Chişoda virusează cu 10-0 Informatica, în deplasare

FC Chişoda a ridicat marţi seară de o maniera debordantă cortina celei de-a 28-a etape în Divizia D Timiş, dispunând cu 10-0  în deplasare, pe terenul „Textila”, de codaşa Informatica Timişoara. Buta, în minutul 13, iar apoi Filimon, în 28´, Lupulescu – 29´, Dobre – 47´ şi 62´, Bulaichi – 63´, Lefter – 64´, Abu Lebda – 74´, şi din nou Lefter – 79´ şi Dobre, în minutul 81, au reamintit de jocul de debut al chişodenilor la promovarea în eşalonul patru, în august 2008, când dispuneau cu 11-1 pe teren propriu de Unirea Cerneteaz.

Florin Dobre, cu trei goluri, şi Andrei Lefter, cu două, au marcat într-o repriză secundă în care favorita a zburdat pe teren, după ce la pauză conducea cu 3-0.

„Absolut remarcabilă atitudinea antrenorului Cristi Safta, care îşi certa elevii chiar şi în ultimele minute de joc, la această diferenţă de scor. Ţine mult la disciplina de joc, ceea ce este o treabă excelentă, în perspectiva meciului care contează cu adevărat din această săptămână, cel cu Juventus Pişchia, de sâmbătă, la Chişoda”, a subliniat Adrian Rus, conducător delegat al ocupantei locului trei, anticipând derbyul rundei viitoare.

FC Chişoda a stabilit scorul campionatului în alcătuirea Holca – Ilcău (60, Bulaichi), Moga, Gavriluţă, Lupulescu – Gherman (20, Oprescu), Golea (55, Lefter) Filimon, Abu Lebda – Bucure, Buta (46, Dobre).

Mâine urmează celelalte şapte jocuri ale rundei intermediare, printre care FC Marcel Baban Jimbolia – Flacăra Făget şi Juventus Pişchia – Pobeda Dudeştii Vechi.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 7 = doi

 


Alte articole legate de acest subiect: