Până unde poate duce corectitudinea politică în vestul secularizat, şi nici măcar n-a atins apogeul impetuozităţii agresive, alte „maxime” urmând a emana indubitabil. Ultima păţită, Arsenal London în fotbalul feminin, care şi-a făcut-o cu mâna sa, clubul alb-roşu postând noua poză de grup a lotului la începutul acestei luni în media socială, unde unora le-a sărit în ochi cât de „albă” în omogenitatea sa este ilustrata, cu toate cele 27 de jucătoare strict de rasă caucaziană în instantaneul cu antrenorul Jonas Eidevall, ceea ce i-a transformat pe constatatori şi-n critici, îndreptându-şi arătătorul precum se poartă pe aceste platforme social media – una dintre maladiile „cancer” ale mileniului 3, prin a împunge gruparea din capitală că n-are şi sportive de culoare ori din minorităţi etnice.
Ca şi cum Arsenal s-ar fi uitat la culoarea pielii jucătoarelor înainte ca respectivele, toate albe, să-şi fi pus semnătura pe contract. Bineînţeles că nicidecum, ci pur şi simplu a căutat să-şi croiască lotul în funcţie de necesităţi, fără discriminare şi fără a ţine cont de culoarea pielii, iar astfel s-a conturat efectivul pentru ediţia 2023-2024, din 27 de sportive de rasă caucaziană, ceea ce i-a lezat brusc pe mereu sensibilii agitatori ai corectitudinii politice.
Aceştia fiind de fapt discriminatorii „Tunarelor” de rasă caucaziană, care „albe” ar fi niţel prea numeroase în percepţia respectivilor în lotul grupării londoneze, creată fiind astfel o forţată şi artificială presiune nefirească şi deloc naturală de alterare a criteriilor sportive de alcătuire a unui colectiv, în favoarea unora discutabile, ţinând cont şi de „diversitatea” de rasă. Un fel de discriminare pozitivă a unor caucaziene din lot, de se-negresc de furie emblematicele albe stânci „de întâmpinare” de la Dover ale cândva falnicului Albion.
Şi nu s-ar solicita care cumva şi oarece „diversitate” de… gen în compoziţie, cu câţiva transsexuali în lot!?
În orice caz, „paguba” a fost produsă, trâmbiţa de propagandă mereu pe fază a unor asemenea inginerii sociale, corporaţia britanică de difuzare, mediatizând imediat cazul, „minge ce-i fusese ridicată la fileu” pentru a o utiliza din plin cu fervoarea-i ce-o cuprinde pe tematici favorite de-acest gen, semnalând că Arsenal şi-a făcut autocritica în acest sens printr-o declaraţie publică.
Bine că nu şi-au tras şi două palme cei din conducerea roş-albelor precum după o clasică „şedinţă de partid” din vremuri de tristă amintire dar pervers reînviate, în care ar fi fost mustraţi pentru neatingerea „cotelor cincinale”, în acest caz ţinând de proporţia de sportive de culoare, de extracţie asiatică ori din alte minorităţi etnice.
Chiar să lipsească, tovarăşi, cu desăvârşire!? Păi chiar aşa, unde se cred, să-şi facă astfel de cap în vremurile curat murdare ale corectitudinii politice!?
Ce atâta criteriu sportiv, tovarăşi!? Nu acesta trebuie să primeze, liniile şi directivele „Fratelui mai Mare” având alte priorităţi distincte, ţinând de „diversitatea” etnică, iar în viitor şi de gen. Fotbal „mixt”.
Într-adevăr, ilustrata cu actualul lot al ocupantei locului 7 în elita engleză, 27 din 27 de fotbaliste de rasă caucaziană, aduce cu o fotografie de grup din sportul Albionului din urmă cu vreo 40 de ani şi mai bine, ceea ce sare într-adevăr în ochi într-o societate „colorată” de-a binelea între timp.
De unde şi nepotrivita reacţie critică, reacţie părându-le însă cât se poate de firească declanşatorilor acesteia, punând „cotele procentuale” de „diversitate” pe post de car în faţa boilor, mai presus decât criteriul sportiv.
Care va să zică nu-ţi mai poţi contura lotul aşa cum consideri mai potrivit în lumina criteriului sportiv, ci trebuie să te uiţi mai întâi la fotografia din paşaport a viitoarei semnatare a contractului, pentru a veni în întâmpinarea cârcotaşilor şi „a da bine” în media socială.
Iar precum se poartă în asemenea cazuri, Arsenal a dat într-adevăr doi paşi înapoi şi şi-a făcut tovărăşeşte autocritica, subliniind că a identificat o „prioritate cheie în creşterea diversităţii” din colectiv: „Recunoaştem că actualul lot al primei echipe feminine nu reflectă diversitatea existentă în întregul clubului şi a comunităţilor pe care le reprezentăm”.
În locul unui sănătos „Hai, sictir!”
Dar aşa-i şi se poartă din plin când „vinovaţii fără vină” sunt manipulaţi şi arătaţi public cu degetul cum că ar fi „în culpă”, la care cei pe cale de dezlocuire pe liniile planului Kalergi îşi mai sapă niţel groapa prin a da înapoi, groapă în care vor fi şi împinşi în cele din urmă de către „înlocuitorii” puhoi. Doar o chestiune de timp, de „când” şi nu de „dacă”.
Paşii defensivi au fost aşadar deja efectuaţi, într-o repliere autocritică, gruparea alb-roşie fiind făcută „să se simtă” deşi n-ar fi vorba despre un subiect în sine, ci despre o forţare artificială, iar următorii paşi sunt previzibili, „Departamentul de Resurse Umane” urmând să aibă în vedere atingerea „cotelor cincinale”, prin a alege cu ocazia următoarelor achiziţii de transfer şi în funcţie de culoarea pielii. Poate chiar în detrimentul necesităţilor strict fotbalistice ale lotului.
Sau încă un eşantion între dovezile limpezi că fotbalul feminin – pură inginerie socială cât se poate de subtilă, este folosit pe varii rute pe post de vehicul utilitar la conturarea şi prin sport a „noii ordini” premeditat concepute abstract în periculoase capete cât se poate de pătrate.
În planul rezultatelor, Arsenal a obţinut a doua victorie la rând în primele 4 runde ale SuperLigii feminine din Albion, 2-1 la Bristol City – una dintre cele două grupări din elita feminină engleză, alături de Leicester City, care nu se regăsesc şi cu formaţia masculină în actualul Premier League, celelalte 10 prim-divizionare ale sexului frumos având corespondente pe acelaşi palier şi în sportul bărbaţilor. În frunte, neînvinse pe podium, Manchester City şi Chelsea, cu câte 10 puncte, „albastrele” londoneze urmând a reprezenta Anglia între cele 16 formaţii din grupele UEFA Women Champions League, în primele două meciuri din noiembrie la Real Madrid respectiv acasă cu Paris FC, din Franţa, Germania, Spania şi Suedia fiind câte două echipe în serii.
Dar mai întâi o pauză în fotbalul feminin de club, de vineri intrând în cadru o nouă „dublă” din emanaţia Nations League şi pe scena jocului sexului frumos, Anglia având tur-retur cu Belgia, pe când bunăoară „tricolorele” României cu Slovacia.
Iar apropo de campioana europeană la zi Anglia, formaţia feminină a Albionului cucerea anul trecut titlul continental cu un unsprezece în general neschimbat, compus din albe de etnie caucaziană, doar Carter, Parris şi Stokes fiind componente ale lotului de extracţie mixtă pe linii ereditare. Iar dintre acestea, Jess Carter a devenit titulară anul acesta la turneul final mondial, însă, alături de Lauren James, şi aceasta inclusă de Sarina Wiegman în formula de start, a şi fost într-o mare minoritate în lotul de 23 al proaspetei vicecampioane mondiale, doar două „Leoaice” din minorităţile etnice, insularele pierzând finala în faţa Spaniei, finală de pe urma căreia s-a uitat de fotbalul în sine, cel care ar fi trebuit să conteze, tot în favoarea unui circ mediatic din jurul unui sărut ca parte a expersivităţii umane.
Dar nu mai poate fi totul doar… „alb” şi nici nu mai poate rezista preşedintele ditamai unei federaţii având o naţională campioană mondială, fiind necesară atât „diversitatea” axată pe „cote” procentuale, cât şi sacrificarea de capete pentru un… sărut, fără a se mai ţine cont în primul rând de baza criteriilor performanţei sportive. Îţi creezi care va să zică lotul nu după criteriul strict sportiv, pe liniile competitivităţii, ci ţinând cont şi de culoarea pielii, totul să fie dacă se poate cât mai… colorat. Nu încă şi în spectrul… curcubeului?
QED. Fotbalul feminin, vehicul utilitar la îndemâna executanţilor ingineriilor sociale ale „noii ordini”, cu a lor agresivă agendă ofensivă.
