AS FC Universitatea Cluj nu-și poate găsi nicicum consolarea în grupa a II-a valorică după ratarea calificării în play-off-ul Ligii 2, asta și prin prisma înfrângerii de astăzi de la Timișoara, cu tot tacâmul aferent, prin a ceda avantajul pe ploaie și pe un teren al ”Electricii” desfundat, noroit și cu bălți, un matineu duminical de uitat pentru ”Șepcile roșii”: 2-1 pentru Ripensia. Rezultat prin care bănățenii s-au apropiat la numai 3 puncte de alb-negrii reamintindu-și probabil lângă ”Gara Mică” de teribila suprafață de joc de la Recea.
AS FC Universitatea Cluj n-a intrat în play-off după ce a pierdut și în ultima etapă a sezonului regular, 1-2 acasă cu Petrolul, în urma unei penultime runde în care ardelenii au stat, iar nici parcursul în Seria A din play-out nu le dă satisfacție, din rău în mai rău. Victorioși cu 2-4 în prima etapă la Slatina, dar apoi remizând acasă, în urma unei runde pe margine, 1-1 cu codașa din Târgu Jiu, și chiar pierzând astăzi lângă Pădurea Verde a Timișoarei.
Unde condițiile de joc au fost ca și inacceptabile pentru nivelul Ligii 2 în anul 2021 în cel mai mare oraș vestic al României. Mai motivată, Ripensia s-a acomodat mai bine gazonului de pe ”Electrica”, învingând pentru a doua oară acasă tot cu 2-1 în două apariții în Timișoara în play-out, după 8 zile, și tot în dauna celor din nord-vest.
La final, antrenorul clujenilor, Costel Enache, a admis că ”N-am știu gestiona lucrurile așa cum trebuie, am fost din nou lejeri, fără concentrare, fără menținerea disciplinei tactice, și parcă n-am acceptat duelurile așa cum am făcut-o altădată. O dorință mai accentuată a gazdelor pentru a câștiga fiecare duel la minge, fiecare metru de teren, fiecare balon, pentru a ajunge mai repede la poarta adversă. Terenul nu a fost chiar cel mai bun, dar se întâmplă des în sport ca mai importante să fie atitudinea, dorința, implicarea, munca, iar aici n-am reușit să ținem ritmul și implicit ceea ce câștigasem în primele minute.”
Despre efectele ratării calificării în play-off, ”sunt multe lucruri care par minore dar pot influența mental un om, și un jucător până la urmă, dar sunt și lucruri care trebuie să motiveze mentalul sau să ne dea o motivație interioară, poate personală dacă nu de grup sau club, iar aia ne-a lipsit și parcă fiecare e mulțumit cu ceea ce are.”
”Sunt un simplu antrenor, nu responsabil cu proiecte sau strategii de un tip așa de mare. Există o tranziție în cadrul clubului, s-au preluat și încă se mai preiau unele dintre responsabilități, iar săptămâna viitoare vor urma măsuri și decizii, și o conferință de presă în care se va spune ce se vrea pe viitor. E un an ratat și trebuie să ne asumăm cu toții lucrul acesta”, a recunoscut Enache.
”U” Cluj are 33 de puncte, a treia în Grupa A, urmând a mai juca în play-out pe teren propriu cu Metaloglobus, la Constanța și acasă cu cei din Recea. Ripensia are 30 de puncte și meciuri la codașa retrogradată din Târgu Jiu respectiv acasă cu Metaloglobus.