„Ne luptăm, ne luptăm, dar să fie pe teren. Am ajuns acum să ne duelăm şi să ne judecăm în Comisii”, ne-a spus cu mîhnire antrenorul-jucător al celor de la Cocoşul Orţişoara, Marius Nichitean, la puţin timp după ce ex-liderul Seriei I în Campionatul Judeţean Timiş, detronat ieri prin omologarea cu 3-0 a jocului Unirea Sânnicolau Mare – AS Carani, a depus o contestaţie la AJF Timiş pe seama utilizării de către Mureşul Igriş în meciul disputat duminică a unui jucător, Lucian Rugan, aflat în stare de suspendare încă de la finele turului de campionat.
Adiţional la contestaţia semnată de Gheorghe Aleodor Sobolu, preşedinte al Cocoşului şi primar al localităţii Orţişoara, gruparea de liga a V-a a înmînat celor de la AJF Timiş 7 fotografii efectuate cu ocazia partidei de duminică de la Igriş, între Mureşul şi „galbenii” învinşi cu 3-2 din postură de lideri, şi care relevă prezenţa în teren pentru gazdele alb-albastre a şesarului Rugan, jucător de bandă dreaptă de loc din Sânnicolau Mare şi care era suspendat pe o perioadă de 16 etape în urma disputei din tur, de la Cenad.
Cocoşul Orţişoara speră ca fotografiile efectuate de reporterul www.evenimente-banatene.ro să fie luate în seamă ca probe de Comisia de Disciplină a AJF Timiş, în condiţiile în care, pentru a nu se depista utilizarea unui jucător în stare de suspendare, Rugan a fost înlocuit la scorul de 2-1, dispărînd… fără urmă de la teren, înaintea încheierii partidei cîştigate duminică de gazde cu 3-2.
Cocoşul nu a depus o contestaţie în acest sens la încheierea unui joc în care a condus, a egalat mai apoi la doi, dar a cedat cu 3-2 în minutul 90 al disputei din etapa a 22-a. „Numărul 6, Lucian Rugan, a început ca titular dar a fost înlocuit la 2-1 şi apoi de negăsit. Era suspendat pentru 16 etape încă din ultima etapă a turului şi coincidenţa a făcut ca observator de joc să fie tot domnul Cîrstea, care s-a aflat şi la respectiva partidă Mureşul Cenad – Mureşul Igriş, şi l-a recunoscut”, ne-au explicat cei de la Cocoşul Orţişoara, care sunt de părere că ambele rezultate din runda a 22-a şi cu implicaţii la şefia Seriei I sunt neconforme cu starea de fapt.
Astfel, Cocoşul a pierdut cu 3-2 în faţa unei gazde care a titularizat un jucător în stare de suspendare, întrebarea survenită în aceste circumstanţe fiind dacă Rugan n-a evoluat pentru Mureşul şi în alte dispute din retur, iar Unirea Sânnicolau Mare a cîştigat la masa verde şi a „sărit” prima în clasament după ce remiza acasă cu AS Carani, 1-1, adjudecîndu-şi marţi toate punctele într-un alt caz ţinînd de utilizarea unui anumit jucător.
Cei de la Cocoşul Orţişoara se declară contrariaţi de faptul că remiza de la Sânnicolau Mare, consemnată la finele celor 90 de minute de joc, n-a „stat în picioare” la Comisia de Disciplină a AJF, pe seama faptului că un fotbalist al Caraniului şters de pe raportul de joc, şi în locul căruia a fost titularizat un alt component, a fost totuşi utilizat ulterior. Mai exact, Cocoşul Orţişoara suspectează faptul că s-a folosit un subterfugiu străveziu, oferindu-i-se astfel Unirii ocazia depunerii unei contestaţii prin care să transforme remiza din teren într-o victorie la masa verde: „Este ceva mai mult decît cusut cu aţă albă. Raportul a fost completat cu numele jucătorului, dar care a fost tăiat. Jucătorul este legitimat la AS Carani de 5 ani, totul în regulă, n-avea de ce să fie şters iar apoi, şters fiind, să fie totuşi folosit. Este vorba despre un raport de joc…”
Sursa foto: www.evenimente-banatene.ro (clic pe fotografii pentru mărirea clişeului)
- Mureşul Igriş cu „galbenii” de la Cocoşul Orţişoara, duminică, înaintea jocului din Seria I a Ligii a V-a, încheiat cu 3-2
- Unul dintre clişeele prin care Cocoşul vrea să dovedească faptul că alb-albaştrii au avut în teren un jucător în stare de suspendare, şi anume şesarul Rugan, al doilea din stînga
- Secvenţă din Mureşul – Cocoşul, cu şesarul Rugan, primul din stînga
- Rugan executînd o lovitură liberă pentru Mureşul Igriş în jocul din 6 mai cu Cocoşul Orţişoara, cîştigat cu 3-2
- Cocoşul Orţişoara a depus contestaţie miercuri la AJF Timiş, la o zi după ce Comisia de Disciplină a omologat cu 3-0 jocul Unirea – AS Carani, 1-1, disputat tot duminică în vîrful Seriei I
- Fază din Mureşul – Cocoşul 3-2 (0-1), cu Rugan urmărindu-şi oponentul
ideal ar fi sa se puna SI cartile pe masa….!
Nu era suspendat. A facut recurs si i s-a redus pedeapsa de 16 etape.
Nu era suspendat??? A facut recurs si i s-a redus pedeapsa de 16 etape.?????????????????? de ce nu figureaza jucatorul Rugan Lucian pe foaia de joc????????? Pentru ca a jucat pe fals, si-a fugit la 2-1 acasa la Sannicolau….
Aaaa,am uita sa va zic ceva,am citit intr-un ziar, ca cei de la Sannicolau o sa-l faca cetatean de onoare pe un arbitru…ghiciti cine este…..??? a fluierat pe Sannicolau-Ortiosara 4-1 si Igris-Ortisoara 3-2 singurele infrangeri!!!!
Aaaa,am uitat si azi i-a fluierat acelasi arbitru pe Sannicolau-Carpinis scor mult-la putin….
sa speram ca „tinerii” de la AJF sa faca dreptate daca acel jucator a fost suspendat 16 etape si a jucat pe fals!
Se grabea la servici. :))
Lasati-ma cu Ortisoara voastra cu tot .. Toata lumea stie cum castigati meciurile.
cum le castiga??? ca si Sannicolau,taie jucatori adversi de pe raportul de joc…????
spor la munca!!! lasa-i pe alti sa joace fotbal, tu esti muncitor…. adica ortac!!!!!hahahaha
tu muncitorule, care te grabesti la lucru, faci 3 duble???
Avand in vedere ca cei de la „Cocosu” au probe foto si cum raportu exista si se poate dovedi ca jucatorul nu a fost folosit regulamentar, logic ar fi sa castige la masa verde cu 3-0. Dar atentie Ajf, sunt foarte multe echipe ce folosesc jucatori neregulamentar ( pe fals sau io stiu cum) chiar si la div D nu vreau sa zic cine si cum dar ar trebuie cluburile respective depunctate si invatate minte sa nu mai faca chesti de genu. Mai nou vad ca daca nu se pot castiga meciurile pe teren domni conducatori cu arbitri si observatori au ei grija sa se intample ceva cu raportu de joc. Apropo de domnu Tarcea la un meci Txtila – Gataia 1 -0 la pauza a a vut grija sa se termine 1-2 si sa joace textila in 9 si sa le dea si un penalti care nu a fost ca sa castige 2-1 ( atunci Gataia a promovat ) asta a fost unul din ele ……in wekend imi ocup timpu mergand la meciuri incepand de la promotie pana la liga 3, ma-m saturat sa vad arbitri facuti peste noapte si care nu fac 10 duble toti 3 la un loc, observatori care is politai si consilieri care nu prea au avut legatura cu fotbalu si acei batranei de la ajf care sunt trimisi observatori si ei nu mai deosebesc culorile ( lea trecut timpu ). Vorba unui conducator, trebuie pusa o minge la ajf la aintrare si cine nu face 20 de duble nu are ce cauta.
Apropo AJF, cand o echipa nu isi plateste datoriile adica ( cartoansele, vize anuale, amenzi) faceti scandal, faceti pe voi ca nu i mai programati si chesti de genu, atunci de ce permiteti ca sa fie utilizati jucatori pe fals si io mai stiu cu ce probleme daca interesu e ca echipele sa plateasca vizele anuale si celalalte taxe, tocmai deaia trebuie ca echipele ce folosesc jucatori neregulamentar sa piarda la masa verde.
Cu tot repectul pentru cei care se implica in fotbalul de jos as vrea sa fac o remarca:
Consider o gafa uriasa ca cei de la Ortisoara nu au contestat la finalul jocului substituirea unui jucator si o puteau face in prezenta observatorului,cerandu-i acestuia ca jucatorul suspectat ca fiind substituit sa nu paraseasca terenul de joc si sa se prezinte la finalul jocului in cabina arbitrilor pentru a se consemna pe raportul de joc.
Mi se pare hilar sa vi cu „probe” la AJF cand ROAF spune clar cand si cum se poate face o contestatie.
Singurul lucru regulamentar pe care il poate face AJF este sa dicteze sanctiuni jucatorului in cauza in urma fotografiilor.
Sorin, ai mare dreptate. Trebuia sa faca contestatie atunci pe moment.
SORIN? TARCEA SORIN?:)) SA NU UITI CUVINTELE MELE DE PE TEREN DE LA IGRIS!!!
ce conteaza cand faci contestatia daca fapta exista
Faci contestatie in urma unei analize….si de cele mai multe ori gunoiul iese la suprafata mai greu!
Dovezile sunt valide!
Ortisoara, nu lasati garda jos! Perseverati!….exista viata si dupa pile, relatii si culori ! 😉
Se pare ca atii uitat rezultatul de la Unirea Sannicolaul Mare – Cocosul Ortisoara atuncia au fost niste gainii sau chiar poate puii.
cocodel in primul rand du-te in clasele primare si invata sa scrii, dupa care lasa comentarii!mi-ar fi rusine cu asa ortografie!poate ai uitat rezultatul din tur!