ACS Poli Timișoara, anunț și demers interpretabil: scoaterea la concurs a 9 posturi în cadrul Centrului de copii și juniori

Conform anunțului datat 16 mai, ACS Poli Timișoara organizează pe 7-8 iunie un concurs în vederea ocupării a diverse posturi în organigrama ”pepinierei”, de la unul de director tehnic, în genul celui deținut ultima dată de Alin Artimon, atunci pe același palier ierarhic cu Viorel Vișan, actual conducător al Centrului, sau de antrenor cu portarii, despre care noi am semnalat deseori în privința punerii pe liber a lui Petre Țurcaș, și pînă la cele ale diverselor categorii de vîrstă, care sunt însă ocupate și chiar în focurile unor faze superioare ale competițiilor juvenile, ceea ce face cu atît mai bizar demersul clubului divizionar B. Dar despre ce este vorba?

Pe scurt, despre scoaterea la concurs a majorității posturilor deținute la ora actuală de antrenorii din cadrul ”pepinierei”, iar în cazul unora, chiar cu foarte bune rezultate. Ca o coincidență sau nu, datele de derulare a selecției coincid cu cele ale fazei zonale a Campionatului Național al juniorilor C, programată în 5-8 iunie, și în care ar putea fi implicată echipa antrenată de Sorin Vlaicu, care a oferit deja 2 juniori grupării de juniori B a clubului, și anume pe Totic și Friedrich. Totodată, selecția urmează foarte puțin mai apoi încheierii zonalului juniorilor A, la care echipa lui Cristian Contescu este deja calificată, și în care ar putea ca pe 6 iunie să-și obțină dreptul de acces în finala cu trofeul pe masă, din 14 iunie.

De ce este anunțată selecția aproape de pe o săptămînă pe alta și programată în niște date care pot culmina cu vîrful activității competiționale al unui întreg sezon pentru unii dintre cei mai apreciați antrenori ai Centrului sunt doar primele două întrebări ce răzbat la o privire succintă peste amănuntele publicate de ACS Poli în respectivul anunț. De ce n-ar fi cu toții lăsați să activeze și să se concentreze exclusiv pe ultima sută de metri a campaniei, pînă ce ultima minge va fi atinsă, și abia apoi să se vină cu asemenea probleme organizatorice? Și ar fi foarte interesant de pătruns în străfundurile sufletelor respectivilor, să afli ce simt după un sezon neîncheiat de activitate, văzînd că eforturile le sunt scrutinizate într-un asemenea mod.

Cei care au gîndit selecția și au ales acest nepotrivit moment al desfășurării concursului de dosare, cel mai probabil tot din cadrul conducerii clubului, după cum lasă de înțeles anunțul, ar face bine să se privească mai întîi lung în oglindă, și să se întrebe dacă nu au nevoie cumva și dumnealor de vreun concurs, o testare, ceva.

Deși totul pare a fi clar, toată ”bomba” cu selecția lasă loc de interpretări și îi așează sub lupă tocmai pe cei de la ”munca de jos” în ierarhia clubului, întrebarea fiind dacă nu cumva unii sunt chiar pe făraș.

Conform anunțului, conducerea clubului organizează o selecţie în vederea ocupării următoarelor posturi la Centrul de Copii şi Juniori al ACS Poli Timişoara, și anume un post de director tehnic pentru copii și juniori, 3 posturi de antrenori de excelență, pentru grupele de 17, 18 respectiv 19 ani, două posturi de antrenori formativi, pentru categoriile 13-14 respectiv 15-16 ani, două posturi pentru antrenorii de inițiere, la 7-8, 9-10 și 11-12 ani, respectiv un post de antrenor cu portarii, la toate grupele.

Momentan, Cosmin Petruescu are un rol conferit în acest an de supervizare a unei grupe de elită din juniorii de diverse generații ale clubului, cu Cristian Contescu implicat la juniorii mari (17-18 ani), Roberto Ivan la juniorii B (15-16 ani), Sorin Vlaicu la juniorii C (13-14 ani), în vreme ce la grupele mai mici activează Antonio Foale, Ovidiu Preda (juniori D), Iulian Prodana (juniori E), Robert Frușa, Nova Draghici și Octavian Benga, ultimii la copii. Perioada de înscriere la concurs este 20-31 mai, adică începînd de luni, iar condițiile de participare amintesc de licența de antrenor, obligatoriu A pentru antrenorii de excelență și formativi, B pentru antrenorii de inițiere, respectiv licența de antrenor cu portarii.

În privința directorului tehnic, atribuțiile postului includ coordonarea metodică a antrenorilor din centru; – relaţia cu antrenorul echipei de seniori; – pregătirea conceptuală şi tactică a echipelor în conformitate cu solicitările echipei de seniori; – verificarea şi controlul calităţii antrenamentelor; – pregătirea specială a jucătorilor supradotaţi, de elită, în vederea promovării lor; – verificarea testărilor periodice – fizice, tehnice – a jucătorilor; – verificarea periodică a documentelor de planificare ale antrenorilor; – selecţia şi pregătirea unei grupe de iniţiere; – legătura cu părinţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la ACS Poli Timișoara, anunț și demers interpretabil: scoaterea la concurs a 9 posturi în cadrul Centrului de copii și juniori

  1. Xx spune:

    Acum cand si Vlaicu a inceput sa ia spaga!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 3 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: