy, în vârstă de 33 de ani, n-a purtat „curcubeul” în deplasarea la City Ground iar clubul său, Ipswich Town FC, i-a încuviinţat alegerea prin a se şi referi explicit într-un comunicat oficial la acest aspect, semnalând că „în acelaşi timp, respectăm decizia căpitanului nostru Sam Morsy, care a ales să nu poarte banderola curcubeu, datorită crezurilor sale religioase”, coechipierii săi n-au scăpat în schimb din laţul corectitudinii politice, aliniindu-se spăşit acestei cauze a unei minorităţi puţin semnificative, dar cât se poate de incisivă şi bine finanţată şi propulsată în spaţiul public, în baza unui lobby făcând-o a fi suficient de vocală pentru a-şi croi drum inclusiv în activitatea unor firmamente de renume mondial şi cu răspândire globală precum Premier League.
Încât deloc de mirare bla-bla-ul corectitudinii politice la care se supun pe pilot automat cluburile afiliate organismului primei scene a Albionului, dar şi vizibilitatea în sine pe care o asigură în cursul acestei campanii, după cum a semnalat gruparea „Tractoriştilor” alb-albaştri în acelaşi comunicat, prefaţând partida de campionat pe care o organizează marţi seară acasă: „O serie de alte iniţiative sunt plănuite în jurul meciului acasă de marţi cu Crystal Palace, incluzând o preluare a graficii principalului ecran al stadionului în momentele premergătoare loviturii de începere.”
Bineînţeles, rândurile sunt împănate cu tipicul limbaj de lemn asociat de regulă acestor cauze, bullshit curat din gama „fiind un club incluziv, primeşte pe-oricine. Susţinem cu mândrie campania Premier League pe nume Rainbow Laces şi luăm partea comunităţii LGBTQ+ în promovarea egalităţii şi acceptării. În cadrul campaniei din acest an, membri ai primelor echipe masculină respectiv feminină a clubului au vizitat sesiunile fotbalistice săptămânale ale Fundaţiei LGBTQ+, în vreme ce clubul a lansat un legământ comun de solidaritate şi incluziune laolaltă cu Nottingham Forest înaintea jocului de sâmbătă.”
O perfidă dictatură subtilă prin intermediul vehiculului utilitar fotbal la adresa majorităţii tăcute şi inerte, cu care niciun organism major nu-i în schimb solidar în speţe primordial preocupante pentru societatea britanică, ţinând de actualitatea curentă.
Aceasta fiind soarta în devenire a naţiunilor secularizate şi devenite captive corectitudinii politice, înrecând doar să-ţi imaginezi ce reacţie ar avea de exemplu unul precum Gigi Becali dacă LPF ar „chema la luptă” cluburile din SuperLiga în susţinerea unui asemenea tip de cauze, repudiinudu-le pe bună dreptate din faşă ca fiind absurdităţi şi aberaţii.
Dar ceea ce părea altcândva într-atât de îndepărtat de România şi imposibil de întâlnit şi-n spaţiul carpatin a devenit între timp cruntă realitate „de import”, în felurite chipuri, încât n-ar fi absolut de mirare ca într-o rea zi, în aşezări mai susceptibile unor asemenea tendinţe dat fiind corectitudinea politică exersată pe linie administrativă şi bullshit-ul prinzând în rândurile idioţilor utili spălaţi pe creier, iar Timişoara nu-i din păcate absolut imună unor asemenea deviaţii de la firesc, normalitate şi naturaleţea vieţii pe pământ, să te trezeşti pe ecrane ale infrastructurii sportive pe cale de ridicare cu simbolicul „curcubeu” sau alte anomalii de gen.
Până una, alta, întrebarea care scoate în evidenţă periclitarea la care e supusă ideologic şi identitar religios populaţia băştinaş majoritară a naţiunilor ce au fost împinse spre îmbrăţişarea corectitudinii politice e cât se poate de legitimă.
Şi-anume de ce-ar fi crezurile unui străin împărtăşind o altă credinţă religioasă, şi implicit scutit de căpăstrul corectitudinii politice, mai valide decât ale coechipierilor „decreştinaţi” prin noul aşa-zis stil de viaţă rupt de Dumnezeu, stil ca însuşi portal al acceptării unor asemenea compromisuri permise în prim-planul spaţiului public.
Şi nu-i totul oare înadins prefabricat în acest sens? Ba bine că nu! Şi ghinionul României c-a fost premeditat învârtită cu privirea spre apus, ca schemă a lucrurilor, şi mufată tendinţelor implacabile infiltrate cu bună ştiinţă dinsre Occident, ce-au prins teren fertil şi-n mai marile oraşe ale ţării prin agitatori revoluţionari puşi pe-a forţa impunerea devierilor unei minorităţi nesemnificative pe seama marii majorităţi. Cică „democraţie”, iar Uniunea Sabotaţi România nu-i deloc străină, printre alte emanaţii de gen, de trânta nefirească împotriva bunului Dumnezeu şi a orânduirii naturale şi fireşti a vieţii pe pământ.
Doamne ajută generaţiile „tricolore” viitoare să nu fie atrase în mrejele perfide şi perverse ale corectitudinii politice care a înrobit deja Occidentul pe ultimele-i picioare şi pe cale de-a… apune de-a binelea.
