Cocoșul în formă, în rest remize. FOTO: AS Seceani – Timișul Șag 1-1

După-amiază de sâmbătă cu un succes la scor al gazdelor dar și două remize 1-1 în runda a XI-a din Divizia D Timiș, care continuă mâine.

A patra victorie succesivă pentru elevii lui Chimiuc, în succesiunea 6-1, 3-1, 3-0, 6-0. Cea mai clară, astăzi de la ora 15: Cocoşul Orţişoara – AS Peciu Nou 6-0 (4-0).

Au marcat Alexandar Radovan, în minutele 19, 44 și 75, Joseph Anagor (min. 35 și 55) şi Gabriel Gânju, care a deschis scorul în minutul 16, vizitatorii încă fără punct adjudecat suferind a doua cea mai drastică înfrângere.

Antrenorul Ghiţă Chimiuc a folosit următorii fotbalişti: Stoianov – Secotă, Dănilă, Solomon, Buliga, Râmneanţu, Viţan, Opriş, Gânju, Anagor şi Radovan.

Au mai intrat: Arghileanu, Sobolu, Janai şi Poali.

În restul după-amiezii în Divizia D Timiș, două remize, prin care s-a atins deja maximul rezultatelor de egalitate în aceeași etapă din noul campionat, de 3, față de cel mult două în rundele a treia respectiv a opta.

Prim draw pentru Avântul Periam, 1-1 cu CS Unirea Sânnicolau Mare, la pauză 1-1, după ce au marcat în prima parte Flavius Tulcan în minutul 15 respectiv Andrei Manoliu, pentru oaspeți, în minutul 30. Unirea, la al doilea 1-1 consecutiv în deplasare.

*

AS Seceani – Timişul Şag 1-1 (1-0). Ambele goluri au fost marcate de… același jucător, Sorin Iordache, primul în minutul 3, în urma unui corner al lui Crişan, cu un şut sec din 6 metri sub transversală, 1-0, iar cel de-al doilea tot din corner, la centrarea lui Bota în minutul 53, scuturând imparabil plasa propriei porți și restabilind egalitatea.

Oaspeţii au mai nimerit transversala în minutul 20 prin Goia şi au ratat până la final situaţii clare de gol, portarul Nistor fiind îngerul păzitor al porţii gazdelor.

Și astfel, învinse runda trecută, ambele protagoniste au fost nevoite să se mulțumească cu un punct, nou-promovata înregistrând primul draw în ”D” iar Timișul fiind la al doilea 1-1 în deplasare după 4 etape.

AS Seceani: 12. Marius Nistor – 15. Cornel Banciu, 16. Ioan Maranescu, 6. Sorin Iordache, 8. Sorin Pop, 5. Denis Hotca, 4. Andrei Moscalu (min. 76, 19. Albert Stângă), 7. Laurenţiu Berar (min. 88, 91. Paul Trică), 10. Cătălin Crişan, 9. Nicu Făgeţan, 11. Bogdan Cortuşan (min. 70, 13. George Gruia).

Antrenor: Ioan Damşa.

Pe bancă: 2. Sandu Măzăreanu. Au lipsit Adrian Roman şi Mihai Vida.

Timişul Şag: 12. Cristian Toma – 19. Cosmin Goia, 8. Lucian Robotă, 14. Flavius Gîrba, 3. Cristian Seculin, 9. Claudiu Sturza, 18. Marco Giurasevici, 5. Nicolae Bota, 10. Alexandru Postolache, 7. Flavius Mărgineanţu (min. 76, 17. Alin Buruiană), 11. Raul Iţu.

Antrenor: Dejan Ianoşev.

Pe bancă: 97. Mircea Ardelean, 2. Cosmin Ivănescu, 15. Ion Sinitean, 6. Bogdan Moroşanu, 4. Gheorghe Costescu.

Arbitri: Eugen Gheorgheoiu – Nicolae Chiţoiu şi Laurenţiu Marian. Observatori Daniel Ionescu şi Traian Dejeu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: