CSC Dumbrăvița înscrie tot din penalty și în a 3-a deplasare dar pierde ”afară” după 324 de zile: 2-1 (1-0) Gloria, la Buzău. Un an fără nici 6 săptămâni

Luna viitoare s-ar fi împlinit deja un an de la ultima înfrângere în deplasare într-un joc oficial a ”verzilor” Dumbrăviței, dar în această seară, după 324 de zile, la cel de-al treilea meci pe teren advers de la promovarea în Liga 2, timișenii au simțit și gustul eșecului ”afară”, în Crângul buzoian, unde au marcat precum la Târgu Jiu și Buftea, tot dintr-o lovitură de la 11 metri, însă doar reducând din handicap spre mijlocul reprizei secunde a partidei cădere de cortină peste etapa a V-a a noului campionat: 2-1 (1-0) Gloria Buzău.

După victoria de la Târgu Jiu la debutul absolut al bănățenilor în Liga 2 și remiza de la Buftea cu Concordia Chiajna, în regresie, a urmat și înfrângerea, prima în deplasare din 16 octombrie 2021, atunci în runda a opta a campionatului trecut, în Liga 3, la Dudeștii Vechi, 2-0 pentru ”bulgarii” Pobedei în cursul sezonului regulat al Seriei 8. Nici 6 săptămâni nu mai erau până la împlinirea unui an de zile de la acel eșec. 

Deși ar părea foarte greu de crezut, doar portarul Trifon s-a numărat și astăzi la ora 16:30 între cei 11 jucători aliniați de antrenorul Cosmin Stan la startul partidei televizate față de componenții alb-verzilor care începeau acea deplasare pierzătoare pe arena ”Hristo Stoichkov”, atunci în alcătuirea Trifon – Motreanu, Bura-Kot, David, Berivoiescu, Maric, Dobie, Schinteie – cpt., Bodri, Tismonar, Paulevici, cu Ciui, Bain, Andrei, Degău, Pituc și Gologan rezerve la start, iar pentru conformitate, aici, și legătura către respectiva consemnare.

De fapt, forțat de împrejurări după eliminările de lunea trecută de pe ”Ștefan Dobay” în întâlnirea televizată pierdută cu 0-3 (0-2) cu Clubul Sportiv al Armatei, Cosmin Stan a schimbat de la o partidă la alta jumătate dintre componenții din câmp, pe Luca Bodri, Bura-Koț, Olaru, Grancea și bineînțeles Ghinescu – suspendat, titularizați fiind în schimb Amariei, Gâsă – la debutul absolut în verde, Bain, Curea și David Popa, în avanposturi. Cele mai multe modificări efectuate de dumbrăvițeni de la o apariție la alta odată cu promovarea în Liga 2. 

Aveau a da roade în cea de-a doua partidă la rând pentru dumbrăvițeni împotriva unei formații învinse cu o etapă înainte de Csikszereda? Puși la instrucție în Ghencea de harghiteni, cu 0-4, bucureștenii aveau să se reabiliteze la Dumbrăvița sub forma unui rezultat înșelător prin prisma jocului din teren, 0-3, de astă dată Gloria căutând reabilitarea după eșecul cu ciucanii, înregistrat cu 3-2 în deplasare, elevii lui Pustai având în schimb avantajul terenului propriu pentru momentul redresării.

Avertizați fiind de invincibilitatea afară a alb-verzilor, dar și ambiționați de propriile rateuri recente, 1-1 la Buzău cu nou-promovata CSM Slatina și înfrângerea din Harghita, jucătorii Gloriei au căutat calea victorioasă adoptată în primele două etape, cu 1-0 pe teren propriu cu Ripensia și chiar 3-1 în București la Metaloglobus, abordând ofensiv a treia apariție acasă, cu atacuri pe flancuri, în căutarea centrărilor, cărora li s-au adăugat o serie de lovituri de colț și libere. 

Una dintre acestea, la finele primului sfert de oră, cu același Georgian Honciu la pupitru, îl găsea pe Trebotic într-o poziție favorabilă în careul mic, mingea șutată peste bară fiind atinsă și de Trifon, corner după lovitură liberă. Elevii lui Pustai – tehnician care a apelat la două modificări în 11-le de start față de eșecul din secuime, Răzvan Matiș și Valentin Alexandru în locul lui Wiktorski și Alexandru Munteanu, insistau în aceeași notă, din centrări dar și cadrându-și tot mai bine încercările din preajma careului, iar strădaniile ofensive le-au fost răsplătite după mijlocul primei reprize, în minutul 25, când au fructificat o fază fixă.

Același Honciu a executat un corner din dreapta iar Dinko Trebotic a reluat cu capul de la circa 10 metri ușor lateral stânga spre colțul lung, balonul scurgându-se spre plasă cu toată tentativa lui Lopez de a-i schimba direcția și a portarului Trifon de a-l stopa: 1-0

Golul nu neapărat plutise în aer dar era oarecum meritat prin prisma travaliului ofensiv de până atunci al roșu-alb-albaștrilor, iar astfel era pentru prima oară în acest campionat ca dumbrăvițenii să fie conduși în deplasare

Drept urmare, au reacționat cu ceva mai multă combativitate, atenuând implicit aplombul ofensiv al Gloriei, diminuat în restul primei reprize, același Trebotic și Sălceanu fiind mai mult sau mai puțin exacți la finalizarea unor pătrunderi individuale. Jocul intrase pe făgașul dorit de amfitrioni, la conducere pe tabela de marcaj și căutând gestionarea avantajului, fără ca ”verzii” să-l pericliteze cu adevărat pe căpitanul Stoian.

Și se încheia o primă repriză premieră pentru cei de la Pădurea Verde în sensul că n-au marcat și de această dată în primele 45 de minute ale unei deplasări în Liga 2. Deplasare pe terenul unei aspirante declarate la promovarea în Liga 1.

Care a schimbat la pauză, Neicuțescu intrând în locul lui Blejdea, Cosmin Stan efectuând chiar două modificări în unsprezecele Dumbrăviței, Luca Bodri și Andrei Olaru în locul lui Popa și Tănase.

Iar Luca Bodri și-a făcut rapid simțită prezența, testându-l pe căpitanul Stoian și nefiind oprit peste alte câteva minute decât prin a fi tras și cu prețul unui cartonaș, de coloratură salvatoare pentru Sergiu Pîrvulescu.

Aspectul jocului era schimbat, gazdele contabilizau și accidentarea lui Sălceanu, înlocuit în consecință cu Uțiu, dar când păreau a prinde și alb-verzii ceva aripi și avânt, centralul Porumbel din Oltenița a indicat punctul cu var în careul oaspeților, în urma unui balon lung la bătaie trimis de Neicuțescu în suprafața de pedeapsă a bănățenilor, unde Trebotic l-a jucat cu o stângace tentativă aeriană, Trifon prinzând mingea dar Andrei Olaru – cel care abia intrase de 10 minute, fiind sancționat pentru atingerea autorului golului din prima repriză. 

La care vârful Valentin Alexandru n-a irosit oportunitatea ivită din senin, nici Trifon nefiind la fel de inspirat precum la loviturile de departajare din Valea Domanului, aruncându-se pe colțul opus: 2-0 din penalty. În premieră ca Gloria să înscrie mai mult decât un gol acasă în acest debut de campionat.

”Verzii” nu reveneau lunea trecută de la 0-2 acasă în cursul primei reprize, însă, cu Grancea și Ungureanu introduși imediat de Stan în locul lui Curea și Bain, au avut nevoie de doar 5 minute pentru a reintra în joc, tocmai Olaru – cel care încasase cartonașul galben la faza cu cântec din careul său, pătrunzând val-vârtej în careul gazdelor și fiind tras de tricou de… Vîrtej, lovitura de la 11 metri fiind dictată la pachet cu eliminarea jucătorului Gloriei, aflat la al doilea cartonaș galben. 

Iar Ungureanu, proaspăt introdus în joc, n-a ratat nici el, trimițându-l pe căpitanul Gloriei în colțul opus și transformând lângă bară, jos, în stânga: 2-1 din lovitură de la 11 metri. Mai erau 27 de minute de joc, 10 contra 11. O egalare ”verzii” reușiseră acasă în etapa a II-a, contra actualului lider din Dej, bucurie ce-i drept de foarte scurtă durată, întrebarea fiind dacă vor izbuti încă una și în deplasare.

Ghinescu nu ratase la Târgu Jiu în prima repriză, la 0-0, nici Simon tot spre mijlocul reprizei a II-a la Buftea, la 1-1, iar Ungureanu a redus din handicap în Crâng, de astă dată ”verzii” fiind în superioritate numerică, și nu precum lunea trecută, 9 contra 11 bucureșteni în ultimele 20 de minute pe ”Ștefan Dobay”. 

Iar Gloria ar fi putut rămâne la rândul ei chiar în nouă, imediat mai apoi, la faultul lui Răzvan Matiș asupra lui Grancea, șuturile lui Călin Toma – un ex-component al buzoienilor, fiind blocate de Honciu, ceea ce l-a alertat pe Cristian Pustai, înlocuindu-l imediat pe Matiș cu Wiktorski. 

A schimbat și Stan, în căutarea impulsionării fazei ofensive, Tismonar în locul lui Amariei, însă nu căpitanul gazdelor, Stoian, a fost cel pus la treabă, ci tot ”ultimul mohican de la Dudeștii Vechi”, Trifon, fie deturnând în corner un șut al marcatorului de la punct fix, Alexandru, fie respingând în față o încercare a lui Honciu. 

Cu o deplasare grea sâmbătă la Iași, Pustai l-a scos spre final pe marcatorul Trebotic, iar gazdele, cu un jucător mai puțin, au căutat gestionarea minimului avantaj prin a acoperi cât mai bine terenul, zis și făcut, obținând și alte lovituri libere. Din nou în dezavantaj pe tabela de marcaj, precum împotriva ”militarilor” la Dumbrăvița, elevii lui Stan n-au mai avut forța să revină, fie și în superioritate numerică.

Favoriții se întreptau spre prima victorie în 3 etape, ”verzii” spre primul eșec la a treia trecere a munților în sudul țării, ajungând încet, încet la 4 apariții consecutive fără succes. Pe undeva, nimic de mirare, era de așteptat ca gazdele să încerce să-și impună autoritatea încă din start pe teren propriu în fața unei nou-promovate, ceea ce au și izbutit în prima parte a reprizei I, fructuos prin deschiderea scorului, însă altele au fost datele problemei în primul sfert de oră după pauză, când Gloria s-a ales totuși din senin cu un penalty, ca o mânușă, moment psihologic de care a profitat. Iar la 2-0 acasă, cu toată pierderea unui component, a conservat minimul avantaj.

Ideal pentru a aborda de pe picior de egalitate la puncte duelul estului de sâmbătă din capitala Moldovei, Gloria îngroșând la 5 numărul fruntașelor cu câte 10 ”boabe”, din umbra liderului surpriză dejean, cu 12 puncte, și a nou-promovatei gălățene cu 11, care va să zică înghesuială foarte mare în zona play-off, încă de pe-acum, deloc ca o surpriză, ci ca o confirmare a nivelării valorice în jos a competiției. Aici începe performanța?

Nu se-arată nici după întâlnirea televizată din Crâng, nivelul fiind unul raportat ”fotbalului lui 272-0”. Pentru a nu mai pomeni despre asistența din tribune, într-o zi de luni la ora 16:30, la începerea anului școlar. Sportul, un eveniment spectacol pentru spectatori? Ce mai pretenții am putea încă avea. 

Oricum, unii cu ambițiile de mărire, alții cu grijile evitării picajului, învinșii completând un careu de formații cu 4 puncte din 5 etape, alături de Concordia, Ripensia și Politehnica Timișoara, careu inconfortabil strict deasupra codașelor din zona capitalei, Unirea Constanța ”de Ilfov” și Metaloglobus.

În ceea ce-i privește așadar pe ”verzi”, s-au ales cu un singur punct din 12 posibile, având cea mai mică zestre dintre nou-promovate, iar cu toată imprevizibilitatea și iuțenia lor, care le-au și atras obținerea a 3 lovituri de la 11 metri în deplasare, fiind greu de ținut în atacurile cursive, sunt dintr-odată presați să spargă gheața și pe teren propriu, căci supraviețuirile nu se pot contura strict pe rezultatele ”afară”. I-a dezavantajat programul de start, cu 3 ieșiri în primele 5 runde, așa cum îi dezavantajează programul și în general, dat fiind numărul mai mare de deplasări, însă n-au altă șansă decât să strângă puncte și acasă. Niciunul până acum.

Iar sâmbătă vine Unirea Slobozia, o altă învinsă a celor de la Csikszereda, cu 0-1 în Ialomița, următoarea deplasare a ”verzilor” fiind la Baia Mare. Testul cu cei din Bărăgan. la finele ”careului” de meciuri cu trupe din zona 1-8 în primăvară și aspirante la mărire, va aduce și o primă concluzie mai clar definită în privința nivelului la care se raportează nou-promovații. Surprinzători dar nu în suficientă măsură pentru a nu putea fi dejucați într-un fel sau altul.

Rezultatele etapei a V-a, fără remize și cu 8 succese ale gazdelor – dintre care 6 cu 2-1!, precum și programul rundei a VI-a, pe coloana clasamentelor la zi a secțiunii Fotbal în Sporttim. 

*

Gloria Buzău: R. Stoian – cpt. – Pîrvulescu, Lopez, Vîrtej, Sălceanu (minutul 53, Uțiu) – Trebotic (79, Gaitan), Honciu – R. Matiș (66, Wiktorski), Ciobanu, Blejdea (46, Neicuțescu) – Alexandru.

Rezerve: Wynney –Burlacu, Manea, Munteanu, Oteliță.

Antrenor: Cristian Pustai.

CSC Dumbrăvița: Trifon – Amariei (minutul 70,, Tismonar), Bain (57, Ungureanu), Gîsă, Călin Toma – Zurbagiu – cpt., Martinov – Curea (57, Grancea), Tănase (46, Olaru), Simon – David Popa (46, Luca Bodri).

Rezerve: Mikloș – Bura-Koț, Bickling, Pașcalău.

Antrenor: Costin Stan.

Cartonașe galbene: Pîrvulescu 52, Neicuțescu 55, Vîrtej 35 și 62, Matiș 64 – Tănase 29, Tismonar 86, Călin Toma 90+3. Cartonaș roșu: Vîrtej (GB) – 62. Arbitru central: Valentin Porumbel (Olteniţa); asistenți: Ciuraru (Sfântu Gheorghe) și Călin (Bucureşti). Rezervă: Constantinescu (Galaţi). Observator arbitri: Sava (Bacău). Delegat joc: Gheorghiță (Vaslui).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 8 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: