Pauza competiţională de iarnă a fotbalului divizionar intern se apropie cu paşi repezi, astăzi de la ora 17 încheindu-se etapa a 19-a a SuperLigii, cu întâlnirea Oţelul – Sepsi, după care cea de-a 20-a rundă a primei scene se va desfăşura între 15 şi 18 decembrie iar a 21-a şi ultima din 2023 cu începere din 19 decembrie, programul viitor şi ultimele rezultate din elită fiind enumerate pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal în Sporttim, laolaltă cu toate ierarhiile şi rezultatele primelor 6 eşaloane, însă fotbalul juvenil îşi are evenimentele sale în sală, tradiţionale spre final de an, unul dintre acestea avându-le pe CSC Dumbrăviţa şi CFR Timişoara laureate la Cupa de Iarnă Junior TimStar.
Dacă la nivel de seniori, toate reprezentantele Timişului, indiferent de eşalonul în care evoluează, au intrat în hibernare, competiţiile fotbalistice în judeţul nostru continuă să se desfăşoare la nivel de juniori, favorizate şi de faptul că pot fi organizate în săli de sport sau pe terenuri sintetice acoperite într-un balon.
O astfel de întrecere, Cupa de Iarnă Junior TimStar, a fost organizată de Asociaţia Sportivă TimStar, la Friends Arena din Timişoara, şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă. Au dat curs invitaţiei mai multe cluburi din Timişoara şi împrejurimi, chiar şi dintr-un judeţ vecin.
La categoria de vârstă 2014, competitoarele au fost împărţite în două grupe. Grupa A le-a inclus pe TimStar, Mondo Reșița, Kids Sânmihai și CSC Dumbrăvița, iar din Grupa B au făcut parte CFR Timișoara, Ripensia, Galaxy și Atletico.
Prima grupă a fost câștigată de Dumbrăvița, fără emoții, la diferențe mari de scor, adversarii neavând vreo șansă: 7-1 cu Mondo Reșița, 3-0 cu Kids Sânmihai și 8-0 cu Timstar. Chiar și în semifinale, „alb-verzii” s-au impus la un scor concludent, 4-0, cu CFR Timișoara, ocupanta locului secund din grupa a doua.
În schimb, marea finală s-a dovedit echilibrată. Dumbrăvițenii au învins pe Ripensia, câștigătoarea grupei B, doar după executarea loviturilor de departajare, cu 5-4, rezultatul înregistrat după timpul regulamentar fiind 1-1.
După asemenea performanțe, nu a fost nicio surpriză desemnarea lui Luca Surugiu drept portarul turneului. De asemenea, trofeul pentru titlul de golgheter a fost acordat tot unui elev pregătit de Ștefan Ovidiu Preda, Cristian Bărnuți contabilizând nu mai puțin de 11 reușite, un veritabil pericol pentru porțile adverse.
Lotul campionilor a fost următorul: Luca Surugiu (portar), Fabian Pittini, Alexandru Sciopu, Sebastian Niţă, Iustin Ţiplea, Casian Hlodec, Vlad Dragoescu, Matei Ciupa, Emir Gheorghiţă, Iosif Piscoi, George Ioana, Fabian Rujeascu, Cristian Bărnuţi şi Arash Groza (jucători de câmp).
În finala mică, CFR Timișoara s-a dovedit superioară cărășenilor de la Mundo Reșița și s-a clasat pe locul al treilea al podiumului.
Și la categoria de vârstă 2015 am avut de-a face cu două grupe. În prima au fost distribuite gazdele de la TimStar, CSC Dumbrăvița, ASU Poli și LPS Banatul, iar în cea de-a doua au evoluat CFR Timișoara, Alb Viola, Ripensia și Progresul Timișoara.
La acest turneu, Ovidiu Preda şi Bogdan Sciopu, antrenorii celor de la Dumbrăvița, au utilizat în mare parte lotul cu care, nu cu mult timp în urmă, cucereau titlul de campioni la Kinder Winter Cup organizat la Brașov: David Neag, David Demianciuc, David Ardelean, Mario Tomuş, Mario Qhaiwi, Tudor Munteanu, Denis Dumitrescu, Rareş Aranaciu, Filip Müller, Paul Savu, Alexandru Sciopu şi Allan Iancău.
Dumbrăvița și-a câștigat grupa cu victorii pe linie: 3-1 cu Banatul, 8-0 cu Timstar, 2-1 cu Poli Timișoara. Chiar și în semifinale s-a impus la pas, 4-2 cu Ripensia, dar în finală oboseala și-a făcut simțită prezența și-a fost surprinsă de CFR Timișoara, care câștigat turneul, impunându-se clar, cu 4-1. În disputa pentru locul al treilea al podiumului Ripensia a trecut de rivalii de la Poli Timișoara.
*Galeria foto de mai jos a fost obţinută prin amabilitatea GiuGiuPhotobox.