Contescu, aviz federalilor: „Suntem în lumea a patra în fotbal!”

Astfel îşi creşte fotbalul românesc „valul de mîine”… „Condiţiile de joc au fost total improprii, pe un teren impracticabil, care este o ruşine pentru un oraş reşedinţă de judeţ ca Deva, pentru organizatori şi pentru FRF, că omologhează terenuri de asemenea calitate! Suntem în lumea a patra a fotbalului şi ne întrebăm de ce n-avem competitivitate”, a pus punctul pe i antrenorul Cristian Contescu după deplasarea juniorilor B polişti la Deva, în ultima „ieşire” din play-off, soldată cu un eşec duminică de la ora 14: 2-1 (2-1) pentru Mureşul.

Nota bene, terenul principal al clubului secund-divizionar se prezenta în condiţii foarte bune iar timpul era impecabil, aviz federalilor vizavi de modalitatea cum îşi aleg unele grupări terenurile de desfăşurare a jocurilor. Vor să îşi „crească” într-adevăr vlăstarele sau mai degrabă victoria cu orice preţ? „Aceasta este o problemă însă nu putem să nu remarcăm determinarea gazdelor, care şi-au dorit victoria şi bineînţeles, au jucat pe acelaşi teren ca şi noi. Aşadar condiţiile de joc nu ne scuză, ca atitudine în evoluţia noastră, care a lăsat de dorit după ce ne-am văzut cu sacii în căruţă. Trebuie să ne respectăm blazonul indiferent de circumstanţe, meci de meci aceşti juniori trebuie să confirme pentru a progresa, pentru a deveni jucători divizionari, deoarece chiar dacă unii au contracte semnate cu clubul nu înseamnă că sunt şi profesionişti. Făcînd abstracţie de rezultat, dat fiind că pe un asemenea teren am scăpat cu o singură accidentare, Torok ratînd meciul încă din start, cu capul spart şi copci, personal sunt mulţumit că n-am avut parte şi de alte lovituri, în perspectiva turneului zonal”, a explicat Cristian Contescu.

Poli juniori B are linia de clasament 9 7 0 2 24-8 28 puncte, fiind virtual calificată între cele mai bune 16 echipe din ţară, la faza zonală, o performanţă în sine, ţinînd cont de vitregiile întîmpinate în acest sezon de vlăstarele generaţiei ´95-´96 din club. Poli va încheia jocurile din play-off-ul Seriei 7 duminica viitoare (ora 14), acasă cu Mureşul Deva, urmînd apoi a se pregăti pentru zonalul din 11-16 mai, de preferat în deplasare conform planurilor lui Contescu: „Faptul că am ajuns aici este mare lucru în circumstanţele actuale!”

Într-adevăr, angajaţii Centrului de Copii şi Juniori polist nu mai ştiu ce este aceea o remunerare pecuniară, cu salarii neachitate din 1 ianuarie, fiind în schimb anunţată o premiere a tuturor componenţilor staff-ului centrului juvenil, din partea Consiliului Local, în cursul acestei săptămîni, ca răsplată pentru calificările obţinute în ciuda situaţiei neplăcute de la gruparea alb-violet.

Contescu a mai pus pe tapet o situaţie ivită cu ocazia acestei runde, a noua din play-off, şi care a ieşit cu atît mai mult în evidenţă prin accidentarea fundaşului său central încă din primele secunde de joc: „O altă problemă ar fi că nu pot beneficia de tot lotul de juniori. N-am înţeles de ce Bocşan a fost reţinut şi de această dată în lotul juniorilor A, după ce am înţeles să fi fost utilizat cît încă nu era complet rezolvată ecuaţia calificării. Însă în contextul actual, în care Poli evolua ca şi calificată la vecinii noştri de la LPS, n-am mai înţeles, dar aceasta este tot problema clubului. Astăzi, odată cu ieşirea lui Torok, m-am lovit de o problemă însă pe de altă parte şi cei care îi înlocuiesc trebuie să se ridice la nivelul celor substituiţi sau absenţi. Nu pot să mă declar mulţumit de rezultat şi atitudine dar nici foarte supărat după ce am scăpat din iadul terenului din Deva. Trebuie totuşi să fie o lecţie, întrebîndu-ne dar m-a învins cine!? Deva! O echipă mult inferioară nouă din toate punctele de vedere…”

Mureşul a făcut 1-0 deja în prima jumătate de minut de joc, fază în care s-a accidentat şi Torok, iar 2-0 a căzut în primele zece minute. Cu un şut din afara careului, Scheau a redus din handicap, 2-1 în minutul 24, după care s-a jucat la o singură poartă, dar ineficient. „Inexactitatea atacanţilor, lipsa altor jucători de implicare, ne-au împiedicat să egalăm. Trebuie să fie o lecţie pentru noi, de atitudine”, a mai spus Contescu.

Au jucat la Poli juniori B: Constantinescu – Moja, Torok (Stoica), Kovacs, Gligorovici – Crăciunesc Cristi, Scheau, Oberşterescu (Balaure) – Stoichescu (Sturza), Rotariu, Bărbuţ. Pe bancă: Gîrlea – Iaji, Nicoară, Dalea.

„Nu putem scăpa locul 2 iar dezavantajul este că vom întîlni la faza zonală două cîştigătoare de serii dar este vorba de o cu totul altă întrecere deja, într-un context aparte, cu meciuri condensate în cîteva zile, cînd cresc importanţa refacerii şi a valorii numerice şi calitative a lotului”, a mai anticipat Contescu, subliniind încă o dată că o echipă ce a dat recent şi convocaţi la acţiuni de lot naţional, pe Gligorovici şi Balaure, a reuşit o foarte bună performanţă în a marşa umăr la umăr cu Liberty Oradea în drumul spre faza superioară a întrecerii, mai ales dat fiind situaţia ingrată a jucătorilor, antrenorilor şi staff-ului de la vitregitul club polist…

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Contescu, aviz federalilor: „Suntem în lumea a patra în fotbal!”

  1. luta spune:

    Nu mai plange atat,profesore..nimeni nu te tine cu forta la Poli,dar daca vrei sa te afisezi prin oras cu geaca lui Poli pe tine,atunci indura si nu mai plange.
    Pentru mandria de a fi la Poli,multi aduceti bani de acasa si va tin familiile in spate,bateti cu pumnul in masa daca aveti valoare,si nu va umiliti,dar daca acceptati sa va prostituati taceti din gura.
    In rest numai bine

  2. un polist adevarat spune:

    asa zisa „presa”, sau „media” ii tampeste de cap pe toti cu articole scrise „pe buda” (adica pe WC…) cu dezastrul de la POLI, sa se salveze cine poate, etc,etc.Partea proasta e ca unii chiar ii iau in serios, de exemplu fratii ROTARIU, care saracii „s-au salvat de la POLI” si s-au dus IN RAIUL DE LA ORADEA !!! Desi cainii umblau cu covrigi in coada,curgea numai lapte si miere, nu au rezistat saracii, decat DOUA SAPTAMANI !!!! Asa ca lozinca astora, cum ca „raiul e peste tot, numai la POLI e IAD”, i-a fraierit pe naivii frati Rotariu!

  3. GPcTm spune:

    Mai Contescule tu esti cel mai slab antrenor din lume cum poti sa critici tu pe cineva ?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + = 15

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: