Cel mai aproape de adevăr dintre marile vedete, Cristiano Ronaldo, ”bine și sănătos” dar iar ”pozitiv”: ”Testul PCR e o porcărie!” Mesaj apoi șters: autocenzură din corectitudine politică. Secvența primară “CTCCCTTTGTTGTGTTGT” din testul PCR impus de OMS, în cromozomul 8 al fiecărui locuitor al Terrei: testare pentru exozomi, deci toți am fi ”pozitivi” într-un moment dat. Postulatele lui Koch, de căpătâi, total ignorate: ”teste” absolut irelevante în absența specimenului agentului patogen izolat

Adesea elogiat pentru reușitele sale din teren și golurile de generic TV, vedeta de înalt nivel mondial Cristiano Ronaldo tocmai a atras mult mai mult atenția din afara dreptunghiului verde, însă tot din cele mai salutare motive, trăgând un binevenit semnal de alarmă printr-o remarcă în scris cu un uriaș potențial de impact și audiență în rândul publicului dat fiind lansarea mesajului pe propriul cont din social media cu peste 240 de milioane de urmăritori, o cruntă lovitură de imagine încasată în plin de sforarii ”narațiunii oficiale” întreținând înfricoșarea populației lumii cu ”sperietoarea” invizibilă, și cât se poate de neașteptată prin prisma identității adresantului, un performer de talie globală cu mare lipici la iubitorii de fotbal, dinspre vârful unui sport intens mediatizat. Însă, deși cel mai aproape de adevăr dintre marile vedete, ”Mă simt bine și sănătos! Forza Juve! Testul PCR este o porcărie!”, portughezul testat și pentru a treia oară ”pozitiv” n-a mai fost apreciat de mass-media setată papagalicește pe repetarea minciunilor fără fundament științifico-medical, igienico-sanitar și în cercetare, propagandistă a ingineriilor sociale în derulare, și tocmai pentru că a ieșit surprinzător din tiparele asociate ”corectitudinii politice” așteptate din partea unor asemenea idoli ai maselor, inocentă sinceritate pentru care a fost taxat de lacheii de serviciu din presă prin intermediul reacțiilor unor voci din sfera științifico-medicală. Au crăpat cozile de topor ale celei mai mari manipulări din istoria omenirii să constate răspândirea ca fulgerul a unui asemenea ”porumbel”, căznindu-se pe cât posibil să limiteze în fel și chip daunele și deranjul, prin a-l creiona pe lusitanul constrâns pe tușă să pară ca fiind nelalocul său, dar paguba era deja produsă, o răzbunare pentru cei mereu discreditați și ridiculizați în ca și imposibila misiune de a dezvălui realitatea omisă și camuflată, de a trezi turmele din disonanța cognitivă în care au fost induse printr-o cruntă dezinformare.   

Iar Cristiano Ronaldo, în felul său, a exprimat în doar câteva cuvinte ceea ce ar putea fi sintetizat prin colajul dovezilor indubitabile și de netăgăduit care indică o monumentală farsă tocmai la fundația cu picioare de lut a combaterii așa-zisei pandemii. Căci, deși mapamondul se bazează pe Real Time – PCR pentru așa-zisa ”diagnosticare” a infecției SARS CoV-2, știința e implacabilă: testul cu pricina nu se pretează scopului în sine. Amănunt cheie semnalat de însuși inventatorul tehnologiei reacției de polimerizare în lanț, pe scurt PCR, biochimistul Kary B. Mullis, laureat în 1993 al Premiului Nobel în chimie tocmai pentru această descoperire și decedat la vârsta de 74 de ani în 2019, care avertiza că PCR constituie o metodă improprie și neadecvată de detectare a unei infecții virale. Ceea ce demontează și chiar pulverizează încă din start, de la bazele sale, toată șandramaua abordării așa-zisei combateri a bolii COVID-19. Asta în condițiile în care stările de izolare și carantină, de urgență și alertă, dar și măsurile de igienă și ”distanțare socială”, sunt stabilite pe baza numărului cazurilor și a ratelor de mortalitate generate ca urmare a așa-ziselor teste destinate a identifica pacienții ”pozitivi”, cu mențiunea că și ”pozitiv” este eronat echivalat cu ”infectat”, o altă găselniță ”oficială” cât se poate de departe de adevăr.

Cu mențiunea în plus că una dintre secvențele primare ale testului PCR impus de O.M.S. se regăsește în ADN-ul tuturor oamenilor. Ceea ce înseamnă că dispozitivele de testare agreate de Organizația Mondială a Sănătății ar genera rezultate pozitive în cazul fiecărui locuitor al planetei. “CTCCCTTTGTTGTGTTGT” constituie o secvență primară existentă în documentul de protocol al O.M.S. pentru testarea PCR a ”coronavirusului”, dar exact aceleași 18 caractere, în aceeași ordine, se regăsesc și în cromozomul 8 al speciei umane în intervalul de la 63648346 la 63648363, numărul de identificare al secvenței fiind NC_000008.11, iar lungimea sa, 145138636. ”Testele pozitive” PCR nu sunt strict doar pentru ”noul” virus, ci în fapt pentru exozomi…

Câtă vreme însuși inventatorul reacției de polimerizare în lanț a avertizat că testul PCR nu poate detecta o infecție virală, nefiind destinat unui scop cu caracter de diagnosticare, Ronaldo cel dintr-odată subestimat în planul acestui schimb de replici că ar fi ”doar” un fotbalist, n-a fost nici pe departe rupt de realitate prin a apela la eticheta ”porcărie”, și nici n-a avut materia cenușie în vârful bocancului, ba din contră, ci curajul, integritatea și intuiția la purtător, tăind vântul din pânze zeloșilor agitatori ai tiraniei pseudo-medicale. ”Testul” COVID-19 este fără doar și poate o fraudă științifică și nimic altceva, dat fiind că PCR nu poate detecta infecția, adevăr cât se poate de inconvenabil în propaganda oficială bazată pe transformarea publicului neavizat în ”suspect de serviciu”, ”suspect” până la disculparea sa cu dovezi că ar fi ”nevinovat”, ”suspect” sub eticheta de ”asimptomatic”, când pe însăși Maria Van Kerkhove a scăpat-o la începutul verii un alt ”porumbel”, cum că respectivii nu sunt și transmițători, semnalare ulterior cât se poate de adânc înfundată sub colbul uitării.

O altă raportare oficială, prin prisma unui document oficial al Centrului pentru Controlul și Combaterea Bolilor, abreviat CDC, organizație guvernamentală a SUA responsabilă cu monitorizarea situației în curs, documentul din 13 iulie tocmai dat publicității fiind intitulat CDC 2019-Novel Coronavirus (2019-nCoV) Real-Time RT-PCR Diagnostic Panel., și specificând la pagina 39, în cadrul secțiunii “Caracteristici de performanță”, că “din moment ce nu există la dispoziție cuantificat nici un virus izolat de 2019-nCoV, testele diagnostice desemnate pentru detectarea 2019-nCoV RNA au fost efectuate cu stocurile caracterizate in vitro prin transcrierea întregii lungimi a ARN”. Orice obiect existent poate fi măsurat, mai precis spus ”cuantificat”, utilizarea acestei terminologii în documentația celor de la CDC echivalând cu faptul că nu există la dispoziție o cantitate măsurabilă a virusului, în absența acestuia, sau altfel spus, că CDC nu deține virusul, nici un virus izolat neexistând la dispoziția autorităților de profil. Mai pe înțelesul tuturor și mai presus de limbajul de lemn tipic unor asemenea documente, nimeni nu deține de fapt un specimen izolat al ”noului” virus, semn că nimeni n-a izbutit izolarea sa, iar drept concluzie, nu poate fi dovedită existența sa.

”Detectarea de ARN viral poate să nu indice prezența unui virus infecțios sau că 2019-nCoV este agentul cauzal al simptomelor clinice”, aspect cheie și edificator stipulat în nota ”Diviziei de boli virale” din cadrul CDC:

Dar și… ”Acest produs este utilizabil doar pentru cercetare și nu este destinat pentru diagnosticare”, produsul fiind ”SARS-CoV-2 Coronavirus Multiplex RT-qPCR Kit”.

Dacă ar mai fi așadar ceva de zis pentru cei în cunoștință de cauză și care chiar înțeleg mersul lucrurilor!?

CDC admite de fapt că nu poate dovedi existența acestui virus, din moment ce testul PCR de diagnosticare a detectării virusului este efectuat în absența izolării unui specimen al său, testul căutând ARN presupuși a proveni dintr-un virus care n-a fost identificat ca existând.

Pe scurt și la obiect, în condițiile în care rata mortalității și-a consumat vârful la orele primăverii, în urmă cu circa 6 luni, altă ”sperietoare” la adresa publicului n-ar mai fi decât cea a numărului de ”cazuri”, insistent aduse repetitiv în discuție, deși se bazează pe ”testări” care n-au însă nici cel mai mic fundament științifico-medical. 

Testul PCR reprezintă o tehnică de multiplicare a ADN-ului, ideal de fapt experimentelor de laborator pentru generarea unor secvențe de interes ale studiului de cercetare. A-l utiliza însă cu rol de diagnosticare nu generează mai mult decât… iluzia unei infecții, dat fiind că este într-atât de tehnic încât induce în mod extrem în eroare, excelent așadar pentru a înfige pe gâtul populației pseudo-medicina actuală și impuneri fără pic de justificare.

Iar testele COVID-19 conțin o varietate de note informative care protejează producătorul de acuzații, note precum “a nu fi folosite pentru diagnosticare”, “nu dovedesc infecția”, “nu dovedesc cauza bolii”…

Kary Mullis, inventator al reacției de polimerizare în lanț, abreviat PCR, pentru care a fost laureat cu Premiul Nobel în chimie, era contrariat la vremea respectivă și își exprima repetitiv totala dezaprobare pentru utilizarea la scară largă a invenției sale în scopuri pentru care nu era nicidecum desemnată, precum testarea încărcăturii virale în cazul HIV.

Mullis a subliniat apăsat că ”PCR cantitativ constituie o contradicție în termeni”, și tocmai pentru că, prin natura sa, PCR nu se pretează pentru estimarea numerică, ori testele sunt aplicate cu intenția de a identifica substanțele în termeni cantitativi. S-a generat însă falsa impresie că testele de încărcătură virală ar contabiliza numărul virușilor din sânge, când de fapt aceste teste nu pot detecta deloc viruși.

Testul COVID-19 se presupune a detecta codul genetic al virusului, ceea ce echivalează în consecință cu necesitatea de a deține codul genetic al virusului, pe care cercetătorii l-ar putea avea la dispoziție doar în urma izolării virusului, ori tocmai în acest aspect constă problema, și anume că COVID-19 încă n-a fost cu adevărat izolat.

Pentru detectarea codului genetic al virusului, testul utilizează mici fragmente din ARN care se potrivesc ARN-ului virusului, mici fragmente identificate ca fiind primare, cu mențiunea esențială că unul dintre fragmentele primare nu corespund nici unui virus, ci tocmai cromozomului 8, material genetic din compoziția organică a oricărei ființe umane. Cu alte cuvinte, orice om testat într-un anumit moment poate apărea ca fiind ”pozitiv”, ceea ce n-are însă nici cea mai mică relevanță în cazul detectării unui anumit virus, în cazul în speță, al ”noului” virus sperietoare în ultimele nici 12 luni. Ceea ce a pățit și Ronaldo, clinic perfect sănătos, ba chiar capabil de a fi performant la nivel foarte înalt în arena sportivă internațională, drept care îi este actualmente îngrădit printr-o fraudă științifică și nimic altceva, a se citi ”testat pozitiv”, ceea ce au pățit atâția și atâția mai puțin renumiți locuitori ai planetei. 

În primul rând, însuși creatorul testului avertiza încă din capul locului că PCR este neadecvat pentru detectarea infecției virale: inapt scopului în sine. Fapt indubitabil și de netăgăduit. 

În al doilea rând, fie și dacă – să presupunem prin absurd – aceste teste și-ar avea cumva rostul, precizia lor ca grad sensitiv și de specificitate n-are un termen valid de comparație la un necesar standard ca unitate de măsură reper, acel vital ”gold standard” unanim acceptat în atâtea alte cazuri specifice, nu doar în domeniul medical. Alt fapt indubitabil și de netăgăduit. Cu alte cuvinte, cât de ”pozitiv” poate fi un test ”pozitiv” și cum poate fi cu adevărat ”tradus”!? Oricum, aspecte separate în sine… Și într-adevăr ”infectat” sau doar ”pozitiv”? ”Infectat” să fie, dacă așa vor sistemul și structurile… Respectiv cât de ”negativ” poate fi un test ”negativ” și cum poate fi cu adevărat ”tradus”!?

Așadar, în al treilea rând, detaliul că un test așa-zis ”pozitiv” nu înseamnă nici pe departe că respectiva persoană testată ar fi și infectată cu SARS-CoV-2 sau bolnavă.

Ca o demontare a scenariului de teatru de păpuși ținând de simularea experimentală pe viu a unei situații de criză voit indusă prin lansarea unui virus de laborator de oculta satanică mondială ce posedă omenirea, căci pe scurt despre asta și este vorba…

Cu alte cuvinte, isteria ”Testare! Testare! Testare!” este nefondată, pe picioare de lut undeva în afara sferei științifice, expusă însă în forță la înaintare prin mesajul din miez de martie al directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății, un african pe post de paiață prin constrângere în raport cu trecutul cu care poate fi avut facil la mână, nonșalanța manipulării la scară mondială fiind sugestivă în ceea ce privește planurile cusute cu ață albă pe fondul ignoranței publicului, planuri premeditat prestabilite cu mult timp în urmă. Credibil prin forța sa de diseminare dinspre vârful O.M.S., mesajul contrafăcut a căpătat aura unei valide dogme de nezdruncinat în țările destinatare, echivalând implicit unui postulat ca și intolerant în fața oricărei contradicții. Repetat papagalicește pe pilot automat, s-a fortificat în conștiința colectivă, fiind asimilat drept literă de lege. Iar astfel se cam scrie în general istoria, cu măsuri emanate din manualele ingineriilor sociale, dar fără nici cea mai mică justificare de ordin medical-sanitar, științific sau din cercetare. Măsuri de combatere a așa-zisei ”pandemii” care n-au pic de acoperire și eficiență, care nu sunt câtuși de puțin susținute de vreo dovadă sau un argument pertinent. O foarte mare mascaradă cu și mai mari semne de întrebare în dreptul tuturor reperelor sale, tip ”măști”, ”distanțare socială”, ”tuneluri de dezinfectare”, ”teste”, ”carantină”, ”pozitivi”, ”izolare la domiciliu”, ”intubare”, câte și mai câte. O lege marțială medicală ca pretext și acoperire a unor malefici pași ce urmează a fi efectuați în ideea desăvârșirii noii ordini mondiale, un draconic totalitarism marxist sub pecete ocultă.

De fapt, o distragere a atenției publicului sub forma unor pași strict intermediari în marea schemă a lucrurilor, politici de inginerii sociale internaționale, aplicate și de Uniunea Europeană, în cazul în speță și sub pumnul de fier al ”aripii medicale” a Organizației Națiunilor Unite, și anume Organizația Mondială a Sănătății. Iar mai presus de toate cele și având întreaga turmă în buzunar, cu tot cu ale sale cozi de topor, oculta satanică mondială care posedă omenirea, tăvălindu-se în hohote de râs la ușurința cu care împinge populațiile spre prăpastie. Ordine de pe urma haosului, iar haosul este pe cale de amplificare, sub nasul oamenilor neavizați, aburiți inclusiv cu bazaconia sacrificării prezentului în numele unei viitoare siguranțe colective asociate revenirii la normal, doar parte a colosalei manipulări în care a fost târâtă omenirea, captivă îndoctrinării și spălării pe creier prin intermediul prostituatei de serviciu cu portavoce, mass-media. 

Care omite sau chiar pulverizează fundamentul științific, adevăr și realități metamorfozate în minciună și viceversa, știință autentică discreditată în aceste vremuri ale haosului informațional cu fake news subtil ambalat tocmai de către prostituații astfel remunerați pentru a striga ”Fake news!” la adresa surselor alternativ independente și loiale actului jurnalistic. Iar ordinele urmate de executanți sunt aplicate propagandistic pe liniile tradiționalei teorii a marii minciuni, tehnică de abecedar din instaurarea bolșevismului și sovietelor: a fi repetată intens și la nesfârșit, a fi repetată pe orizontală și verticală în spectrul mediatic, a fi discreditați și ridiculizați cei care au cutezanța de a lua la întrebări și bani mărunți ”narațiunea oficială”.

Ceea ce a riscat și Cristiano Ronaldo în cazul în speță, ceea ce au riscat pe plan mioritic de exemplu mai mulți destoinici profesioniști onești și bine intenționați din domeniile științei, sanitar, al medicinei și cercetării, dar printre alții și însuși președintele Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, însă nu în ultimul rând și voci candide din sfera creativ-artistică. Tot mai multe persoane au decriptat falsele teze ale ”narațiunii oficiale” și nu s-au ferit să semnaleze dintr-un punct sau altul de vedere aspecte incomode celor ”de la butoane”, luări de poziție în numele atâtor milioane de români edificați în sinea lor în privința monstruoasei manipulări, dar fără o voce în acest sens.

Implicit, reacțiile ignoranților n-au întârziat să apară, din contră, virulența agitatorilor sugerând conturarea tiraniei în devenire, exercitată indirect prin furia oarbă a idioților utili pe post de cozi de topor, iar astfel s-au ridicat la putere mai toate dictaturile. Cel lucid, clarvăzător, rațional și cu discernământ, ostracizat și pus la zid, linșat public de prostimea ca vector de forță al turmei amorfe, anesteziate întru conformism docil și obedient, fără filtrul rațiunii. 

La subiect, rememorând Postulatele lui Koch, este necesară evidența stabilirii legăturii etiologice cauzale între microb și boala pe care o cauzează. Astfel, ca prim criteriu de definire a unui agent patogen, micro-organismul trebuie observat în leziunea unei boli, fără prezențe în organisme sănătoase. În al doilea rând, să fie izolat de la gazda infectată și crescut într-o cultură pură. Apoi, în al treilea rând, inocularea unui asemenea agent într-o altă gazdă sănătoasă ar trebui să inițieze aceeași boală. În fine, în al patrulea rând, microbul să fie recuperat din nou de la a doua gazdă.

Doar că, după cum remarcă doctorul Thomas Cowan, ”este o situație nebună, căci niciunul dintre Postulatele lui Koch, standard medical în lumea întreagă de mai bine de o sută de ani pentru a dovedi cauza unei boli sub forma unui virus sau micro-organism, nu a fost bifat, ceea ce lovește în plin în tot ceea ce știm despre virologie și cauza infecțiilor. O eșuare a comunității bolilor infecțioase de a urma actualele legi și reguli pe care le-au stabilit pentru a dovedi etiologia infecțioasă, cauzalitatea. Nu există un test de acuratețe pentru COVID-19, acest RT-PCR care este folosit e un test surogat, nu poate dovedi nimic, și chiar inventatorul său a spus explicit că nu poate fi folosit pentru a dovedi fie etiologia infecțioasă sau fie pentru a diagnostica o boală infecțioasă. Diagnosticele pozitive sunt stabilite pe baza unor amplificări arbitrarii ale unei secvențe ARN pe care fiecare o are în corp și pot rezulta diagnostice pozitive în cuantum de 100% raportat la persoanele testate. Oamenii sunt testați pozitiv într-un moment, apoi negativ în următorul, ori noi ar trebui să fim cel puțin sceptici, dacă nu chiar să stabilești cum dovedești existența unui virus…” 

Și mai tăios s-a arătat a fi colegul său de breaslă Andrew Kaufman, semnalând pe baza unor consemnări medicale publicate în legătură cu COVID-19 că ”nici Postulatele lui Koch și nici măcar adaptarea mai laxă a lui Rivers, care oricum nu poate fi folosită pentru a evidenția decisiv cauzalitatea, n-au fost bifate în cazul COVID-19. O majoră violare etică în acest caz, consemnările conțin minciuni curate, referințele listate ca și conținând evidențe pentru COVID-19 în sensul de agent cauzal al pandemiei nu există de fapt în realitate în sursele care sunt citate. Asta ar trebui condamnat, faptul că sunt utilizate pentru a dicta politici mondiale, în condițiile în care știința nu le confirmă!” Într-o cu totul altă ordine de idei, doctorul Cowan a mers chiar mai departe prin a sublinia apăsat, în rând cu alți specialiști cu experiență din domenii conexe, dar mai ales cu integritate și foarte lucizi, că boala este indusă pe fondul dezvoltării tehnologice printr-un salt cuantic, la ora actuală 5G, testată pilot în 2019 în Wuhan, cu consecințele deja știute în ceea ce privește sănătatea locuitorilor, așa cum după primul război mondial se lansau undele radio, inducând ”gripa spaniolă”, cu un număr ridicat de decese tocmai după aplicarea vaccinării, iar ulterior, nu mult după cel de-al doilea război mondial, sistemele radar, generând o altă epidemie. Sensibilitatea electromagnetică își face resimțite din plin efectele, oricât s-ar zbate de ceasul morții apărătorii narațiunii ”oficiale” să infirme o cât de mică legătură între transmițătorii tehnologici și cei virali.

Iar într-o altă ordine de idei, ca o nouă dovadă cu ștampilă oficială, rezultatele unui studiu efectuat de însuși Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), principală instituție guvernamentală din SUA responsabilă cu așa-zisa combatere a ”noului” virus, care au dezvăluit că 70,6% dintre pacienții respondenți depistați pozitivi au declarat că ”întotdeauna” au purtat măști în ultimele 14 zile dinaintea instalării simptomelor infecției iar 14,4% dintre respondenți ”adeseori”, mai exact, numeric vorbind, 108 dintre cei 153 de pacienți analizați declarând că purtaseră totdeauna masca în spații închise in cele două săptămâni înainte de a fi depistați cu COVID-19, în timp ce 22 au afirmat că o purtaseră deseori în spații închise. CDC a publicat într-o memorabilă dată cu semnificații aparte în privința manipulării opiniei publice, 11 septembrie, rezultatele studiului efectuat între 1 și 29 iulie 2020 în 11 spitale din diverse state ale SUA, chestionând 153 de pacienți externați cu privire la modul în care aceștia s-au conformat regulii de a purta masca în spații închise înaintea apariției simptomelor, referirea fiind nu doar la spații publice închise, ci și la întruniri private cu mai multe persoane. Iar rezultatul sondajului este devastator și elocvent în legătură cu ineficiența purtării măștii ca modalitate de prevenire și protecție, ineficiență dovedită deja înzecit, 70,58% dintre subiecți răspunzând că au purtat totdeauna mască în spații închise, 14,38% că au purtat-o deseori, așadar, cumulat, 84,96%, 11 semnalând că au purtat-o ”uneori”, adică 7,2% dintre respondenți, iar 3,9% ”rareori” și doar 6 externați ”niciodată”. În plus, referirea este strict doar la pacienții din lotul de studiu, nu și la cei din lotul de control, cu cifre similare, dar care sunt mai puțin relevanți, dat fiind că, deși au avut simptome de gripă, testele PCR au fost ”negative”. Corelate, cifrele celor două ”loturi” ar fi și mai zdrobitoare pentru zeloșii purtării măștilor…

Și să mai notăm de exemplu, conform Institutului Național de Statistică, faptul că în primele 8 luni ale anului în curs au decedat mai puțini cetățeni din România decât în aceeași perioadă din 2019?

Sau că de exemplu, conform BBC Scotland, vârsta medie a femeilor și bărbaților decedați cu COVID-19 din martie 2020 până în luna august în Scoția este superioară vârstei medii generale de trecere în neființă pentru fiecare sex în parte, cu mențiunea că persoanele răpuse cu acest ”nou” virus aveau o vârstă semnificativ mai înaintată decât a celor decedate în general în același răstimp, iar doar 8% dintre morții cu COVID-19 n-au avut alte afecțiuni? 

Dar complotiștii vor ticlui conform planurilor demult stabilite însă și din aproape în aproape întreaga urzeală a simulării și unui ”al doilea val”, ”al treilea” și tot așa, exercițiul de căpătâi având drept scop demoralizarea incrementală a populației duse de nas cu perdele de fum. Totul e de manual iar decorurile vor cădea încet și sigur în timp, răzbătând din umbră zidul înalt și rece al închisorii planetare în aer liber. În care se va mai juca și fotbal dar eticheta ”porcărie” nu va mai răsufla…

Și o spicuire din arhiva lunii octombrie în Sporttim…

Documente oficiale cu referințe verificabile: înregistrarea pe 13 octombrie 2015 a patentului invenției sistemului de testare denumit atunci ”COVID-19”. Uniunea Europeană, principal importator mondial în 2017 în greutate de 2.759.970 kilograme al unui produs denumit atunci ”COVID-19 Test kits”. Se refuză viața normală. ASU Politehnica, tineri sănătoși în izolare: tradus pentru neinițiați, asta e dictatura preplanificată pe bază de traumă mentală, ăsta e sportul la începutul deceniului ”Marii resetări”. ”Teste” ca instrumente de control, ”cazuri” doar pe hârtie

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 5

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: