S-a dovedit deja în cursul mandatelor lui Răzvan Burleanu în fruntea FRF, că, indiferent de efectele negative și indiscutabile la nivelul competitivității și performanței sportive ca urmare a modificărilor sistemelor de desfășurare a întrecerilor interne, noile variante adoptate au fost lăsate să prindă rădăcini, experimentele căpătând greutatea versiunii oficiale, caz valabil de-acum și în privința seriilor triunghiular tip campionat înfipte în întrecerea eliminatorie a Cupei României pe gâtul câștigătoarelor fazelor județene, odată ce, la mijlocul acestei luni s-a procedat pentru al doilea an la rând în același fel.
Liga 2, pe care FRF dorea a o relansa sub forma seriei unice cu nu mai puțin de, să nu uităm!, 22 de cluburi în august 2016, artificială balonare dezumflată încă din start și cu consecințe severe încă din primul sezon al parcursului, n-a devenit nicidecum mai competitivă în cele 7 ediții în care nu s-a mai dat înapoi de la acest format, ba din contră, o altă emanație împănându-l din sezonul 2020-2021, odată cu renunțarea la retur și înlocuirea sa cu faza pe grupe valorice, catastrofală ca număr mult redus al aparițiilor pentru majoritatea formațiilor rămase în play-out, împărțite după criterii ”pe sărite” în două grupe.
Liga 3, pe care FRF a alimentat-o tot peste vara lui 2020 precum supradimensionalul își scurtează semnificativ durata vieții prin a tinde spre obezitate, lărgindu-i ”talia” oricum mărită la un total de 100 de cluburi, cantitate în defavoarea calității, totul în complicitatea ”un loc pentru un vot”, bogat și fidel bazin electoral al federalilor la scrutinul de la fiecare 4 ani, n-a devenit nicidecum nici aceasta mai competitivă în noul deceniu în care nu s-a mai dat înapoi de la acest format, din contră, un similar sistem cu play-off și play-out, în acest caz 1-4 și 5-10, exacerbând decalajele valorice între primele câteva cluburi din fiecare serie, care și-ar justifica poate și oarecum prezența pe palierul terț, și restul plutonului, ”de umplutură”, care în mod normal, fără pic de discuții, ar trebui să activeze la nivelul județean al eșalonului 4.
Liga 1, fie și sub egida LPF – un ”mutant” al FRF, tot în fotbalul intern activează, iar toate zorzoanele ce i-au fost aplicate treptat și rând pe rând de la mijlocul deceniului trecut, cu grupe valorice, cu înjumătățirea punctelor acumulate în sezonul regulat înaintea fazei secunde a campionatului, cu creșterea numărului de participante de la 14 la 16, cu ”barajul” absurd pentru eurocupe, câte și mai câte experimente, n-a devenit nicidecum nici aceasta mai competitivă de când nu s-a mai dat înapoi nici de la acest format, din contră, rezultatele internaționale ale principalelor sale protagoniste oglindind regresul incontestabil al valorii primei scene carpatine, conform resortului cauză-efect și generând un cerc vicios.
Cercul vicios legând insistența în eroarea ”aprofundării” unui format competițional care în mod evident n-a conferit beneficiile scontate, de complicarea situației României în ierarhiile din eurocupe, pe fondul înrăutățirii implicite a rezultatelor imediate, ducând drept urmare la ”retrogradare”, afundarea înceată dar sigură în ”mlaștina” palierului 3 continental inter-cluburi, UEFA Conference League, cu alinieri la start încă din luna iulie, și încă din fazele precalificărilor.
Stadiu la care fotbalul românesc chiar nu era, în asemenea hal pe plan internațional, la mijlocul deceniului trecut, pe când ”mutantul” FRF, și anume LPF, nu-și pusese parafa schimbărilor experimentale.
Experimente nereușite, care însă nu i-au pus pe gânduri pe autorii acestora, în sensul de a mai temporiza ritmul și numărul modificărilor de sistem competițional, scotocind în schimb după alte și alte găselnițe.
Nu vezi artificiile din primele trei divizii în sistemul competițional al federațiilor din națiuni fotbalistice cu tradiție și consolidate, iar nici pe departe nici noile ”emanații” din Cupa României, introduse începând de anul trecut, mai întâi în vara lui 2022 sub forma seriilor triunghiular tip campionat, rezervate câștigătoarelor județene ale concursurilor, cât se poate de improprii într-o întrecere eliminatorie, apoi în toamnă sub forma grupelor dinaintea sferturilor, o aberație cum nu se poate mai mare.
Și bineînțeles că FRF ar argumenta că trebuie să întreprindă ceva, acel altceva decât federațiile din națiuni consolidate fotbalistic, pentru a atenua handicapul față de acestea, însă varianta prin încercări nu este nicidecum cea recomandată, toți acești ultimi ani ai constatării daunelor evidente de pe urma schimbărilor experimentale conferind puterea sugestiei că nu orice fel de modificare, oricât de interesantă ar putea părea la prima vedere, are darul îmbunătățirii situației.
Ba din contră, elocventele rezultate internaționale ale cluburilor din SuperLiga, așadar a ”cremei cremelor fotbalului lui 272-0”, dovedind că sportul în 11 carpatin cel mult stagnează de când cu implementarea atâtor și atâtor noutăți legate de formatul competițional.
Iar dacă promotorii acestora fac pe răbdătorii și-i îndeamnă pe toți cei din fenomen la a avea răbdare în regim de perseverență pentru conturarea în timp a unor alte rezultate, mai bune, ei bine!, să nu se constate cumva neplăcuta stare de fapt a degradării și pe mai departe a nivelului valoric și competitiv al fotbalului intern, ca urmare a împingerii sale pe un drum greșit.
Nu există vreun semn care să indice că numeroasele modificări de sistem competițional, pe toate palierele, ale primelor 3 divizii și în Cupa României, ar avea cumva impactul scontat, iar asta cu atât mai evident cu cât regresul general al fotbalului intern n-a putut fi încă stopat. Cât despre relansarea sa, s-ar putea efectua doar odată ce picajul ar fi mai întâi curmat.
Care va să zică, într-un fotbal în care numai de experimente n-ar avea nevoie, și într-o țară în care în miez de iulie nici firul de iarbă nu scapă de caniculă, a abuza de timpul și resursele câștigătoarelor fazelor județene ale Cupei României, sub forma a câte două apariții fiecare în strâmbe serii triunghiular fără pic de consistență calitativă, aduce a defetism curat, contraproductiv și fără pic de eficiență în planul creșterii performanței sportive a întrecerii.
Simpla ignorare a criteriului de bază al competiției Cupei României, și anume cel eliminatoriu, la finele unei întâlniri în manșă unică, fiind suficientă pentru a evidenția în mod elocvent o forțare, o absurditate improprie, din partea FRF pe seama participantelor.
Anul trecut din fotbalul timișean CSM Lugoj, căreia fix asta nu i-ar fi fost necesar în ceea ce ar fi trebuit să fie o pauză competițională între două ediții de regularitate cu 38 de etape de campionat ale sezonului în Divizia D, vara aceasta Voința Mașloc, pusă în 12 iulie pe drumuri până la Rovinari, în județul Gorj, pentru o dispută nu cu caracter decisiv și eliminatoriu în compania celor de la CS Vulturii Fărcășești.
Atunci de ce s-o mai fi numind astfel Cupa României, dacă nu asigură cadrul firesc al întâlnirilor eliminatorii tipice unei asemenea competiții!? Timișenii, pierzători în Oltenia cu 2-1 (1-1), jucând apoi și acasă în compania unei alte echipe din „triunghiular”, hunedoreana Geoagiului, învingătoare în Banat miercuri seară cu 0-2 (0-0).
Sistemul propus de FRF n-are nicio noimă prin cele conturate faptic la nivelul ”firului de iarbă”, în seriile triumghiular ale acestui experiment, dar bineînțeles că, precum celelalte ”modele de succes” din ligile 1-3, și această ”emanație” va prinde rădăcini, oricât de aberantă ar fi.
FRF fiind neabătută în desăvârșirea ”operei de artă”, indiferent dacă rezultatele internaționale, barometru decisiv al efectelor pe plan extern al implementărilor adoptate pe scena internă, ar sugera de fapt altceva. După federali potopul, și puțin le pasă de canicula în care împing forțat ”fotbalul mic”, la ora pauzei competiționale între sezoanele de campionat, pentru ideile emanate sub forma ”triunghiularelor” rezervate pe plan regional câștigătoarelor de faze județene în Cupa României.
Renunțarea la aceste serii, iar cu atât mai mult la grupele autumnale premergătoare sferturilor de finală eliminatorii, fiind cât se poate de necesară, un rău curmat cât mai degrabă. Două sezoane experimentale deja și o singură concluzie. Că federalii o țin de-a joaca în nisip, cu lopățica, altele fiind măsurile pe care ar trebui să le adopte pentru stoparea picajului general al fotbalului intern.
Modificările sistemului competițional, de maniera în care au fost gândite, neavând darul atenuării în timp a decăderii, ci doar exacerbarea acesteia. O simplificare a lucrurilor, și nu complicarea lor, ar putea da României fotbalistice colacul de salvare necesar ameliorării rostogolirii la vale. Iar cine o neagă, să constate acel zero în premieră la goluri marcate ca record istoric negativ în zeci de ediții pentru o națională gazdă a unui turneu final Euro de tineret. Care va să zică, semn cât se poate de clar, viitorul nu sună bine.
Dar chiar şi-aşa, indiferent de oricâte evidenţe cât se poate de implacabile, FRF se-arată a fi mai ”deşteapă” şi mai cu moţ decât alte federaţii europene ale unor naţiuni fotbalistice net mai competitive, prin a apela la nişte improvizaţii pe care cei de peste hotare nici că le-ar lua măcar în considerare. Căci pur şi simplu n-ar putea duce la ceva bun pe mult doritul termen mediu-lung.
Înjumătăţiri ale punctelor acumulate în sezonul regulat al elitei!? Grupe distincte de play-out cu doar câte 6 meciuri în program pentru fiecare formaţie din grupa a II-a valorică în Liga 2, în loc de un întreg retur de campionat!? Şi serii respectiv grupe tip campionat în Cupa României, competiţie prin natura ei cu caracter strict eliminatoriu în baza întâlnirii între două echipe, şi nu mai multe!?
