CFR Timișoara iese în forță din triaj: debut la scor în Superliga. 9-0 (5-0) cu Independența Baia Mare

La același nivel al diviziei de elită dar sub o altă titulatură, și anume Superliga, SC CFR 1933 Timișoara s-a lansat astăzi în noua ediție cu 8 grupări la start a primului eșalon feminin românesc cu un categoric succes, 9-0 (5-0) cu CS Independența Baia Mare.

Pe un gazon îmbietor al arenei din spatele Gării de Nord dar în fața a prea puțini spectatori, fotbalistele de la CFR Timișoara, echipate în alb cu câteva inserții vișinii, au marcat deja 5 goluri într-o primă repriză în care s-au desfășurat ca un tăvălug spre tabela de marcaj nefuncțională dinspre liniile ferate.

Cu câteva noutăți față de precedenta campanie, încheiată pe locul 3 în Liga 1, printre care Mirela Abălașei pe un post cu probleme în ultima vreme în garnitura feroviară, cel de portar, sau a talentatei Loredana Sas, revenită și urmînd a se împărți între balonul rotund și semicercul handbalistic, ceferistele au reușit un galop de sănătate înaintea deplasării la campioana Olimpia Universitatea Tehnică Cluj, de sâmbătă 14 septembrie, de la ora 11.

După două ocazii clare ale Mihaelei Molnar și Larisei Sîrbovan, CFR a scuturat și plasa albastrelor, aceeași Larisa Sîrbovan marcând de două ori în prima parte, când a deschis scorul Voica, în minutul 17. Au mai punctat Sîrbovan, în minutele 20 și 29, Sas (35) și Lihtei, în minutul 38.

În partea a doua, când au mai intrat în joc și Bistrian, Obrad, Novotni Lauruc și Szasz, timișorencele s-au desprins prin reușitele lui Ababei, în minutele 52 și 67, respectiv Lauruc, pe final (83, 90).

Așadar șase marcatoare pentru CFR Timișoara și un scor ce ne scutește de alte comentarii…

*

CFR Timișoara: Mirela Abălașei – Melisa Sodinca, Mihaela Molnar – cpt., Mihaela Durlă, Denisa Heisu, Ozana Ababei, Floarea Lihtei, Ioana Stroia, Manuela Voica, Larisa Sîrbovan, Loredana Sas.

Pe bancă: Claudia Bistrian, Elena Obrad, Florina Abrudan, Andreea Lauruc, Ramona Novotni, Sorina Munteanu, Brigitte Sas.

CS Independența Baia Mare: Măndița Andrei, Ckrisztina Szoke, Maria Mihali, Florica Codrea, Diana Pop, Irina Codrea, Renata Szenko, Alexandra Sușca, Alexandra Marian, Ana Maria Dordai, Casandra Biriș.

Pe bancă (au intrat în joc): Adelina Fedor, Amalia Ohman, Rebeca Vasilaischi, Andreea Pop.

Antrenor: Florin Babaș.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = doi

 


Alte articole legate de acest subiect: