Profund corupt şi iremediabil alterat şi compromis în socialismul tragediei conştiinţei românilor, imixtiunea decisivă a aşa-zisului politic trăgând de exemplu „departamentala militară” de popotă în sfera de interes a clanului Ceauşescu, fotbalul românesc n-avea cum a se scutura brusc la intrarea în 1990 la ditamai mocirla morală în care fusese întinat, ci doar a se complace şi pe mai departe în minciuna şi ipocrizia surori cu românul, de unde şi cocoloşirea Stelei şi în continuare, în locul fireştii sale decapitări la groapa istoriei, create fiind implicit premizele inevitabilei sale degenerări treptate, pe fondul pălirii fostei străluciri căzătoare, degenerare ce a infectat nociv cu-atât mai mult în noul mileniu fenomenul sportului rege carpatin, intoxicat de mutanţii-i rezultanţi – unul becalist cu iz de stână şi iniţiale, altul stătut în cazarma armată cu epoleţi, iar ambii generatori laolaltă ai unui circ frate cu românul, ridicându-şi poalele-n cap unul altuia pe Dâmboviţa. Câtă curăţenie ar fi fost în spaţiul mioritic fără tot acest continuu circ al clonelor dizgraţioase ale fostei falange a MApN pe gazoanele ţării, dar aşa, circul mutanţilor la cuţite se tot plimbă prin târguri, sâmbătă la matineu urmând rândul Dumbrăviţei să se strângă ca la urs. Iar Ştefan Dobay se răsuceşte pesemne în mormânt.
Revenind pe arena de lângă Pădurea Verde „departamentala Apărării”, emanaţie din banul public sub iniţialele CSA şi cică „Steaua”, trupa Clubului Sportiv al Armatei impunându-se în vara anului trecut pe acelaşi gazon cu 0-3, abia la cea de-a doua apariţie acasă în Liga 2 a „verzilor” bănăţeni după promovarea din eşalonul terţ, pe când cei din Ghencea începeau în acel august 2022 al doilea lor sezon pe scena secundă.
Tot în urcare din Liga 3, ediţia inaugurală în anticamera elitei încheind-o cei din capitală pe locul 4 – acelaşi şi după sezonul regulat, şi după play-off, îmbunătăţit de la un sezon la altul, CSA campioană la golaveraj a celor 19 etape „regulate” din campania trecută, cu bilanţul 12 4 3 37-18 şi 40 de puncte, vicecampioană însă ulterior în play-off-ul 1-6, cu o linie de clasament negativă, 3 3 4 16-18 şi la nu mai puţin de 8 puncte după imbatabilii polişti ieşeni în grupa I valorică, promovaţi în SuperLiga.
Primă scenă scutită de circul întâlnirilor directe ale clonelor mutante, circul post-„armat” fiind constant realimentat doar în afara terenurilor şi prin intermediul la fel de marelui circ mediatic, de-astăzi mai respirabil şi aerisit printr-o proaspătă absenţă, fiecare ligă în parte cu circul ei cu iz de stână ori popotă militară.
Absenţă la apel a dreptului de promovare, imposibilitate din dreptul asistaţilor social pe fondul căreia s-a înregistrat un recul, vicecampioni actualmente doar în jumătatea inferioară a Ligii 2, iar asta după ce Circul n-a mai strâns 3 puncte deodată din vreun târg încă din 20 august.
Căci într-adevăr, ultima victorie a Clubului Sportiv al Armatei în afara Bucureştiului nu s-a înregistrat în campionat, ci pe 30 august în Cupa României, cu 1-0 la Dej, după care caravana Circului şi-a rătăcit busola, 3-2 pentru cei din Şelimbăr la Cisnădie, 0-0 la Chiajna cu Concordia, 4-4 la Buzău cu Gloria şi 1-0 cel mai recent la Slobozia pentru Unirea, lider la zi al Ligii 2.
Care va să zică o unică şi singură descindere a falangei MApN pe gazon a fost victorioasă în noul campionat, cu 6-2 la Dej pe 20 august în etapa a III-a, după un 1-1 la Târgovişte în runda inaugurală, pe 8 august.
De unde şi numărul ridicat al remizelor roş-albaştrilor, majoritare în primele 11 etape, nu mai puţin de 6, precum retrogradata „Campionii” FC Argeş, şi mai multe, 7, având gorjenii, ceea ce contribuie la poziţionarea oarecare a bucureştenilor, pe 11, cu 7 locuri dar pe de altă parte doar 3 puncte mai puţin în comparaţie cu dumbrăviţenii.
Care alb-verzi n-au pierdut şi a doua oară la rând după rarele eşecuri din noul sezon, 1-1 la Ghiroda cu gorjenii după înfrângerea „cu cântec” de la Reşiţa, chiar 1-0 la Mioveni în urma eliminării pe final din Cupa României la Arad, respectiv din nou 1-1 în Banat şi cu Metaloglobus, după corecţia de la Târgovişte.
Ceea ce se pregătesc să evite şi sâmbătă de la 11, într-o întâlnire a formaţiilor care au jucat în deplasare în 6 din primele 11 etape, „armaţii” cu bilanţul „afară” 1 3 2 13-11, în jumătate din aceste ieşiri neînscriind însă mai mult decât un gol pe meci.
Pe de altă parte, CSA are cel mai prolific atac din Liga 2, unicul asigurând o medie de două goluri marcate pe meci, golaveraj 22-16 după primele 11 runde, îmbunătăţit graţie ultimelor succese pe teren propriu cu identicul 3-1, atât cu „violeţii” Argeşului cât şi cu nou-promovaţii Ceahlăului, fără însă a plusa şi miercuri de la ora 21 în Ghencea, 0-0 cu concitadina Rapid în etapa a II-a a fazei grupelor Cupei României, după 1-3 tot acasă în runda din septembrie cu „U” Cluj, în aceeaşi serie consemnându-se şi triumful învinşilor la Pădurea Verde ai elevilor lui Cosmin Stan, cei de la CSM Alexandria, 2-1 cu codaşa elitei, AFC Botoşani. Iar apropo de întrecerea cică eliminatorie dar de fapt pe serii, cea care dispunea de alb-verzi în ultima fază premergătoare celei a grupelor, UTA, a suferit între timp şi-o înfrângere, 0-1 miercuri acasă cu Universitatea Craiova, după o victorie cu 2-1 în septembrie la Buzău.
CSA, de la punctul acasă în Cupa României la deplasarea Circului în etapa a XII-a la Dumbrăviţa, meci acasă al alb-verzilor cu bilanţul pe teren propriu în noul sezon 5 2 3 0 10-3 9 puncte, înaintea căruia antrenorul principal Cosmin Stan a spus că nu crede „că e un meci diferit faţă de celelalte. Poate doar prin prisma brandului Steaua, care probabil va face ca publicul să fie mai numeros decât de obicei. Îmi aduc aminte de meciul de anul trecut contra lor, cred că a fost mai multă lume şi decât la turul barajului cu Reşiţa. Stadionul a fost arhiplin, lumea stătea şi pe jos. Sperăm să fie şi de această dată o asistenţă numeroasă. E greu să fie la fel de multă lume, pentru că între timp s-au mai restrâns locurile, de la gard nu se mai vede din toate unghiurile. Dar sper să se apropie de numărul de spectatori de atunci. Cred că sunt toate ingredientele ca lumea să vină la stadion, dacă ținem cont și de poziția noastră din clasament și de jocurile bune pe care le-am făcut în acest sezon. CSA Steaua e o echipă super-ofensivă, a marcat foarte multe goluri, e o echipă destul de diferită însă față de cea din sezonul trecut. Ei au avut probleme în apărare în acest sezon, dar, paradoxal, la meciul de aseară cu Rapid, din Cupa României, nu au fost foarte lucizi în atac dar s-au apărat foarte bine. Rapidul aproape că nu a avut nicio ocazie tot meciul. Imediat după meciul cu Șelimbăr am văzut la jucători părere de rău, încrâncenare… Cred că acel meci ne-a întărit și mai mult. A fost un joc pe care l-am pierdut nemeritat, după modul în care s-au desfășurat ostilitățile. Cred că ne-am dat seama de șansa pe care am avut-o și de faptul că am trecut pe lângă ea. Sper ca acest lucru să se vadă la meciul de sâmbătă, nu mai vrem să facem niciun pas greșit. Sincer, aș prefera ca de data aceasta să jucăm prost dar să câștigăm, să nu se repete de două ori același scenariu. I-am văzut pe băieți foarte bine la antrenamente în această săptămână, spre deosebire de săptămâna trecută, când am și declarat că nu mi-a plăcut modul în care s-au pregătit. Meciurile care vor urma, toate cu adversari buni și foarte buni, ne vor arăta dacă suntem sau nu pregătiți să ne luptăm pentru play-off. La ceea ce am văzut eu în ultima lună, suntem de play-off! Exceptând săptămâna trecută de antrenamente, jocurile și pregătirile îmi arată că acolo e locul nostru, și spun asta văzând și alte echipe și multe alte meciuri din Liga a II-a. Toată lumea se antrenează, nu avem pe nimeni accidentat. Deci, toți jucătorii sunt apți și dornici să facă un meci mare sâmbătă. Chiar le spuneam la primul antrenament din această săptămână, să facem un meci de povestit la nepoţi!”
*Programul etapei a XII-a în Liga 2 şi clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.