Coca a copt primul succes extern pentru Mama Mia pe CFR

Eugen Coca a adus cu golul marcat în minutul 43 al jocului Millenium Giarmata – Nuova Mama Mia Becichierecu Mic, încheiat 0-1, primul succes în deplasare din acest sezon în contul echipei pregătite de Valeriu Sorescu, în partida cădere de cortină peste penultima etapă a seriei a V-a în liga a treia.

Clubul oaspete a urcat astfel în clasament pe locul 13, cu 20 de puncte şi golaveraj 22-41, peste Termo Drobeta Turnu Severin, retrasă din campionat din motive financiare înaintea începerii returului şi care în consecinţă a pierdut cu 3-0 prin neprezentare toate partidele programate în 2011. Cum însă Bihorul Beiuş, clasată pe locul 12, cu 23 de puncte, va câştiga la masa verde, tocmai din acest motiv, jocul din ultima etapă, Mama Mia nu va mai urca o poziţie în ierarhie fie şi în cazul unui succes pe teren propriu, în runda finală din weekendul viitor, cu FC Timişoara II.

Luceafărul Oradea, virtual promovată de etape bune în eşalonul doi, o dovadă în plus a noncompetitivităţii unui nivel valoric aproape fără rost şi insipid, nu va evolua în ultima rundă, înaintea căreia ACS Recaş, cea mai bine clasată grupare timişeană în seria a V-a a ligii a treia, este deja sigură de ocuparea locului secund în ierarhie, fie şi înaintea deplasării la FC Hunedoara.

Dintre grupările timişene, echipa satelit a clubului alb-violet se clasează pe locul 6, cu 41 de puncte, după revanşa în faţa lui Naţional Sebiş, care o învingea cu 2-0 la finele turului, în vreme ce Unirea Sânnicolau Mare, clasată a opta, cu 32 puncte, va încerca să spele la Simeria ruşinea eşecului cu 0-5 din meciul tur.

În fine, Millenium Giarmata, pe locul 10, cu 31 de puncte, va pune punct stagiunii la Caransebeş, în faţa Autocataniei, după ce alb-albaştrii din vecinătatea Timişoarei au fost nevoiţi să-şi dispute ultimele partide de campionat programate pe teren propriu pe arena CFR, din spatele Gării Mari, stadionul „Dinu Moraru” urmând a fi reamenajat pe parcursul verii în condiţii de omologare pentru nivelul eşalonului trei.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: