Condusă la Chişineu Criş din primul sfert de oră, Ghiroda înscrie de 3 ori în 6 minute în sfertul de oră după pauză, ia Crişului 9 puncte din 9 posibile în play-off şi socoteşte un „1” în Reşiţa – Lipova

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii s-a ţinut de cuvânt vineri seară după pauza ultimului joc în deplasare din play-off-ul Seriei 8, nerenunţând şi trăgând până la capăt la prinderea celui de-al doilea loc de baraj, prin a răsturna la scor situaţia pe terenul codaşei din Chişineu Criş, care a deschis scorul deja în primul sfert de oră, depăşind-o în primul sfert de oră după pauză cu „dubla” căpitanului Cosmin Mancaş în nici 5 minute, completată rapid de Sporin iar în ultimul sfert de oră şi de Mura: 1-4 (1-0).

Chiar dacă n-a avut câştig de cauză în faţa principalei contracandidate la locul 2, CS Şoimii Lipova, în faţa căreia a pierdut la unul-două goluri primele meciuri directe din play-off, remizându-l alb sâmbăta trecută în judeţul Arad pe cel de-al treilea, pe de altă parte CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a valorificat în schimb la maximum întâlnirile din grupa I valorică împotriva codaşei de care e urmată pe locul 4 în careul fruntaş al seriei vestice în Liga 3, CS Crişul Chişineu Criş, de care a dispus şi pentru a treia oară în ultimele 5 săptămâni.

Timişenii nu-şi pot reproşa aşadar deloc risipirea anapoda a vreunui punct în compania outsiderului din afara podiumului Seriei 8, din contră, fructificând la maximum situaţia, şi vineri seară de la ora 18 tot precum în întâlnirea lor iniţială din play-off de la Chişineu Criş din etapa a II-a, pe 7 aprilie, când Crişul conducea la pauză dar elevii lui Sorin Bălu au răsuflat uşuraţi la final, victorioşi cu 1-3. 

Pe-atunci, o rundă mai apoi, ghirozenii treceau şi-acasă de liderul CSM Reşiţa iar Crişul ţinea Şoimii în şah la Lipova, timişorenii apropiindu-se astfel de locul 2 la un singur punct, unic punct la care s-au reapropiat din nou, iată!, după 5 etape, şi care-i mai desparte acum de arădeni, înaintea ultimelor doar 3 partide din mini-campionatul în 3 tururi al careului fruntaş în C8. Şi anume CSM Reşiţa – Şoimii sâmbătă de la ora 18, în completarea acestei penultime runde, respectiv CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Reşiţa şi CS Şoimii Lipova – Crişul în etapa finală de săptămâna viitoare.

Ghirozenii scontează pe un „1” favorabil sâmbătă seară în Valea Domanului campioanei înainte de termen a Seriei a VIII-a, CSM Reşiţa, aflată la ultima repetiţie acasă înaintea semifinalelor barajului cu secund clasata în Seria a VII-a, o formaţie din Oltenia, cel mai probabil ACSO Filiaşi, rezultat care ar menţine la minimum diferenţa de puncte înaintea rundei finale între Şoimii Lipova şi timişeni.

Gong final la care Mancaş şi compania mai pot spera la locul 2 doar prin a obţine un rezultat mai bun acasă contra cărăşenilor decât Şoimii la Lipova cu Crişul, lipovanii putându-şi în schimb reproşa că au cules un singur punct din primele 6 posibile împotriva celor din Chişineu Criş în play-off.

Cu o singură noutate vineri pe Criş în unsprezecele de start faţă de cel aliniat săptămâna trecută pe Mureş, şi anume revenirea căpitanului Cosmin Mancaş, în locul lui Coroiu, bănăţenii n-au început bine deplasarea în judeţul Arad, fiind surprinşi în primul sfert de oră în urma unui corner scurt, centrarea şutată în faţa porţii respingând-o până la fundaşul Alin Pavel, care, i-a „pasat” cu latul spre vinclu: 1-0 în minutul 12.

Ghirozenii, aflaţi la a treia deplasare consecutivă, dar şi cea mai facilă, după ce cedau la scor deja până la pauză la Reşiţa şi remizau la Lipova fără a înscrie din nou, n-au găsit replica până la pauza revederii Crişului, de care treceau pe „Emilian Pavel” prin a „zburda” acum două săptămâni cu 4-0 în prima repriză, 6-1 rezultat final, pauza fiind de astă dată sfetnic bun la Crişineu Criş şi răsturnând scorul fără a fi efectuat vreo modificare în efectiv.

Schimbarea a survenit sub forma predispoziţiei fotbalistului român de a greşi faze simple, iar jocul greşeala aşteaptă, o eroare de portar la transmiterea pasei fiind speculată de Stupu, care l-a servit pe Mancaş iar căpitanul a taxat, egalând din preajma careului mic în minutul 51: 1-1. 

Timişenilor le mai venea inima la loc, cu atât mai mult peste nici 3 minute, când Cosmin Mancaş era precis şi de la punctul cu var, 1-2, oaspeţi pe val care finalizau apoi peste alte 3 minute un contraatac cu Mura încercând poarta şi Sporin valorificând balonul respins: 1-3.

Dan Stupar, antrenorul Crişului, a reacţionat imediat şi a schimbat la mijloc, iar peste alte câteva faze a efectuat chiar o dublă modificare, în centrul defensivei şi în linia mediană, stopând declinul unor codaşi în play-off lipsiţi de motivaţie în condiţiile în care abordau cu 14 puncte deficit faţă de ghirozeni acest ultim meci acasă din sezonul 2022/3. 

Arădenii şi-ar fi dorit un altfel de ultimă reprezentaţie pe propriul teren în ediţia pe cale de a se încheia, dar pierderea contactului cu podiumul, decisivă încă de la mijlocul parcursului, fără vreo şansă matematică deja după runda a 5-a din totalul celor 9 în play-off, a atârnat suficient de greu pe umerii fostei aspirante la promovare în 2021 cu sibienii, pentru a mai ţine pasul, cele 4 puncte din 24 posibile până acum în grupa I valorică spunând ceva.

În consecinţă, n-a fost de mirare că timişenii au mai marcat odată şi în ultimul sfert de oră, tot după un contraatac, de astă dată finalizat cu efect de Mura, 1-4 în minutul 79, elevii lui Bălu scoţându-şi pârleala pentru majoritatea deplasărilor fără gol marcat în play-off, două la Lipova şi una la Reşiţa, prin a o taxa sever de două ori pe Crişul la Chişineu Criş, cu 3 respectiv 4 „boabe”.

Iar antrenorul permiţându-şi să efectueze duble înlocuiri în ultimele 10 minute, şi cu gândul la primirea reşiţenilor împotriva cărora au jucat pe „Emilian Pavel” de la bine la foarte bine, 1-1 în toamnă în sezonul regulat, 1-0 în play-off. O repetare a reuşitei şi încă o surpriză la Lipova i-ar putea aduce în faţa devenilor în semifinalele barajului, totul depinzând însă mai întâi de reşiţeni, în meciul acasă de sâmbătă seară cu Şoimii. 

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii depinde aşadar din plin de jocul rezultatelor, dar a rămas măcar în cursă iar ceea ce ţinea de sine în mare măsură a întreprins, cu excepţia acelui meci cheie acasă din urmă cu 4 etape, direct, cu Şoimii Lipova, de care o despărţea pe-atunci un singur punct, dar căreia i-a cedat pe 21 aprilie cu 1-3 (0-1), contând enorm în economia fazei play-off.

Ghirozenii măcar mai speră, căci anul trecut pe vremea asta, tocmai în penultima etapă, din 13 mai 2022, sufereau dezuiluzia pierderii acasă a locul 1 în play-off şi implicit a ratării ocaziei de a-i evita pe cărăşeni în semifinalele barajului, cedându-le dumbrăviţenilor cu 1-3 şi totodată prima treaptă, de pe care „verzii” s-au propulsat apoi spre Liga 2. 

Elevii lui Leucă au avut atunci totul de pierdut, elevii lui Bălu nu mai au chiar nimic de pierdut după ce abordau faza play-off cu un deficit de 3 puncte în urma celei de-a doua clasate şi cu şansa a treia să prindă primele două locuri.

Clasamentul actualizat şi programul rundei finale în play-off-ul Seriei 8, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal. În aceeaşi rubrică, ultimele rezultate şi programul din fazele pe grupe valorice în SuperLiga şi Liga 2.

Crişul: Iliescu – Haloş, Paşca, Pavel (minutul 60, Burlă), Siminic – Grigore (83, Bortiş), Dinu – C. CPopa (58, Blickling), Janu, Toboşaru (60, Vecerdea) – D. Popa.

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii: Mosoarcă – Vasluian, Stupu, Hecsko, Velcan (minutul 83, Buţu) – Sporin, Precup (87, Garştea) – Mancaş (83, Micşa), Făgărăşanu, Mura (87, Ehling) – Bădăuţă.

În play-out, deşi virtual retrogradată din Liga 3 şi decuplată în coada clasamentului, codaşa CS Gloria Lunca-Teuz a trecut la Cermei de antepenultima clasată din Dudeştii Vechi, Marius Şimăndan marcând unicul gol al întâlnirii din antepenultima etapă deja în minutul 5, prin care „lanterna roşie” a semnat al doilea succes în cele 8 apariţii din grupa a II-a valorică, faţă de unica victorie a „bulgarilor” cu cel mai modest bilanţ în zona 5-10, 8 1 1 1 6 7-29.

Însă, chiar dacă penultima clasată, ACB Ineu, a smuls acasă în prelungiri un al treilea triumf în play-out, „dublă” Denis Mâneran în minutul 62 şi în cel de-al treilea adiţional, 2-1 (0-0) cu Avântul Periam, pentru care Baranyi egala în minutul 66, Pobeda mai are o rezervă de 5 puncte faţă de nou-promovaţii arădeni penultim clasaţi înaintea ultimelor două etape, în care „bulgarii” vor juca strict în Timiş, la Carani cu Phoenix şi pe arena „Hristo Stoichkov” cu Avântul Periam, de care rămâne actualmente devansată cu un punct. 

În principiu, arădenele din Ineu şi Cermei par a fi sortite retrogradării, penultima clasată mai având de juca acasă cu Gloria şi la liderul din Pecica, gazdă sâmbătă seară de la ora 18 a buzieşenilor vecini la 4 puncte în fruntea ierarhiei din play-out. 

 

  

   

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × opt =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: