CSC Dumbrăvița doboară din nou Șoimii la zero

Alb-verzii Dumbrăviței au încheiat în crescendo primul tur al fazei play-off în Seria 8 din Liga 3, dispunând în sfârșit de CS Șoimii Lipova la al treilea meci direct de pe ”Ștefan Dobay” în acest sezon, victorie cu care i-au lăsat pe arădeni la 4 puncte în urmă, cu 6 runde de disputat: 2-0 (0-0).

CSC Dumbrăvița a semnat astăzi de la ora 17 primul succes în play-off, după eșecul acasă cu 0-1 cu CS Crișul și remiza albă de la Ghiroda, de astă dată înscriind și trecând la victorii, a doua consecutivă la zero în dauna Șoimilor. Luna trecută, pe ”Motorul” din Arad, ”verzii” lui Cosmin Stan în învingeau pe cei din Lipova cu 0-3. 

Iar timișenii n-au schimbat nici sistemul de joc, 3-5-2, dar nici tactica, ademenindu-i pe arădeni să iasă la joc și taxându-i fără replică. Bănățenii au controlat partida și n-au fost periclitați cu adevărat defensiv, în condițiile în care cel mai în vârstă fundaș al lor, Bura-Kot tocmai a împlinit doar 23 de ani în ziua partidei, față de cei 19 ai lui Bain și 17 ai lui Moțiu – colegii din apărare, din fața tânărului portar Trifon, la 22 de primăveri. Pe deasupra, gazdele i-au oferit astăzi debutul lui Paunchici. 

O vineri de succes, prin golurile marcate de Făgărășanu în minutul 65 și Grigoriu în minutul 75, nu mult timp după ce intra în jos: 2-0 (0-0).

Deschiderea scorului, în urma unei centrări expediate cu stângul din stânga de Ghinescu, Făgărășanu reluând cu o lovitură de cap la vinclu, bară transversală, ricoșeu în pământ și în cea laterală, 1-0.

Autorul devenea coautor pentru un coechipier proaspăt intrat, pasa lui Făgărășanu din dreapta peste apărare găsindu-l pe Grigoriu în stânga, lob peste portar de la marginea careului: 2-0.

Meci ca și jucat, la câte ocazii aveau dumbrăvițenii până atunci, dar mai ales la cât de puțin contase Șoimii în atac. Arădenii n-au avut nici o ocazie cu adevărat, doar câteva șuturi periculoase.

Pe când ”verzii” ar fi putut înscrie deja de două ori în primul sfert de oră, mai întâi în minutul 8, dintr-o lovitură liberă expediată de Ghinescu pe lângă vinclu, cu stângul, ușor lateral dreapta. Apoi Tismonar în minutul 10, pătruns din lateral stânga, singur cu portarul, care a respins cu piciorul.

În replică, până la pauză, ocupanții locului 4 au avut un șut periculos sub bară, prin Modan, deturnat în corner.

Alb-verzii ar fi putut marca și la pătrunderea lui Martinov tot din stânga, portarul aruncându-se deja pe lung, Martinov șutând pe scurt, dar în… Tismonar. Care avea sî fie schimbat, cu marcatorul Grigoriu. Dar și Făgărășanu, ușor accidentat.

Gazdele au fost periculoase și după un corner deviat de Zurbagiu spre bara a doua, unde balonul s-a scurs prin fața lui Bura-Kot, aflat la 2 metri de linia porții. Mare oportunitate. 

Replica arădeană, tardivă și insuficientă, spre final, când Filimon l-a testat pe Trifon cu stângul, balon respins în corner.

Într-adevăr, Șoimii a câștigat în acest sezon pe ”Ștefan Dobay”, mai întâi la prima strigare, în vara lui 2021, în Cupa României, când ”verzii” abia se închegau și repetau de fapt pentru campionat, iar apoi cu 0-2 în turul ediției 2021/2, însă astăzi s-a văzut că diferența în favoarea bănățenilor mai bine clasați e mai mare de două locuri și 4 puncte.

Echipa cu cel mai mare buget din Seria 3 ”n-a mișcat” în două întâlniri directe în 2022 cu alb-verzii Dumbrăviței, pe care i-au periclitat de 3 ori în 180 de minute.

Ca atare, speranțe de mai bine ale ”verzilor” în cursa pentru locul 2, săptămâna viitoare, la la Chișineu-Criș, la startul turului secund în play-off. În care, în turul 3, Șoimii va sosi din nou pe ”Ștefan Dobay”.

La final, antrenorul învingătorilor, Cosmin Stan, a spus că ”am câștigat destul de lejer, chiar dacă un pic mai târziu, însă am controlat jocul. Sper s-o ținem tot așa, în ascensiune.” 

CSC Dumbrăvița s-a impus în alcătuirea Trifon – Bura-Kot, Bain, Moțiu – Zurbagiu – Bodri (60, Ilan), Martinov (89, Paunchici), Schinteie (89, Vidican), Ghinescu – Tismonar (60, Grigoriu), Făgărășanu (85, Gologan).

Rezerve: Ciui, Ciubotariu, Olaru, Paulevici – revenit în pregătiri după două luni și jumătate.

Sâmbătă de la ora 17, Crișul Chișineu Criș – CSC Ghiroda Giarmata Vii. Ghirozenii au 39 de puncte, dumbrăvițenii 33 cu un meci în plus jucat, Crișul 31 iar Șoimii 29.  

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: