Centralizator: podiumuri naţionale, pe sporturi şi categorii, la băieţi şi fete. Timişoara, un titlu pe ţară, prin CSŞ Bega, şi în general printre picături în fruntea ierarhiilor juvenile la sporturi de echipă cu minge

Înainte de a întoarce pagina spre pregătirile unui nou sezon, să notăm la finele primei jumătăţi a anului 2013, într-o sîmbătă decisivă în privinţa împărţirii ultimelor medalii naţionale de aur în competiţiile juvenile din sporturi de echipă cu minge, şi anume la fotbal – juniori B respectiv minihandbal feminin (junioare V), care sunt podiumurile ierarhiilor în campionatele de juniori, pe categorii. În mare, Timişoara a triumfat doar prin echipa de baschetbalişti juniori „mari” de la CSŞ Bega, mai avînd două poziţii de vicecampioană şi tot atîtea cu „bronz” la gît…

Diseară, la ora 20, la Buftea, Viitorul Constanţa şi Steaua Bucureşti vor disputa finala Campionatului Naţional de juniori C la fotbal, iar tot astăzi se va da verdictul decisiv în turneul final de 16 echipe, de la Oneşti, al Campionatului Naţional de minihandbal, categoria junioare V, cu doar 4 grupări din interiorul curburii Carpaţilor ajunse între cele mai bune din ţară, şi anume două din Târgu Mureş şi cîte una din Braşov respectiv Baia Mare, dar putem deja centraliza situaţia pe 2012-2013 în ceea ce priveşte componenţa podiumurilor de premiere.

Se pomeneşte uneori faptul că o garnitură medaliată la nivel naţional nu echivalează neapărat şi cu lansarea principalelor vîrfuri de generaţie pe ţară sau că unele cluburi ţintesc aspirarea de medalii ca principal scop, cîteodată prin orice mijloace şi în detrimentul altor factori poate la fel de importanţi pe scala sportului juvenil, dar chiar şi aşa, şi fie şi dacă unele circumstanţe de moment mai pot altera pe alocuri ierarhiile finale, acestea pot totuşi reprezenta un bun barometru şi indiciu al activităţii grupărilor preocupate de lansarea sportivilor spre arenele competiţionale ale seniorilor.

Desigur, în spatele înşiruirii denumirilor acestor ocupante de podiumuri la nivel naţional, în baschet, fotbal, handbal, rugby şi volei, stau mult mai multe aspecte şi detalii ce ar putea fi luate la o adică în calcul, dar o simplă enumerare conturează totuşi o oarecare imagine de ansamblu.

Baschetbaliştii juniori „mari” de la CSŞ Bega au punctat aşadar cum se cuvine retragerea din activitate a profesorului Mihai Bolcu, care s-a preocupat peste ani de selecţia, instruirea, pregătirea şi lansarea a numeroşi tineri de sub panourile grupării din zona Dacia, a cărei secţie de profil a beneficiat de atenta sa coordonare, şi nu doar acest triumf naţional a constituit semnul de bun augur în ceea ce priveşte „ce vine din urmă” pe malurile Begăi, însă, la o privire mai atentă, concluzia ar putea fi că alte cîteva centre din ţară sunt mai preocupate şi hotărîte să investească aşa cum se cuvine în generaţiile de mîine.

Sugestiv în acest sens ar fi de exemplu cazul voleiului feminin, unde foşti jucători timişoreni au devenit campioni naţionali ca antrenori ai unor garnituri ardelene la categorii juvenile diferite de vîrstă, în timp ce pe malurile Begăi nu fiinţează nici o formaţie divizionară de senioare, măcar în liga a doua. Inexistent punct terminus ce explică de fapt cît se poate de bine migraţia respectivilor tineri, dornici să-şi înaripeze carierele, spre centre care pun realmente preţ pe plămădirea tinerelor talente şi pe finalitatea acestui proces.

Foarte multe s-ar putea spune pe marginea acestor activităţi, cu particularităţile lor de rigoare, ca o ultimă menţiune, noi optînd acum să nu ne referim din nou şi la categoria sub 23 de ani din sportul sub panouri, adjudecată de Timişoara atît cu fetele cît şi de băieţi, şi datorită faptului că în această situaţie este totuşi vorba şi despre sportivi absolvenţi ai junioratului, într-o disciplină ce avea nevoie de o întrecere „apendice” putînd echivala cu categoria „tineret” în condiţiile în care prea puţini autohtoni îşi croiau cu adevărat drum într-o Ligă Naţională de seniori dominată de o regulă cu mai mulţi jucători străini în componenţă decît numărul echipierilor unei formule de start…

La retragere: profesorul Mihai Bolcu, în preajma fotografiei înrămate cu fostul său coleg, profesorul Mircea Albu, în amintirea căruia a fost denumită sala în care se pregătesc şi joacă juniorii de la CSS Bega

 

Baschet

(masculin)

U18: CSŞ Bega Timişoara – LPS Tîrgu Mureş 61:58 (finala); locul 3: U Cluj;

U17: U Cluj – ACS Dan Dacian Bucureşti 71:68; locul 3: CSŞ Bega Timişoara;

U16: U Cluj – CSS6 Dinamo 67:52; locul 3: Vipo Bucureşti;

U15: U Cluj – CSŞ Târgu Jiu 85:82; locul 3: Laguna Bucureşti;

U14: ACS Dan Dacian – Magic Champions Buc. 76:40; locul 3: LPS Târgu Mureş;

U13: ACS Dan Dacian – U Cluj 92:72; locul 3: Cuadripol Braşov;

(feminin)

U18: 1. BBALL 6 Sfântu Gheorghe, 2. BC MC Sport Cluj, 3. Olimpia Bucureşti;

U17: 1. LPS Alba Iulia, 2. CSŞ Bega Timişoara, 3. Sirius Târgu Mureş;

U16: Mihai Eminescu Oradea – CSŞ Craiova 65:58 (finala), 3. Cuadripol Braşov;

U15: CSŞ Alexandria – ACS Magic 64:52, 3. CSŞ Bega Timişoara;

U14: ACS Champions Buc. – Cuadripol Braşov 64:52, 3. LPS Arad (4. CSŞ Bega Timişoara);

U13: LPS Arad – LAPI Dej 69:21, 3. Olimpia Bucureşti;

*

Fotbal

Juniori A: Viitorul Constanţa – Dinamo 1-0, locul 3: U Cluj;

Juniori B: Viitorul Constanţa – LPS Iaşi 3-1; locul 3: Dinamo (locul 4: LPS Banatul Timişoara);

Juniori C: Viitorul Constanţa – Steaua ?-? (finala, de la ora 20); locul 3 (neoficial; pe baza rezultatelor din turneele semifinale): Dinamo, CS Atletico Arad;

Juniori D: Sportul Studenţesc – Casa Bogdan Craiova 6-4;

Juniori E: Junior Galaţi – CSM Focşani 4-2, locul 3: Viitorul Constanţa şi Star´s Brăila;

*

Handbal

(masculin)

Juniori I: Extrem Baia Mare – CSŞ Călăraşi 29-25; locul 3: CSŞ Sighişoara;

Juniori II: AH Minaur – U Cluj 29-21, locul 3: CSŞ2 Bucureşti;

Juniori III: CSM 2010 Bacău – AH Minaur 36-22, locul 3: HC Argeş Piteşti;

Juniori IV: CSŞ U Cluj – Potaissa Turda 26-24, locul 3: Progresul Băileşti;

Juniori V (mini): AH Minaur – Extrem Baia Mare 11-6, locul 3: Potaissa Turda;

(feminin)

Junioare I: ACS Şcoala 181 SSP Bucureşti – CSŞ Bistriţa 47-29, locul 3: LPS Iaşi,

Junioare II: Gr. Şc. Energetic Vîlcea – ACS Şc. 181 23-15, locul 3: Marta Baia Mare (locul 4: CS Unirea Sânnicolau Mare);

Junioare III: LPS Slatina – Marta Baia Mare 19-18, locul 3: CSŞ Caracal;

Junioare IV: Olimpia Târgu Mureş – CSŞ 6 Bucureşti 16-15, locul 3: CSM Ploieşti;

Junioare V (mini): ? (se încheie astăzi);

*

POLO PE APĂ

Timişoara s-a scufundat şi nu mai există în această disciplină, în ciuda unei remarcabile tradiţii, inclusiv la nivel juvenil;

*

Rugby

U19: 1. CSŞ Gura Humorului, 2. Steaua, 3. Siromex Baia Mare;

U18: 1. Steaua, 2. CTMRTF Bucureşti, 3. CSŞ Bârlad;

U17: Steaua, 2. CFR Constanţa, 3. ACS Flamingo Bucureşti;

U16: 1. Tomiţanii, 2. CSŞ Bârlad, 3. CSO Pantelimon;

U14: CSM Bucureşti, 2. CSO Pantelimon, 3. CSŞ Bârlad;

U12: 1. CSO Pantelimon, 2. Steaua, 3. Mihail Kogălniceanu;

U10: 1. Griviţa, 2. Steaua, 3. CSO Pantelimon;

*

Volei

(masculin)

CSŞ Bega Timișoara, viceacampioană națională în Divizia Cadeti, pe 21 aprilie 2013

 

Divizia Juniori: 1. Tomis Constanţa, 2. Buzău, 3. CTF Mihai I;

Divizia Cadeţi: 1. Tomis, 2. CSŞ Bega Timişoara, 3. LAPI Dej;

Divizia Speranţe: 1. Tomis, 2. LPS Bihorul, 3. CSŞ Nicu Gane Fălticeni;

Divizia Minivolei: 1. LAPI Dej, 2. CTF Mihai I, 3. CSŞ Blaj;

(feminin)

Divizia Juniori: 1. CSM Bucureşti, 2. CSU Medicina CNUE Târgu Mureş, 3. Dinamo Romprest;

Divizia Cadeţi: 1. Medicina, 2. Dinamo, 3. ADEP Satu Mare;

Divizia Speranţe: 1. ADEP Satu Mare, 2. GSI Mircea Eliade Buc., 3. CTF Mihai I;

Divizia Minivolei: 1. ProVolei Botoşani, 2. Dinamo, 3. Constructorul Familia Bucureşti.

Cluburile timişorene şi timişene nu s-au calificat în suficient de multe turnee finale, cu situaţii negative în special în fotbal şi în handbal, onoarea semicercului local fiind salvată de cîte o formaţie de fete respectiv băieţi a Unirii Sânnicolau Mare, dar pe undeva şi în rugby, locul 5 la categoria U17 salvînd aparenţele pe fondul recentei reconstrucţii a unei baze piramidale ca şi inexistentă pînă nu demult la clubul etalon RCM U Timişoara.

Baschetul a fost cel mai la înălţime, şi la propriu şi la figurat, în vreme ce în voleiul băieţilor profesorul Dan Mihai Jitaru a adus un titlu de vicecampion naţional pe Bega cu cadeţii săi de la CSŞ, la 2 ani după triumful la „Speranţe”, iar în cel al fetelor CSŞ Lugoj a bifat două turnee finale fără a penetra însă în „careul de aşi”, cu CSŞ Bega depăşită de situaţie la „cele mari”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: