Ceas, CSM Lugoj dă ora exactă, 4-0, înaintea derbyului

CSM Lugoj a început meciul de pe teren propriu din cadrul etapei a noua a Diviziei D Timiş, cu formaţia F.C. Marcel Baban Jimbolia, cu un moral la plus infinit după ce a obţinut numai victorii pe linie. Iar succesele aduc… succese: sâmbătă a fost 4-0 (2-0) pentru liderul lui Cosmin Stan (foto)…

Cosmin Stan, antrenorul lugojenilor, a trimis în teren următoarea garnitură… Micşa Sorin în poartă, iar jucători de câmp Bărbulescu Bogdan, Hromei Mihai, Marcu Silviu, Ploscariu Petre (cpt), Vînătu Denis, Telentin Emanuel, Argatu Stelian, Bota Călin, Stoica Lucian şi Bărburescu Remus, în timp ce Octavian Popescu, antrenorul celor de la Jimbolia, a aliniat următorul prim unsprezece… Pap – Proteasa, Ardelean, Cănuci, Ţoţu – Popescu, Sava, Chitucea, Niţă – Hîrdău, Marius Ţăranu, cavaler al fluierului fiind Sorin Tarcea.

Meciul a debutat sub semnul tatonării, cu o uşoară dominare a lugojenilor şi cu un şut frumos al jimbolianului Niţă. În minutul 37 s-a derulat faza meciului, când Micşa a degajat iar apărătorii Jimboliei nu au respins balonul, care a ajuns la Stoica, acesta, din întoarcere, deşi avea un fundaş „în spinare”, reuşind să expedieze un şut realmente splendid, învingându-l pe Pap şi aruncându-şi „în aer” puţinii simpatizanţi prezenţi la meci…

Liderul din Lugoj a continuat să preseze şi în cel de-al doilea minut de prelungire, la ultima fază de joc a primului mitan, Popescu a comis henţ în careu, arbitrul acordând penalty pentru CSM, cu care Bota l-a executat pe Pap: 2-0 la pauză.

La reluare, Stan schimbă partitura de joc şi sistemul, introducându-l pe Onae Horea în locul lui Argatu, cu care trece de la 3-4-3 la un clasic 4-4-2. Oaspeţii nu par să dea semne de revenire în joc, arareori ameninţând poarta lui Micşa, astfel că Stan mai face trei schimbări, şi anume Onae Tudor intră în locul lui Bărburescu, Drimuş în locul lui Teletin şi Anghel pentru Bărbulescu…

În aceste condiţii, lugojenii se vor desprinde târziu, mai exact abia în minutul 85, când omniprezentul Stoica a centrat perfect pentru Hromei, fundaşul-antrenor secund îndeplinind o formalitate şi introducând mingea în poartă: 3-0.

Acelaşi Stoica reuşeşte să închidă tabela de marcaj – care astăzi nu a funcţionat – în minutul 92, după o cursă superbă, pe partea dreaptă, încheiată cu un şut la colţul lung, bine plasat. Aşadar 4-0 şi nu pot să nu îl remarc pe Lucian Stoica, o rezervă anul trecut, care se pare că „a explodat”.

Antrenorul Stan Cosmin avea să declare pentru www.sporttim.ro la finalul meciului: „Am făcut un joc bun, suntem din nou pe o pantă ascendentă, şi asta nu poate decât să mă bucure deoarece urmează meciul derby cu Chişoda. Astăzi am întâlnit o echipă bine aşezata în teren, bine instruită, echipă care a progresat enorm faţă de anul trecut, şi vreau să felicit pe această cale conducerea clubului din Jimbolia, pentru că are curajul să promoveze copii, în masă, la nivel de seniori”.

Întrebat despre etapa a X-a, Stan Cosmin ne-a spus: ”Urmează o săptămână de linişte în primul rând, iar apoi sâmbăta viitoare, deplasarea de la Chişoda, unde credem cu tărie că vom continua seria rezultatelor pozitive”.

4-0 aşadar şi nouă din 9 victorii… CSM Lugoj se duce la Chişoda din poziţia de lider al seriei şi cu un moral excelent.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = cinci

 


Alte articole legate de acest subiect: