„Chiar a fost un meci de infarct!” Gazdele şi oaspeţii îşi împart victoriile în etapa a IX-a a Diviziei D Timiş: rezultate, marcatori

Cea de-a doua rundă a acestei săptămâni în liga a IV-a judeţeană Timiş a adus cu sine încheierea primei jumătăţi a turului, în etapa a IX-a mergându-se strict la victorie, 5 ale localnicilor, 5 ale vizitatorilor, printre care şi vicecampionii de la CSM Lugoj, la conducere la Comloşu Mare cu 0-2 la mijlocul primei reprize dar şi conduşi în minutul 87, după care au smuls punctele în prelungiri. Majoritatea succeselor în deplasare, 3 din 5, au fost însă doar la limită, pe când triumfurile pe teren propriu au fost de la două goluri în sus, chiar şi cu 4-5 goluri avans, două cu 3 diferenţă, într-o rundă în care golul a fost stăpân, 27 ale localnicilor, 19 ale oaspeţilor.

Dar iată mai jos turul de orizont, separat, pe coloana tradiţională a datelor tehnice din secţiunea Fotbal, fiind accesibile clasamentul la zi şi programul viitor, al etapei a X-a, la mijlocul turului. 

CS Comloşu Mare – CSM Lugoj 3-5 (2-2): Daniel Cioată hat-trick în minutele 41, 45+2 şi 87, respectiv Beniamin Dobra (min. 8), Raul Repede (min. 23), Valentin Grigore (min. 89), Laurențiu Breşneni (min. 90+2) şi Andrei Rus (min. 90+7).

De la gazde au fost eliminaţi pentru cumul de cartonaşe galbene Matei (min. 82) şi Florin Brădău (min. 90+7) – şi oare pentru a câta oară acesta din urmă!?, unul şi acelaşi care în urmă cu câteva etape a primit o suspendare de 9 etape, Comisia de Apel a AJFT reducându-i-o la numai trei etape. N-o va reduce de tot?

CS Comloşu Mare: Brădău – Matei, Oneţ, Dumitru, Marcu – Diac – cpt., Bota, Coman, Pau – Cioată, Lobonea.

Antrenor: Marco Bota.

Rezerve la start: Jurcă, Costea, Paşcu, Marius Stanciu.

CSM Lugoj: Birăescu – Andrei Rus, Radak – cpt., Vlădia – Popescu, Mărmăneanu, Repede, Herci, Răzvan Rus – Piţigoi, Dobra.

Antrenor: Arpad Laczko.

Rezerve la start: Răducanu, Roşie, Avădanei, Breşneni, Maier, Talpă, Grigore, Mihoc, Petresc.

Delegatul echipei organizatoare, Florin Bulat, a spus că „a venit un angajat al Penitenciarului mascat în arbitru şi a condus Lugojul spre victorie.”

Un spectator a zis că „nu mi-a plăcut de portarul Brădău, nu are ce căuta la Comloş! S-a certat cu noi şi l-a ameninţat pe arbitru, parcă el arbitra. A fost circ fără bani! Precis ne va suspenda terenul după cele întâmplate.”

Un jucător de la oaspeţi: „Am avut un arbitru foarte curajos, a dat vreo 15 galbene şi două roşii. Nu ştiu ce se întâmpla dacă ar fi fost un alt arbitru tânăr. Am jucat bine şi mă bucur că am reuşit să întoarcem rezultatul, după ce noi am condus iniţial. Apoi ei au întors rezultatul dar noi am câştigat la final, chiar a fost un meci de infarct!”

CS Sânandrei-Carani – CS Flacăra Parţa 3-0 (1-0).

În secunda 32, Deian Pecarov a deschis scorul, având 8 goluri la activ, completat de Dragoş Croitoru cu „dubla” din minutele 75 şi 85.

Iar cu acest succes, trupa lui Narcis Petre se ţine scai de liderul din Lugoj, la egalitate de puncte. 

Petre alegând următorii jucători: Culda – Daniel Buzdugan, Artimon, Toma, Hodiş, Centea, Birău, Radu, Silaghi, Pecarov, Croitoru.

Au mai jucat: Vidican, Stancu, Szalkai, Rus şi Sofran. Pe bancă, Sebastian Ureche.

CS Timişul Şag – AS FC Unirea Jimbolia 7-2 (3-2): Marco Muscă două goluri, Octavian Drăghici – ajuns la „cota” 15, Bogdan Moroşan, Petre Ivanovici, Alexandru Munteanu şi Ovidiu Semeniuc, respectiv Marcus Antemie şi Fabian Bursuc

Gloria Moşniţa Nouă – CSC Liebling 0-4 (0-0).

La reluarea jocului, băieţii lui Zoli Nincsovics s-au dezlănţuit şi au înscris patru goluri fără replică, stabilind scorul record al etapei în rândul oaspeţilor.

Au marcat: Casian Chiorean, Eugen Pistriţu, Ovidiu Agapie şi Ovidiu Dan.

CSC Voinţa Maşloc – CS Progresul Gătaia 0-1 (0-0).

Unicul gol a fost marcat în minutul 68 de Alexandar Radovan.

Maşloc: Sîrbu – Grunţă, Balint, Avrămescu, Barburescu – Băban, Saizu, Niţă, Popa – Duţu – cpt., Anagor.

Rezerve la start: Amarinei, Antim, Flore, Lupulescu, Motreanu.

Gătaia: Toth – Ichim, Gâtin, Solomon, Apro – Gabriel Cruceru – cpt., Vlădulescu, Dan, Luca – Mâţu, Radovan.

Antrenori, Flavius Ion şi secundul Manu Roşu.

Rezerve la start: Fişteag – Dorobanţu, Parvany, Puşcaş, Bolea, Firan şi Pârvulescu.

CS Cocoşul Orţişoara – CSC Belinţ 0-1 (0-1).

Elevii antrenorului-jucător Eugen Miculescu „leagă” în premieră victorii în acest campionat, după promovare, golul victoriei fiind marcat în minutul 32 de Viorel Socaci, care a transformat o lovitură de la 11 metri.

CSU Universitatea de Vest – AS Avântul Topolovăţu Mare 2-0 (1-0).

Andrei Ţugui a deschis scorul în minutul 12, apoi Pavel Popovici a dublat avantajul la 10 minute de la reluarea partidei.

CSO Deta – AS Gelu 5-1 (2-0): Florin Nanu două goluri, Patrick Peter două goluri şi Raul Rosuş, respectiv Adrian Roman.

CS Unirea Sânnicolau Mare – Pobeda Star Bîşnov 5-2 (1-1).

Marcatori: Flavius Tulcan 4 goluri – ajuns la „cota” 12 în 9 etape, şi Tomas Cozma, respectiv Rocky Tranculov şi Vasile Vincu.

CSC Millenium Giarmata – CS Progresul Ciacova 2-3 (0-2): Caius Marta (min. 55, din lovitură de la 11 metri) şi Sebastian Stoica (min. 62), respectiv portarul Ulmet – cu un autogol (min. 8), Gabriel Gînju (min. 37) şi Adrian Boghian (min. 73).

Au început „represaliile” împotriva celor de la Ciacova, cu antrenorul oaspeţilor ţintă de prim-plan, de la vizitatori fiind eliminaţi Ionuţ Gîltofeţ (min. 51)., Marius Stănilă (min. 84) şi Cosmin Suşman (min. 85).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 3 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: