Conducător divizionar D: „Ne-am întors cu 40 de ani în urmă”. Jocuri amicale: rezultate, marcatori, echipe. Golgeterii ligii a IV-a Timiş

Abia a început returul Diviziei D Timiş dar iată că primele ecouri răzbat deja, preşedintele Unirii Sânnicolau Mare reacţionând după întâlnirea pierdută la Gottlob cu 2-0 în faţa lui CSU UVT. Altfel, dacă întrecerea ligii a IV-a judeţene a reînceput, s-au mai jucat totuşi şi o sumedenie de meciuri de verificare precompetiţionale, enumerate mai jos, laolaltă cu ierarhia marcatorilor în „D”.

Marius Sitaru a semnalat că „prin aceste rânduri nu dorim să anulăm meritele CSU UVT pentru victoria echipei din prima etapă a returului. Din nou, jucătorii Ionuţ Vucea şi Emanuel Pătraşcu au făcut un joc perfect. Fotbalul este organizat pentru publicul spectator din comunităţile locale şi pentru jucători, nu pentru persoanele delegate de AJF. Din păcate, cu părere de rău, ne-am întors cu 40 de ani în urmă, reprezentanţii AJF Timiş îngrădesc dreptul la o singură copie a documentelor organizării competiţiilor sportive. Oare au ceva de ascuns? Şi ca o comparaţie, la brigada din etapa încheiată, ne dorim să ne arbitreze şi pe noi colegul nostru Daniel Viaşu. Jocul nostru a început cu o eroare majoră de arbitraj, golul echipei gazdă fiind marcat dintr-o poziţie de un metru ofsaid.”  Sitaru s-a declarat a fi foarte nemulţumit de comportamentul delegatului trimis de AJF Timiş şi de arbitraj după meciul Univesrsitatea de Vest din Timişoara – Unirea Sânnicolau Mare 2-0 (2-0), golurile fiind marcate în minutul 5 de Emanuel Pătraşcu şi de Ionuţ Vucea în minutul 41.

În amicale, vineri de la ora 17 s-a jucat AS Recaş – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-1 (0-0), sub forma a trei reprize a câte 30 de minute, oaspeţii folosind două garnituri diferite.

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 54, dintr-o acţiune personală, de Andrei Făgărăşanu. Iar echipa din liga a treia a lovit de două ori transversala.

Recaş: Mona – Sălăjan, Peptănuş, Diac, Mărgărita, Chişiţă, Jude, Corjescu, Banu, Aldea, Ciobanu.

Antrenor: Sorin Micşa.

Au mai jucat: Rotariu, Dan.

Pe bancă: Botnar, Bosioc, Teleaba, Bucinschi, Ranisav, Magheţi.

Ghiroda şi Giarmata Vii: Mosoarcă (minutul 30, Ciocan) – Bîrlovean (30, Precup), Stupu, Hecsko – Vasluian, Făgărăşanu, Schinteie, Mancaş, Velcan – Bădăă, Mura.

În repriza a treia aui intrat: Ciocan (Golban) – Poran, Bîrlovean, Coroiu, Ilie, Precup, Micşa, Sporin, Datcu, Ehling, Garştea.

Antrenor: Sorin Bălu.

Au arbitrat: Ioan Copaci – Adrian Maga şi Ţepeş.

Sorin Micşa (antrenor Recaş): „Am întâlnit o echipă dintr-un eşalon superior, meci din care pot să spun că am ieşit foarte bine. Îmi felicit băieţii pentru efortul pe care l-au făcut azi şi sunt bucuros că am terminat jocul fără accidentări. Pentru noi este un rezultat bun, care ne dă speranţe pentru partea a doua a campionatului ligii a cincea.”

Sorin Bălu: „A fost ultimul joc amical, pot spune că a fost un joc în care am văzut multe momente bune, şi câteva mai puţin bune, dar ce este important de aici, că am reuşit să câştigăm şi să trecem dintr-un sistem de joc în altul. Pentru săptămâna viitoare trebuie să alegem cea mai bună variantă de echipa pentru jocul de la Reşiţa cu liderul la zi.”

Sâmbătă, CS Phoenix Buziaş – Progresul Ezeriş 2-0 (1-0). Jocul s-a disputat pe terenul din localitatea Topolovăţu Mare.

Elevii lui Cosmin Petruescu au înscris câte un gol pe repriză prin Mario Petruş (min. 33) şi Marius Musteţa (min. 72). Au fost menajaţi Cuzmanovici şi Mircea, iar Claudiu Matiş a fost la Cheile Grădiştei la un curs pentru arbitri. Este monitorizat pentru promovarea în liga a treia.

La acest joc au fost folosiţi următorii jucători: Lupu – Rus, Rosuş, Popescu, Nicolescu, Filip, Petruş, Olariu, Românu, Pureca, Pădurariu.

Repriza a doua: Marinca, Borca, Marius Musteţa, Horcea, Marian Musteţa, Butar, Ferţu, Ţugui, Avrămescu, Chistrugă.

Plavii Delia Sâmpetru Mare – CS Avântul Periam 0-13 (0-7): Alexandru Baranyi 4 goluri, Andrei Sîntean două goluri, Ovidiu Oancia două goluri, Ovidiu Praţa, Cosmin Mânecan, Andrei Viaşu, Dănuţ Bilia, Raul Gălăţan.

Antrenorul Răzvan Leucă a spus: „Suntem încrezători că vom reuși ceea ce ne-am propus pentru această primăvară. Avem un lot echilibrat numeric şi valoric, iar acest lucru o să ne ajute mai ales îm play-out, unde vor fi meciuri foarte grele, cu o încărcătură foarte mare. Despre acest joc, a fost la discreţia noastră, fiind un test util pentru noi.”

Dar iată şi lotul de jucători al învingătorilor: Rădulescu, Gakos, Bîlc – Stemate, Bilia, Mureşan, Cochinţu, Mager, Bot, Popescu, Sabo – Oancia, Mînecan, Mitre, Gaşpar, Gălăţan, Viaşu, Spulber, Kuhn, Sîntean – Praţa, Baranyi şi Ghiurghea.

Gloria Lunca Teuz Cermei – ACS Pobeda Star Bişnov 2-0.

Lotul de jucători al bulgarilor: Stoianov, Szofran – Berceanu, Miculescu, Solomon, Cosmin Bogdan, Ioan Boboiciov, Ioan Kalapiş, Lengyel Mikloş, David Bălace – Toma Budur, Sebastian Budur, Daniel Vasilcin, Claudiu Rad, Daniel Grigoriu, Alex Ienovan – Grigore Valentin şi Lucas Vincu.

AS Tricoul 1 Iunie Timişoara – AS Tormac 2-2 (1-1): Lucian Gheorghevici din lovitură de la 11 metri şi Valentin Hărpăilă pentru gazde.

ACS Galaxy Timişoara – Inter Foeni 1-3 (0-1). Pentru învingători au marcat Alexandru Petrișor două goluri şi Leonard Burcea.

AS Olimpia Bucovăț – CS Niţchidorf 3-5 (1-2). Pentru învingători au înscris Claudiu Apostol două goluri, Matei Ciocan, Claudiu Ciovincă şi Dragoș Daju.

Dacia Cărpiniş – AS Gelu 0-2 (0-1).

„Dublă” a lui Cristi Berbece în minutele 23 și 70.

Antrenorul Bogdan Lupu a folosit următorii jucători: Lascu – Chelbu, Olaru, Bezzeg, Păianu, Ușvat, Ologu, Costinaş, Berbece, Năciuca, Ivănescu.

Au mai jucat: Arsin, Roman şi Girnod.

Partizan Diniaş – Avântul Jamu Mare 4-1 (0-1). Pentru învingători au înscris: Denis Bud două goluri, Tiberiu Popoviciu şi Gabriel Bud.

ACS Viitorul Bencec – CS Sânandrei 5-3 (0-2).

Gazdele au reuşit să întoarcă rezultatul după pauză prin golurile marcate de Emanuel Ardelean – 3 şi Marius Ignat – două. Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Bencecu de Sus.

Viitorul Sacoşu Turcesc – AS Progresul Vucova 2-1 (2-0): Cosmin Rusu (min. 23) și Raul Prundeanu (min. 33), respectiv oaspeţii în minutul 76, din lovitură de la 11 metri.

CSC Ghiroda şi Ciarmata Vii U17 – AS FC Bazoș 3-3. Au marcat pentru oaspeţi Tutunaru Achimov şi Burlacu. Flavius Buţă a apelat la Barbu, Aniţ, Firuţ, Viţan, Vamvu, Militar, Tomoş, Pistriţu, Nicoloff, Achimov, Tutunaru. Au mai ntrat: Burlacu, Toroni.

AS Voinţa Şandra – AS Steaua Bulgăruş 4-5 (2-1). Pentru învingători au marcat: Ciprian Tomşa două goluri, Andrei Bărbuţ, Daniel Grigor şi Cristian Buzdugan.

AS Recaş – Politehnica Timişoara U17 3-1 (2-1). Pentru elevii lui Sorin Micşa au înscris Alexandru Magheţi, Alex Mărgărita şi Alex Banu.

În alte meciuri, Voinţa Iosifalău – Crvena Zvezda Stanciova 3-2, ACS Voinţa Valcani – CS Şoimii Pesac 2-8 (2-3), Unirea Tomnatic 2 – CS Unirea 2 Sânnicolau Mare 1-3 (1-2), AS Bobda – AS Olimpia Lenauheim 3-0, Timişul Jabăr – CSC Boldur 0-3, cu un hat-trick reuşit de Denis Golban.

*

Goleadorii după prima etapă a returului de campionat în Divizia D Timiş

28 goluri… Florin Nanu (CSO Deta)

22… Aziz Njifakue (CSM Lugoj)

19 goluri… Daniel Adrian Cioată (CSM Lugoj, ex-Jimbolia), Dan Silaghi (Sânandrei-Carani)

18 goluri… Bogdan Moroșan (Millenium Giarmata)  

17 goluri… Ionuț Vucea (Universitatea de Vest din Timișoara)

15 goluri… Deian Pecarov (Comloșu Mare)

12 goluri… Patrick Niță (Mașloc) ,Osman Gueye (Unirea Sânnicolau Mare).

11 goluri… Bogdan Andriucă (Moșnița Nouă),Răzvan Rus (CSM Lugoj ex – Peciu Nou), Dan Roman (Moșnița Nouă)

10 goluri… Răzvan Banu (Șag), Alexandru Nichiforel (Liebling), Ioan Făndel (Parța), Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare)

9 goluri… Petre Râmneanțu (Variaș), Andrei Cărăbaș (Universitatea de Vest din Timișoara),

8 goluri… Cosmin Saizu (Mașloc) ,Denis Bud (Peciu Nou),Adrian Sevici (Giarmata), Răzvan Onosă (Giarmata), Daniel Galea (Unirea Sânnicolau Mare)

7 goluri… Andrei Luca (Ciacova), Petre Rădulescu (Liebling), Lucian Oprea (Giarmata), , ,Cristi Tăbăcaru (Ciacova)

6 goluri… Florin Schipor (Gătaia), Alex Radovan (Gătaia), Răzvan Pițigoi (Peciu Nou), Dan Adrian (Orțișoara), Marco Giuricici (Peciu Nou), Adrian Gheorgheoiu (Jimbolia)

5 goluri… Alin Gîrz (Carani), Flavius Lazea (Topolovățu Mare), Zoran Radu (Sânandrei-Carani), Mihai Hurdea (Gătaia), Dacian Bârză (Comloșu Mare), Cosmin Mânecan (Comloșu Mare), Alex Maier (CSM Lugoj). Denis Ștefoni (Orțișoara), Robert Anton (Jimbolia) ,Dragoș Croitoru (Sânandrei-Carani) , Răzvan Trandu (Mașloc ex Comloșu Mare), Sergiu Iorgovan (Ciacova ex Parța)

4 goluri… Ciprian Palade (Șag), David Periat (Liebling), Florin Călin (Gătaia), Bogdan Centea (Carani), Vasile Dzițac (Topolovățu Mare), Crișan Cătălin (Mașloc), Cătălin Ștefănescu (Ciacova), Alex Rus (Șag), Adrian Vlădic și Cristian Scutaru (Peciu Nou), Marius Toma (Comloșu Mare), Răzvan Popovici (Cocoșul Orțișoara), Răzvan Gălan (Șag), Narcis Voroș (Peciu Nou), Mihai Olariu (Universitatea de Vest din Timișoara),), Valentin Ilaș (Peciu Nou). Andrei Hodiș (Carani), Ruben Matiș (Moșnița Nouă), Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare), Florin Natanticu (Gătaia),

3 goluri… Andrei Cernat (Parța), Dan Rațiu (Deta), Flavius Cristescu (Topolovățu Mare), Raul Pețiu  (Liebling), Florin Schipor (Gătaia), Alin Pîrjol (Mașloc), Marco Panta (Orțișoara), Ilyassou Kourago (Lugoj), Cristian Melinte (Moșnița Nouă), Lucian Stoica (Peciu Nou), Marius Semeniuc (Liebling)

175 de jucători sunt pe lista marcatorilor. Echipa cu cei mai mulți jucători (15) care au înscris, cea din Peciu Nou, urmată de Sânandrei-Carani (13) și CSM Lugoj (12).

 

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: