Croitoru, cel mai în etate transfer al verii între jucătorii de câmp, adus înainte de ACS Poli – CS U Craiova

Cu o zi înaintea celui de-al patrulea meci acasă în Liga 1, ACS Poli – CS U Craiova, nou-promovata din Timișoara a introdus astăzi în scenă cea mai recentă achiziție a verii, pe Marius Croitoru, care anunța la mijlocul săptămânii despărțirea de FC Botoșani și care miercuri seară era văzut în tribuna arenei târg-mureșene la remiza albă dintre ASA și bănățeni, mijlocașul fiind considerat de către Dan Alexa drept ”providențial” pentru gruparea moldavă cu care promova din Liga 2 și ajungea în UEFA Europa League respectiv ”de valoare și cu experiență” prin spusele managerului sportiv Daniel Stanciu.

Croitoru, trecut inclusiv pe la Steaua după ce în prima jumătate a deceniului precedent a evoluat pentru băcăuani, s-a despărțit după 3 sezoane de formația al cărei căpitan a fost, datorită unor disensiuni cu antrenorul principal Leo Grozavu, alegând dintre mai multe oferte varianta ACS Poli, cu care a semnat pe 2 ani și pentru care ar urma cel mai probabil să debuteze în deplasarea de vinerea viitoare la Ovidiu, pentru jocul din etapa a VIII-a cu FC Viitorul.

Marius Croitoru, preluat de ACS Poli

Marius Croitoru, preluat de ACS Poli

 

 

Până atunci, timișorenii caută sâmbătă de la ora 18,30 să curme cele 3 apariții fără victorie și să adauge unicului triumf din noua campanie, înregistrat pe arena ”Dan Păltinișanu” tocmai împotriva lui FC Botoșani, oponenți în runda care marchează mijlocul turului fiind cei de la CS U Craiova, clasați în prima treime a ierarhiei sezonului trecut dar actualmente vecini de clasament ai bănățenilor, cu doar un punct în plus, fără a fi marcat încă vreun gol în deplasare.

Cu o remiză obținută miercuri pe terenul vicecampioanei, ACS Poli și-a întărit totodată efectivul cu un mijlocaș de creație care peste nici două luni va împlini 35 de ani, Marius Croitoru, care a devenit astfel cel mai în etate component dintre jucătorii de camp transferați în această vară de nou-promovată, efectuând astăzi un prim antrenament cu noii săi colegi.

Învingător în 2013 în Liga 1 la Timișoara în tricoul lui FC Botoșani, cu care promova în elită, ca și ACS Poli, în 2013, Croitoru se adaugă așadar pe lista unor noi achiziții cu mulți ani de fotbal în spate, precum Zicu și Goga, ajunși la 31 de ani, Rufino și Sarmov, la 30, sau Curtean și Luchin, la 29, doar portarul Sascha Kirschstein, care a împlinit 35 de ani, depășindu-l ca decan de vârstă între transferurile verii. ”E un jucător care poate face diferența iar avantajul e că este pregătit și are ritm de joc. Sper să-l utilizăm mâine, dacă nu în meciul cu Viitorul”, a semnalat astăzi antrenorul principal Dan Alexa, cu ocazia prezentării oficiale a mijlocașului.

Croitoru n-a mai figurat în garnitura lui Leo Grozavu în deplasarea de acum nici 3 săptămâni pe malurile Begăi, în lunea de 27 iulie, una de tristă amintire prin prisma problemelor cu legitimațiile de joc a 3 sportivi, antrenorul botoșănenilor explicând atunci că omiterea mijlocașului din convocator n-ar fi generată de unele probleme dar senzația lăsată fiind că totuși nu toate ar fi tocmai în regulă. Ceea ce s-a adeverit zilele acestea.

Marius Croitoru, care preia tricoul cu numărul 88 la nou-promovați, a avut în aceste zile de unde să aleagă, după ce anunța despărțirea de botoșeneni prin a lăsa o ușă deschisă și a da de înțeles că va reveni cândva la gruparea clasată pe locul 8 în campania 2014/5, spunând cu ocazia înfățișării sale la antepenultima clasată după 6 etape că ”n-a fost greu să vin la Poli, ne-am înțeles din prima! Vin cu inima deschisă, să fac treabă și să ajut această echipă să-și îndeplinească obiectivul. Important este ca toți cei de aici să facem totul ca lucrurile să meargă. Îmi doresc din tot sufletul să realizez cel puțin la fel de multe câte am reușit cu fosta mea echipă. Din păcate, în ciuda jocurilor foarte bune, rezultatele nu au fost cele așteptate. Poli a jucat un fotbal foarte frumos dar ajungi să te întrebi ce e mai potrivit, să joci bine și să pierzi sau sau să joci prost și să câștigi?! Îmi doresc mult să joc într-o cupă europeană dar, ca nou-promovată, principalul nostru obiectiv este să rămânem în prima ligă, pe o poziție meritorie. Un loc în prima jumătate a clasamentului este, cred eu, de atins!”

Croitoru, care după sezoanele jucate la FCM Bacău a fost un om de bază în 2006 pentru FC Vaslui, de unde era cooptat la mijlocul sezonului, pentru un an, de Steaua, având ulterior halte tot mai dese, la Ceahlăul Piatra Neamț, Politehnica Iași dar și în Kazakhstan, la Atyrau, de unde era preluat la începutul acestui deceniu de Astra Ploiești și reajungea apoi din nou la băcăuani iar din 2012 la FC Botoșani, a fost al optulea cel mai folosit jucător de Leo Grozavu în acest debut de campanie, înscriind două goluri în cele 494 de minute jucate, dintre care în 4 partide de Liga 1, ultima sa apariție datând din 7 august, weekend-ul trecut, când intra pe parcurs într-un 1-1 (0-1) la nou-promovata FC Voluntari.

Cu numeroase remanieri în primul 11 al deplasării la Târgu Mureș, unde ACS Poli a evitat și a treia înfrângere pe alte terenuri în acest debut de sezon, Dan Alexa ar putea apela din nou la o formulă de start cu modificări în alcătuire, dat fiind și durata de doar 72 de ore între cele două apariții, caz valabil și pentru vizitatorii din Bănie, depășiți miercuri după-amiază acasă cu 1-2 de FC Viitorul.

”Vreau atitudine și agresivitate. Vreau personalitate de la echipa mea! Trebuie să păstrăm determinarea din meciul de la Târgu Mureș, în care am reușit să obținem un punct foarte important. Suntem obligați să câștigăm! Este important să luăm trei puncte, pentru că am avut evoluții bune, în multe momente. Din șapte goluri primite, șase au fost gafe individuale, și trebuie să le eliminăm. Trebuie să intrăm bine în joc, cu atitudine”, a subliniat Alexa, care s-a referit la oaspeții din etapa a VII-a prin a reliefa că ”Universitatea Craiova are în mare parte același lot ca anul trecut dar nu trece acum printr-un moment bun și trebuie să profităm de acest lucru. Craiovenii au jucători cu experiență și un cuplu bun de antrenori, Sorin Cârțu și Emil Săndoi, tehnicieni pe care îi apreciez. Craiova are valoare! Are jucători care au avut un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc. Uitați-vă în atac la Rocha sau Bawab, mai este Băluță, este Madson. Dar are echipă, înainte de toate! Cam cu același lot au fost pe podium spre finalul sezonului trecut, dar acum nu trec printr-o perioadă foarte bună. Noi trebuie să profităm de asta, trebuie să câștigăm, să avem atitudine și determinare!”

Până acum, craiovenii au cedat cu 1-0 la Dinamo și au remizat alb, și ei, la Târgu Mureș, abia a treia apariție acasă aducându-le și primul triumf din noul campionat, 2-0 cu Concordia, după ce remizau 0-0 cu FC Botoșani și pierdeau pe final cu Astra, 1-2, rezultat cu care s-au înclinat și miercuri, din nou acasă.

Pentru Alexa, care va mai juca din când în când și pentru gruparea de Liga a V-a FC Bazoș, în Campionatul Județean Timiș, o revedere totodată cu ocazia partidei de Liga 1 de sâmbătă seară cu cel care i-a fost antrenor în 2006 pe ”Dan Păltinișanu”: ”Sorin Cârțu este o persoană pe care o respect și apreciez foarte mult. Când am venit la Timișoara, în primele zile vă aduceți aminte cum am fost așteptat. Atunci Sorin Cârțu a vorbit cu suporterii și m-a susținut iar aceste lucruri nu se uită. Am un respect deosebit pentru omul și antrenorul Sorin Cârțu!”

Biletele de meci pot fi cumpărate sâmbătă de la ora 9 de la casieriile din jurul stadionului dar pot fi și achiziționate online de pe www.ktickets.ro, prețurile fiind de 10 lei la peluze; 15 lei la tribunele I și II; 25 de lei la tribuna 0 și 50 de lei la loje.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: