Fără remize în cont în meciurile sezonului de toamnă, Ripensia a bifat două la rând duminică la Buftea și astăzi de la 11 pe ”Electrica” în primele apariții din 2021 în Liga 2, și de fiecare dată contra unei oponente din zona play-off, 2-2 de la 2-0 până în minutul 75 pentru Rapid, 1-1 în Timișoara după ce AFK Csikszereda Miercurea Ciuc a condus cu 0-1. Despre o altă revenire pentru un punct în contul bănățenilor din jumătatea a doua a clasamentului, antrenorul principal Cosmin Petruescu a spus că…
”Un rezultat echitabil date fiind condițiile de joc, la modul în care s-a disputat partida, pe un vânt puternic, un teren chiar nesperat de bun dacă ne raportăm la faptul că am jucat ultimul meci cu Farul pe teren propriu și în toată această perioadă am reușit să-l protejăm, chiar arăta destul de bine…”
”În fața unei echipe masive, agresive în sensul bun al cuvântului, robuste și pe un vânt puternic, se impunea un joc de posesie, lucru pe care din păcate nu l-am reușit în totalitate astăzi, dar consider rezultatul ca fiind echitabil, cu toate că la 0-0 am avut o bună ocazie de a marca dintr-o fază fixă, am avut acea bară, iar golul pe care l-am primit din naivitate a fost pe o nesincronizare, balon aruncat în spatele fundașilor centrali și o lipsă de comunicare în compartimentul defensiv… Dar e bine că am avut reacție, că am putut egala, să întoarcem jocul, și cu toate că rezultatul e echitabil, consider că l-am obținut împotriva unei echipe foarte bune din Liga 2, și nu întâmplător a ocupat un loc de play-off înaintea acestui meci, având a treia – a patra apărare din Liga 2”, a mai explicat Petruescu.
”Fiind o echipă tânără, probabil că la început și presiunea rezultatului e posibil să-și pună amprenta asupra evoluției jucătorilor, tineri fiind – posibil să fie și asta o explicație, iar după ce suntem conduși scăpăm de acel trac al rezultatului și jucăm cu mai multă dezinvoltură, la fel cum am făcut-o în meciul cu Rapid, dar și în ultimele meciuri de pregătire, când am fost conduși cu 2-0 și a reușit să întoarcem rezultatul. Dar pe viitor mi-aș dori să corectăm din naivitățile defensive și să nu mai luăm goluri cu așa ușurință ca azi. O partidă bună, de angajament, și Csikszereda mi-a lăsat o impresie bună. Rar mi-a fost dat să văd așa un meci fizic cum a fost cel de azi, cu atât de multe contacte, dar la limita regulamentului, dar și arbitrajul a fost pe măsură, s-au acordat puține cartonașe galbene, a lăsat jocul mai liber, și putem spune că rezultatul e echitabil.”
În fine, ”nu este ușor să joci împotriva vântului, presupune o adaptare la condițiile de joc, presupune să pui mingea jos, să pasăm mai mult, dar pentru ca să faci lucrul acesta trebuie să ai și o suprafață de joc corespunzătoare, însă asta e infrastructura, astea sunt condițiile, și repet – terenul a fost chiar nesperat de bun pentru această perioadă a anului…”
Urmează ieșirea la Călărași de duminică 7 martie la ora 11, după care primirea urmașei lui ACS Șirineasa, dar și deplasarea la Slatina respectiv finishul de tur acasă cu maramureșenii.
Rezultatele zilei în Liga 2 și programul etapelor 17-18, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.